Bucurări

Bucurat omul care rîde de prostiile din capul lui mai mult și mai des decît de prostiile din capetele altora.

Bucurată și eu, care desenez la fel ca atunci cînd aveam cinci ani, dar nu mă opresc pentru că așa m-a-nvățat bunicul meu să desenez, iar neoprirea mea este iubire de el și de noi.

Bucurat omul care găsește în mai nimicuri motive să meargă mai departe, fie că-și dă seama că face asta, fie că nu, tot bucurat.

Bucurat omul care se scoală dimineața și se simte binecuvîntat c-același soare îi pune-n față altă zi.

Bucurat omul care cîntă-n baie și dansează pe hol de-i trosnesc genunchii. Pe muzică din afară sau pe muzica dinăuntrul lui pentru că orice om e o muzică.

Bucurat omul cu sufletul sfîșiat, dar care știe și vrea să caute și să găsească-n el o vorbă bună sau o faptă bună pentru alt om.

Bucurat omul care a înțeles fără să sufere că nimeni nu e buricul Pămîntului. Și nici ovarele sau prostata.

Bucurat omul care știe că e binecuvîntat cu iubirea unui cîine, a unei pisici, a unui hamster, a unui iepure. Sau a mai multora.

Bucurat omul care nu se teme să primească iubirea omului și nici pe-a Omului.

Bucurat omul care se scutură de pornirea de-a stăpîni, căci, iată, 2020 ne-a predat tuturor lecția efemerului.

Bucurat omul care s-a făcut voluntar pentru DSP, oamenii, oamenii.

Bucurat omul care-și umple capul, gura și tastele cu urări la sfîrșit de an, urările alea vor ajunge și inima lui.

Bucurat omul care trăiește în recunoștință, care este revelație. Bucurat și cel care abia o gustă, cerurile lui se vor însenina.

Bucurat omul care are curajul să pornească pe urcușul iubirii, care este cel mai greu din lume și singurul fără capăt.

Bucurat omul care s-a făcut bine și mulțumește pentru asta.

Bucurat sufletul care a urcat de la noi, iar zborul lui e însoțit de rugăciunile rămașilor.

Bucurat omul care a putut face un bine sau mai multe și este recunoscător pentru că a putut.

Bucurat omul care a înțeles, cu durere, ca noi toți, că în timpul ăsta aproape înseamnă departe.

Bucurat omul căruia i s-a tulburat somnul. E viu, îl afectează lucruri, e nădejde acolo.

Bucurat omul căruia i-a fost și încă îi este frică. Frica știe să clatine soclul trufiei, cea atît de greu de dibuit.

Bucurat omul care, în fața răsăritului și-a apusului, încă se miră ca un copil și spune „Doamne!“. Din mirările astea se fac zilele și anii.