Cât poate suporta și ea. Și durerea, și bucuria, că nici bucuria nu e de ici, de colo de îndurat. Bine că omul nu știe niciodată cât poate duce inima lui, cât mai poate să-l ducă pe el. Dacă ar ști, tot pe biata inimă ar cădea și știința asta, tot pe ea ar seca-o […]
Când eram mic, abia venisem, cântăream umbre. Stăteam lângă ou şi-i pipăiam ruptura. Palpita şi-i era caldă pielea. Nu-mi aminteam că am fost prin el. Nici cât am stat şi nici dacă a fost bine. Mirosea doar cunoscut şi proaspăt. M-am speriat de atingere şi, cumva, am ştiut că nu sunt gata. De groaza asta […]
Întâi, se stinge lumina. Și-ți place. E odihnitor. Te relaxezi în scaun. Apoi, auzi pași în fața ta. Ridici capul, nu știu ce instinct bizar e ăsta, că doar nu ești pisică, așadar nu vezi nimic în beznă. Dar tu ridici capul și cauți să-nțelegi cu ochii ce-i cu pașii ăia. Și-atunci ți se sparge un […]
E drept, Dumnezeu a făcut întâi cerul și pământul, și pământul era netocmit și gol. Despre întuneric nu mai zic. Și, ca să-l vadă mai bine, în goliciunea lui, Dumnezeu a făcut lumina, pe care, gospodărește, ca să nu existe interpretări, a despărțit-o frumos de întuneric. Gata, acum era bine, numai că trebuia să facă […]
C-așa e viața. Știu, sună atât de banal, seamănă cu „Timpul le rezolvă pe toate“, dar amândouă expresiile astea au în ele mai multă realitate decât putem duce. Și mult mai mult adevăr. Așa că o să râdeți și-o să plângeți la spectacolul ăsta care începe cu trei fete frumoase dansând. Lucru care m-am dus […]
Da, vineri. La ochiul stâng. A fost rău, m-a durut, încă mă mai doare dacă mă ating sau dacă mă uit în sus. Nici prin cap nu mi-a trecut să chem salvarea sau să mă duc la spital. Da, de frică. Frica de a fi tratată în scârbă, frica de a lua cine știe ce […]
… de la care sugem toți lumină ne îmbuibăm cu laptele alb al zilei cu negrul de lapte al nopții eructăm și mergem mai departe în somn sau aievea și-apoi iar ne sculăm și iar sugem și ne credem mari ne vedem puternici niște sugaci mari și puternici care în loc să mângâie laptele care-i […]
Și ce dacă? Nu poate dragostea cât poate omul. Iar cât poate societatea omul nu știe până nu e pielea lui în dinții ei. Fiindcă mentalitatea ce caracterizează societatea nu te atacă doar din exterior, ca un animal sălbatic scăpat de la zoo, ci mai ales din interior, pentru că tu, respirând-o zi de zi, […]