N-am ştiut vreodată ce-i aia patriotism. Nici acum nu mi-e foarte clar, deşi definiţia din dicţionar e limpede. Mă gândesc la asta ca la o legare sufletească de glie. Dar fără nod. Înainte de orice altceva, îmi aflu ţara în limba română. Şi după toate cele care vin şi trec, tot acolo.
Am ştiut de copil că sunt un fel de puzzle de naţii. Sunt făcută din pătrimi. Niciuna românească. M-am născut în România, la ţară, la bunici, şi-acolo am crescut până la şapte ani. Leg descinderea în oraş de părinţi şi de şcoală. M-am obişnuit greu cu el, în ani mulţi.
Îmi amintesc că mergeam cu bunicul meu la bâlciuri şi mâncam turtă dulce, îmi cumpăra jucării de lemn colorat – Hopa Mitică şi-un şarpe care-şi înfigea capul în palma ta când trăgeai o trapă mică –, ocarine cu floricele, sugiuc şi mă dădea-n comedii. Mai vedeam şi cum se vând caii, fapt pe care-l simţeam drept un sacrilegiu, fără să ştiu ce-i aia. Caii ar trebui să fie liberi.
Într-un an, să fi avut vreo patru ani, m-a scos în fugă şi-n braţe din casă, spunându-mi: „Hai să vedem căluşarii!“. Şi ne-am dus în mijlocul locului, unde-am văzut mulţi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, cu centuri diagonale în trei culori, cu pălării cu pene şi ciucuri la opinci. Au jucat de-au crăpat, la propriu, pământul. Îi vedeam prin praful pe care-l ridicaseră şi mi se părea că aia e lumina lor şi numai a lor.
Bunicul meu îmi spunea poveşti de mai multe ori pe zi şi-mi cânta mult. Ascultam cu el Alexandru Grozuţă, Lucreţia Ciobanu, Liviu Vasilică, Alexandru Mica, dar şi Maria Tănase, Jean Moscopol, Cristian Vasile. Caut de ani de zile o romanţă care-ncepea aşa „De-ar fi mândra-n deal, la cruce/De trei ori pe zi m-aş duce…“, dar n-o găsesc. Când sunt nostalgică, mă trezesc cântând „Pe Mureş şi pe Târnave“ ori „Săracă inima me“ – pe-astea două le ştiu pe dinafară.
Tot nu eram prea mare când am văzut filmul Ciuleandra. De-atunci, din când în când, visez jocul ăla devastator. Şi tot nu mi-a fost clar şi încă nici nu-mi este patriotismul. La mine, trebuie să stea-n spaima de-a ieşi din ţară. N-am zis c-aş fi-ntreagă la simţire, însă chiar mă simt pe-alăturea cu drumul, când atâta amar de Românie şi-atâta puţin de bucurie visează şi aievea să plece din ţară. Pe lung ori ba. Eu, nu.
Foto: Costică Acsinte
Când am ieşit prima dată din România, mama m-a-ntrebat dacă simt vreo teamă de avion. Da’ cine să se fi gândit la zbor, când eu mă făcusem stâncă-n gheaţă, de frica trecerii graniţei? Mi se părea că mă catapultează cineva direct în neant. Tremuram ca varga în aeroport, am scăpat paşaportul din mâini de nu mai ştiu câte ori, păşeam spre îmbarcare cu genunchi moi şi grei pe care-i mai găsisem numai la examenul auto.
Dincolo, am trăit aproape imponderabil timp de-o săptămână. Ca-ntr-un vis cu ceaţă. În faţa ochilor nu mi se aşternea decât întoarcerea, deşi ţara era frumoasă, civilizată de-i reper în lume, lumea cumsecade, mă rog, toate erau bune. Dar nu erau acasă.
Într-o noapte, am visat o femeie haitoşă, asta-nseamnă frumoasă şi zdravănă la trup deopotrivă, cu sâni mari şi şolduri grele de rotunjime, cu părul lung şi castaniu, cu nişte coapse ca pepenoaicele. Stătea pe un tăpşan şi mă chema la ea. O vedeam în toată fermecătura ei de frumuseţe, chiar dacă eram departe. Râdea şi-mi făcea semne de-mbrăţişare. Şi m-am pornit. Am şi ajuns, cam ostenită, dar am ajuns. M-a legănat a lapte şi mi-a respirat în creştet. M-am trezit cu bucurie. Aveam zborul de întoarcere, cu escală lungă, aproape-o zi pe drum.
Am ajuns la unu noaptea şi-a mai durat un pic până-am ieşit din aeroport. Afară, un aprilie pe care altă dată l-aş fi văzut ca oarecare. Acum, nu. Am tras în piept tot aerul pe care l-am găsit în drum, m-am urcat în maşină şi-am cântat până-am ajuns în faţa blocului. N-am dormit în noaptea aia deloc. Cum să-i spun bucuriei de-a fi acasă? Acăsire. Atunci mi-a fost clar pentru prima dată că eu chiar iubesc România cu dragoste, nu cu obişnuinţă sau numai cu legătura de familie şi de prieteni. O iubesc pe ea, mândră muiere haitoşă ce este!
Fragment din Mamifer, volum ce se va lansa sâmbătă, 22 noiembrie, ora 17.00, la Târgul de carte Gaudeamus, Editura Herg Benet, 2014.
cand scrisul reuseste sa compenseze lipsa de intalnire a celorlalte poduri pe care le construim unii cu altii, se cheama scris. vorba ta : carte !
Dar Daramita Lambru nu va place, dna Ana ? El ii spunea lui Dej, “Imparate”. Isi permitea, Dej il iubea mult, il adora.
Faramita, nu Daramita. Tasta dracu…
Îmi place, Raj, cum să nu?
Ooofff, ce mă fac eu cu tine? Ce mă fac eu cu tineee??? Ce mă fac eu cu atâta sinceritate (care se pupă așa de bine cu trăirile mele cele mai ascunse…chiar și de mine?). Și eu am fost departe, foarte departe, tot la o zi de zbor de departe. Doar că mie nu mi-a fost așa dor de haitoșa asta că sunt supărată pe ea de pe la 16 ai mei. Dar îți spun un lucru, că dac-o fi s-o părăsesc vreodată, singurul text care-mi va face dor de ea va fi ăsta…și nu c-ar fi primul pe care-l citesc despre țară și dor și… Dar tu ești sinceră și la asta răspund eu.
Mulţumesc mult, Laura.
dragă Ana,,
ai scris articolul ăsta ca să mă omori …
Nu, pentru că te iubesc, Seva.
Laura, …„la o zi zbor departe de departe” unde ești dragă Laura ? (față de Romînia) Filipine,Australia,Chile,Yemen ?
Ana,
dacă vrei un„notebook/almanah” cu toți cîntăreții Romîniei…eu am făcut „an yellow book” !
povestea lui Liviu Vasilică,eu vă o spun,a fost un artist,dar nu și-a iubit fiul,cel care îi poartă azi stilul,caracterul…
Buna,
Merci pentru lectura. Cosmarul meu e ca frontierele ro s-ar inchide din nou, cu mine prizoniera… hahaha… sintem la poli opusi.
Am gasit cintecul de-l cautai, e pe net.
Cu simpatie,
Nicolae Furdui Iancu – De-ar fi mandra in deal la cruce
De-ar fi mândra-n deal la cruce,
E B E
De-ar fi mândra-n deal la cruce,
A E B E E7
De trei ori pe zi m-as duce, la, la, la, la, la, la
D A B E
De trei ori pe zi m-as duce, la, la, la, la.
Dar mândruta-i cale departe,
Dar mândruta-i cale departe,
Nu pot merge fara carte, la, la, la, la, la, la
Nu pot merge fara carte, la, la, la, la.
Cartea n-are cine-o face,
Cartea n-are cine-o face,
Ca primariu nostru zace, la, la, la, la, la, la
Ca primariu nostru zace, la, la, la, la
Cu notariu-s mânios,
Cu notariu-s mânios,
Si-mi face cartea pe dos, la, la, la, la, la, la
Si-mi face cartea pe dos, la, la, la, la.
Dar m-oi duce la predura,
Dar m-oi duce la predura,
Si mi-or face carte buna, la, la, la, la, la, la
Si mi-or face carte buna, la, la, la, la.
Cu predoru-s frate dulce,
Cu predoru-s frate dulce,
El mi-o face, el mi-o duce, la, la, la, la, la, la
El mi-o face, el mi-o duce, la, la, la, la.
Carte-n patru colturi rele,
Carte-n patru colturi rele,
Scrisa cu lacrimi de-a mele, la, la, la, la, la, la
Scrisa cu lacrimi de-a mele, la, la, la, la.
Mulțumesc.