Florina numără. Ea s-a pus la fațea. Unde să mă ascund, unde să mă ascund. Alerg, și alerg, și alerg. În față, e gardul de fier. Dincolo, e strada unde n-am voie. Oricum, poarta e închisă cu un zăvor mare. În dreapta, e curtea găinilor. În cotețul care a fost al porcilor? Nu, că până […]
M-a pus dracu’, arareori am eu certitudini în sursa asta a influenței, dar acum n-am niciun dubiu, să deschid feisbucu’ în zi de sărbătoare. Și, în afară de mări, munți, flori, rochii vaporoase, deh, ca la uichendurile prelungite, ce văd ochii mei? O urare a unei mame la aniversarea fiului său. Ce poate fi mai […]
Era sâmbăta trecută, după prânz. Petrecere în casă, copii ştiuţi şi năzdrăvani, muzică, dans, zugrăveală proaspătă, nesomn la adulţi. Frenezie. Bunică-mea, Irma, tot sunase cu o seară în urmă, să ne ureze. La zgomotul şi vânzoleala din casă, n-am auzit niciunii telefoanele. Ne-a găsit sâmbătă, i-am dat-o pe sărbătorită la telefon şi i-am zis copilei […]
Oamenilor le e tare frică de simţuri. Şi nu de văz, auz, miros, pipăit ori gust. Nu. De simţurile alea care nu au nume le e frică. Ne place să fim botezători, ne simţim mai în siguranţă aşa, iar ce n-are nume nu există. Ba există, chiar dacă ne sperie. Legăturile alea pe care nici nu […]
Nu ceai, ci cafea, nu ora cinci, ora patru. În fiecare după-amiază. Într-un ibric mic, de două cafele, şi indigo. Cafeaua ei ritualică, rapelul celei de dimineaţă. Pentru că, da, în fiecare zi, bunica mea se vaccina cu cafea. Uneori, ascultam cu atenţie şi evlavie ce-mi spunea. Alteori, crudă ca orice copil, aşteptam să termine […]
Nu m-am gândit până acum la un fluture ca la un temei, dar azi-dimineaţă am deschis ochii asupra unuia mare şi colorat care-mi explora camera fără să caute vreo ieşire. Nimic nervos, nimic disperat. Nu căuta. Doar poftea din aripi şi gusta din aer. Din cauza lui n-am ştiut unde şi când mă aflu, dacă sunt […]
Venea acasă obosit, mânca o felie de cozonac şi bea o cană mare, cu lapte. Se-aşeza-n pat şi, invariabil, îşi lovea ceafa de lada studioului. Bunică-mea-i zicea: „Ai grijă, Florică!”. Tot invariabil. Eu mă obişnuisem cu sunetul şi cu lovitura, într-un fel chiar le aşteptam. Bunicu-meu freca un pic locul bătut de-acum şi-şi găsea locul […]
Era cult şi, câteodată, tandru. Îl chema Vifor, iar chestia asta-i punea mult prea multe probleme existenţiale de cinci-şapte ori pe zi. Vara. Iarna, doar de vreo trei. Mă-sa şi tac-su aveau aşteptări neîmplinibile de la el. Şi pentru că-ncepuseră cu pretenţiile de când era foarte mic, iar Vifor nu-i mulţumise cu frumuseţea lui copilărească, […]
Minionă şi plăcându-i femeile înalte. Bucurându-se cu râs de fiecare dată când îi intram pe poartă şi-mi zicea: „Ah, ce mare te-ai făcut! Bine că semeni cu bozgoru’ de tac-tu.“ Aveam şapte ani şi eram deja cât ea de-naltă. Şi-i umblam, nu fără ştire, în noptiera cu oglindă, aia care mirosea a lemn-dulce. Luam de-acolo […]
Crăpau dimineţile cu pocnet pentru că eram mici. Nu ştiu cum se face, dar niciunul dintre noi, cei patru nepoţi ai bunicilor, adică doi fraţi veri primari cu două surori, nu stă-nfipt în cearşafuri după ce deschide ochii. E drept că nu era tocmai cel mai lesnicios lucru să ne culci, seara. Însă trezirea semăna […]