Anul la capătul căruia ești viu e un an foarte bun

… oricât ar fi fost de prost.

În ce-l privește pe următorul, degrabă venitoriu, nu vă puneți speranța în chiloții roșii și nici în banii împachetați frumos într-un șervețel și potriviți în aceiași chiloți, că nu există nicio legătură cu obiceiul ăsta păgân, poate de la mama noastră Lucy, splendida australopitecă, să vină el. De când m-am hotărât să port chiloți roșii de Anul Nou mi-a mers din ce în ce mai rău. Într-un singur an, în primul, am împachetat patru bancnote de cincizeci de lei într-un șervețel și am pus pachețelul de anteprimăvară în dantela roșie. Erau toți banii pe care-i aveam în casă și până în 15 ianuarie următor nu se întrevedeau alții. I-am scăpat în wc la prima vizită, era un wc drăguț, curat, în Barfly. Bine măcar că mi-am dat seama, că altfel ar fi trebuit să-mprumutăm bani încă de pe-ntâi ianuarie, dimineața, ceea ce e dezastruos la capitolul tradiție: dacă împrumuți, împrumuți tot anul.

Așa că am băgat frumos mâna, am scos șervețelul de-acum ud și-am blagoslovit sufletul ăluia care-a inventat banii de plastic, dar și pe-al ăluia care-a avut o minte atât de deschisă și-o funcție atât de înaltă încât să-i pună în circulație și în România. Apoi, i-am spălat cu lichid roz, mirosea a mandarine lichidul, trebuia să zic a mandarină, dar cine mănâncă o singură mandarină?, i-am uscat la uscătorul de mâini, am fost tentată să-i pun în sutien, dar eu port numai sutiene cu burete și toate sunt cu trei numere mai mari, ca să compenseze un pic dotarea mea generoasă de sub coccis, așa că riscam să-i scap și de-acolo, prea mult aer, că eu dansez mult la revelioane, compensez gaura de dans de peste an.

Am ieșit așadar din toaletă cu două milioane ascunse în mâneca bluzei turcoaz, cu fir argintiu, și-am strecurat banii, când nu m-a văzut nimeni, în geantă, iar geanta am aruncat-o în cușca DJ-ului, el fiind primul om pentru care am spus o rugăciune, că trecuse deja cu două minute de miezul nopții, rugându-mă deci ca DJ-ul să-și vadă de munca lui și să nu-l pună păcatul necinstei să caute-n geanta mea și să mă pună-n situația nenorocită de a-mprumuta bani încă din prima zi a anului, ceea ce, evident, ar fi compromis mersul întregului an. Pe urmă, m-am integrat în absolutul grupului meu, surâzând și bătând din gene drept răspuns când toți, dar chiar toți, de m-am simțit importantă până la indispensabilă, m-au întrebat unde mama dracului fusesem când trecuseră ei în noul an cu pupături, îmbrățișări și cocteiluri flambate. Nu le-am spus că fusesem ocupată să spăl bani, ar fi-nsemnat să deschid o discuție, or, eu aveam chef de-o țigară. Pe care mi-am și aprins-o în ring, o, tempora, o, mores!

Foto: Irina Ionescu Homoriceanu

Anul ăsta să nu mai aud de chiloți roșii, e posibil ca de chiloți în general fiindcă nu mă mai încape nimic, am vorbit de-aseară cu amfitrioana revelionului și i-am propus să ne-mbrăcăm în cearșafuri. A zis că nu, că să ne luăm niște bluze negre, lungi și largi, o avea ea, eu nu am așa ceva, ce-a fost lung și larg s-a făcut scurt și strâmt. M-am sculat la șase jumate azi și-am pus la spălat o lenjerie roșie, jur, doar s-a nimerit, n-a fost cu intenție!, pe care o voi sacrifica după ce-o las la uscat pe calorifer, mă rog, doar cearșaful-plic, restul să se usuce și-n ianuarie, cine se grăbește?, apoi o calc, o să fie prima dată-n viață când calc un cearșaf, și-mi fac un acoperământ din ea. Sincer, sper să nu mă strângă, dar, dacă n-am noroc, sacrific și cearșaful de pat. Și oricum azi mănânc o portocală și o banană, chiar dacă azi-noapte făceam plăcintă cu carne, mi-nu-na-tă!, din aia să mănânce bărbatu-meu, că s-a născut fericit la metabolism, dacă eu aș mânca cât mănâncă el, aș fi parlamentul României.

Era loc și de ceva duios în textul ăsta când m-am apucat de el, adică, la naiba!, eu de duioșie am început să scriu, dar a ieșit așa, iar asta înseamnă c-așa trebuia să iasă. Duioșiile altă dată. Eu vă doresc să fiți becuri aprinse la anul, ca să lumină înăuntru, lumină în afară.