Am citit astăzi o știre despre un bărbat care s-a sinucis pentru că nu a mai suportat să viseze, așa a scris în biletul de adio pe care l-a lăsat pe o noptieră, la capul patului, „nu mai suport să visez și am ostenit să trudesc pentru a nu visa”, o știre care m-a întristat, […]
… foarte mică, asemănătoare ca anvergură cu întredeschiderea ochilor. Dar pe interior. Nu știi niciodată ce-ai putea lumina pe-acolo și e mai bine să nu te sperii. S-o iei încet, din aproape în aproape. Treaba asta cu aproape are două înțelesuri. Unul ar fi cel adverbial, adică te-apropii ușor de necunoscutul care ți se întredeschide […]
Și de Paște e cam la fel, c-așa e familia noastră, una de zăpăciți. Numai că la noi acasă, de Crăciun se deschide lada cu nebunie. Mai mult decât oricând. Nu m-am gândit niciodată să fiu de Crăciun în altă parte decât cu ai mei. Cât au trăit bunicii, eram toți în casa lor. De când […]
Venise iar vara, încă una. Și asta-ncepuse tot așa, dintr-o ploaie oprită. Nestor ieșise în cerdac, să vadă cum curge apa pe munți, cum îi înmoaie. Se gândea că apa aia o s-ajungă și la el și-o să-l spele de viață, apoi o să-l ducă mai departe, în jos, o să-l absoarbă pământul. Dar apa […]
Nu m-am gândit până acum la un fluture ca la un temei, dar azi-dimineaţă am deschis ochii asupra unuia mare şi colorat care-mi explora camera fără să caute vreo ieşire. Nimic nervos, nimic disperat. Nu căuta. Doar poftea din aripi şi gusta din aer. Din cauza lui n-am ştiut unde şi când mă aflu, dacă sunt […]
Porneam spre vacanţă, în maşina albă, cu numărul 8819, pe care tata o alinta Şofronica. Sunt tare deştepte maşinile, că au ferestre-n cele toate zările. Iar eu nu dormeam niciuna. Drumul nu era lung, vreo cincizeci de kilometri, dar era mereu un cap de punte, că de poduri mi-e frică. Sunt ţepene. Punţile sunt flexibile […]
Mergeam cu mașina pe autostradă. De sute de ori am condus spre orașul-port pentru a verifica stocurile magazinelor, pentru a întocmi tabele și grafice și pentru a mă asigura că cei care m-au angajat se bucură de o afacere înfloritoare. Eram un simplu angajat al unei companii, o rotiță într-un angrenaj complex care funcționa dincolo […]
Era mică, vioaie, chiar dacă făcută pe-un calapod de dulăpior. Cu părul alb, prins în cozi adunate cu ace mari, păr fost negru, se mai vedea prin creştet urma, şi cu pielea smeadă. Cu limba vârtoasă chiar şi când nu era a ei din neam. Să fi avut vreo şaizeci de ani, asta după ăia […]
Ăi bătrâni dormeau în cămăşi de noapte. Şi ei, şi ele. Pe-aproape de Bucureşti, le zicea fustare. Mai ales celor bărbăteşti, ca un râs perpetuu întru noptatică feminizare, niciodată efeminare, nu de alta, dar, la o adică impulsivă, cămeşa îşi arăta rolul şi rostul infailibile în înmulţirea neamului. Mâncau păsat şi, dacă aveau, chiar şi cartofi […]
Ieri după-amiază, fie-mea s-a gândit că drumul spre casă, unul de şapte minute, fără popas n-are niciun farmec. Aşa că s-a oprit dumneaei la poarta unei colege, să-şi lase fata ghiozdanul, răpusă de greutatea-nvăţăturii. Au intrat ele-n curte, stăpâna a intrat şi-n casă, a mea a rămas afară. Cei trei paznici, un maidanez alb şi […]