Decoraţiuni interioare

Era micuţă de statură, subţire ca un fir de cafea la ibric şi-o chema Clara. Întâi, adică pe la şaptesprezece ani, nu i-a plăcut că-i minionă. Toate fetele erau mijlocii sau înalte, numai ea rămăsese mică. O durea ceafa mai mereu pentru că trebuia să-şi ridice gâtul când vorbea cu oamenii. Făcuse şi riduri pe frunte de la căscatul ochilor, iar ochii înşişi parcă i se măriseră de la atâta utilizare. Când te privea, te izbea combinaţia aia extraterestră dintre albul terasat al frunţii şi cele două motoare negre de lumină care erau ochii Clarei.

Nu-i plăcea deloc faptul că absolut toată lumea o trata ca pe un copil, şi asta numai din cauza staturii. Parcă n-avea şi ea prestanţă, n-avea autoritate, nu era luată-n serios. Într-o zi, pe stradă, a văzut o femeie cu o fetiţă. Erau mamă şi fiică, iar mama o certa pe fată. „Eşti mare, uită-te la tine cât eşti de mare, cum se poate să te porţi ca un copil?!“. Fata mergea amestecat, când spre stânga, când spre dreapta, cu capul în jos, şi nu zicea nimic. Numai când a trecut prin dreptul Clarei a zis şoptit: „Am nouă ani.“ Şi-a tăcut tot amestecat, mai departe. Clara a fost şocată. Fata arăta de cel puţin cincisprezece ani. Iar ea, Clara, la şaptesprezece, arăta  de maximum doisprezece, dar aşa, cu multă indulgenţă. Şi-atunci s-a-mpăcat cu dimensiunile trupului ei. Aşa, pe loc, pe stradă, văzând copilul ăla care era obligat să se poarte ca un adult numai pentru că arăta aproape ca unul.

 Foto: Costică Acsinte

Clara, care se ducea spre casă, s-a răzgândit. A traversat şi-a luat-o spre parcul ăla cu multe leagăne, cu balansoar şi tobogane. Şi-a stat acolo până seara, uitându-se la copiii foarte mici. Dar ce frumos se răzgâiau, ce se mai tăvăleau şi urlau, cum băteau ei din picioare şi scoteau lacrimi la comandă când voiau ceva. Şi cum mai încercau părinţii şi bunicii să le intre-n voie, peste nervi şi ţipete. I-a fost milă Clarei de părinţii ăia, mai ales de cei care nu ştiau altă metodă în afara cedării, chiar i-a fost, însă a-nţeles un lucru: când vrei ceva, spui ce vrei, exact când vrei. Copiii mici se poartă de parcă timpul se termină brusc, de parcă ar curge ca într-o prăpastie şi n-ar mai avea cum să-l întoarcă, iar adulţii îşi dilată vieţile de ca şi cum ar trăi în afara timpului.

Şi Clara s-a ridicat de pe bancă şi s-a dus acasă, direct în pat. Timpul ei începuse deja să alunece pe trei tobogane deodată. A doua zi, s-a dus la liceu, a intrat în clasă, a zis ceva, dar n-a auzit-o nimeni. Atunci, Clara a urlat din toţi rărunchii: „Batalion, ascultă comanda la mine! De azi, am hotărât c-o să vă bag în seamă. Nu tot timpul, dar din când în când tot o să vă bag. Depinde cum vă jucaţi cărţile.“ Colegii s-au uitat tâmpiţi la ea, nu le venea să creadă. Şi culmea e că nu s-au mai uitat în jos la ea, cum făceau de obicei, cu un fel de bunăvoinţă mai mult mimată, ci s-au aşezat în bănci, ca să-i poată fi oarecum egali fetei.

Iar Clara, din noua ei poziţie, aia imperială, s-a dus ţintă în ultima bancă, unde stăteau cei mai înalţi băieţi din clasă. Celui din dreptul ei i-a zis, privindu-l scurt şi electric: „De tine-mi place de anul trecut, ce zici?“, iar celuilalt, un tip zburlit şi roşcovan, i-a spus pe-o voce de alcov, prelingându-se pe toată banca, până ce gura ei a fost la două degete de gura lui: „Iar pe tine te bag în mă-ta.“ Şi cam asta a fost tot, adică esenţialul. Clara a decis că-şi umple plămânii cu aer curat, spune ce vrea, când vrea, cui vrea. Dacă tot eşti copil pe din afară, atunci e obligatoriu să ai pereţii imaculaţi pe dinăuntru. O fereastră, o masă, o lampă şi-un pat sunt suficiente pentru sufletul oricărui copil, indiferent de vârsta lui.

Pereţii tăi sunt mereu curaţi doar dacă nu faci opere de artă mută din ce vrei, dar n-ai curaj să ceri. Dacă nu-i umpli de dorinţe tăcute şi înghiţite. Dar pentru asta trebuie să-nveţi să pierzi, cea mai mişto învăţătură de pe faţa pământului. Şi e aşa pentru că o să pierzi exact chestiile alea de care n-aveai nevoie, chiar dacă nu-ţi dai seama de asta în timpul pierderii şi nici imediat după. Ce e mult, vezi bine, strică.