Copiii care pleacă o fac noaptea, în mijlocul străzii. Acolo își râd ei plânsul zidit. Cu ei în brațe sunt copiii care rămân. Rămân dimineața, când s-au urcat copiii care pleacă în mașinile care-i duc în orașele cu aeroporturi. Așa am văzut eu acum două nopți și nu există plasturi sau șervețele care să-mi oprească […]
Nu ne e rușine să jignim, să scuipăm, să amenințăm când suntem pe stradă, dar ne e rușine să dansăm. Ce-ar zice lumea? Ar crede că suntem nebuni. Da, lumea aia de care (zicem că) nu ne pasă. Nu ne e rușine să mințim, să trișăm, să fim lași când suntem în interioare, ale noastre […]
Cât poate suporta și ea. Și durerea, și bucuria, că nici bucuria nu e de ici, de colo de îndurat. Bine că omul nu știe niciodată cât poate duce inima lui, cât mai poate să-l ducă pe el. Dacă ar ști, tot pe biata inimă ar cădea și știința asta, tot pe ea ar seca-o […]
… un om. O fată. Cineva de lângă mine, de lângă tine. Tu, eu. Cine nu s-a refugiat în trecut ori nu s-a aruncat în speranță să arunce primul piatra. Totuși, fata despre care vă vorbesc eu azi e paria pentru majoritatea oamenilor, chiar și, ori mai ales, pentru cei care o folosesc. Fata asta […]
Marile lacuri subterane de unde-și trage durerea apele nefiltrate sunt unele dintre marile necunoscute ale omenirii. Credem că le știm, aplicăm repede teoria cauzei și a efectului, stabilim sursa, pagubele, dacă nu chiar avariile. Totuși, treaba asta nu ne ajută la mare lucru. Să știi ce ți-a provocat o durere nu te vindecă de ea. Are durerea […]
Nu știu cum sunteți voi, dar eu, ca mamă, am greșit de foarte multe ori, încă de când fata mea era foarte mică. Acum știu de ce, atunci habar nu aveam, eram mult prea durută ca să mai aibă pe unde să-mi intre înțelegerea. Ceva, ceva totuși simțeam, chiar dacă nu reușeam să duc simțirea […]
La marginea limbii cuvintele îngheață fierbinte ca niște case în marginea pădurii departe de sat nu se văd de la ultima casă încolo focul lor arde înzăpezit încălzește omul nu topește fiara focul de la marginea limbii cântă în dialectul lui bătrân pe care numai el, focul de la marginea limbii, îl știe pe dinafară […]
Pentru că sigur au un loc al lor. Poate un câmp auriu, cicatrizat și el pe ici, pe colo, poate o linguriță de nor alb, de munte, ori poate au marea lor cea mare, cea mai mare, cicatrizată în adâncuri, caldă și roșie la țărm. Sau poate locul inimilor cicatrizate e-n inimile noastre pletorice, neapărat […]
O supraviețuitoare de la Auschwitz povestea cândva cuiva ce anume i-a schimbat ei viața. Nu suferințele cumplite din lagăr, ci un lucru pe care ea însăși l-a făcut. În drum spre lagăr, în tren, era cu fratele ei, în vârstă de trei ani. Când au au fost dați jos din tren, a observat că micuțul […]
… îmi țin inima e ca o mărgică ba nu e ca o minge din aia colorată și legată cu elastic cu care mă jucam când eram copil numai că mingii ăsteia nu i se rupe elasticul nici când râd nici când plâng nici când visez e drept că i se întinde până la spaimă […]