Nu am știut
cît o iubesc
pe doamna țara mea
pînă cînd nu am început
să ies în stradă pentru ea
și pînă cînd
nu am întins aproapelui meu
mînă, pîine și cerneală
am vrut să fie țara mea
să știe
să facă
să poată
crezînd că ea e cineva
iar eu, altcineva
și mă uitam la ea
cum se uită copilul la mama lui
din uterul ei
mă strîngea cerul ei cald
și ud
în timp ce dormeam
și creșteam în somn
cu genunchii la piept
mă făceam mare
și-aveam din ce în ce mai puțin loc
în matcă
n-am avut încotro
a trebuit să mă nasc
să-mi întind carnea pe oase
să mă ridic în picioare
să-nvăț să merg
în timp ce învățam să plîng
și abia după aia să rîd,
mai tîrziu
mult mai tîrziu
iar după zeci de ani
am învățat să mîngîi
și-am învățat să fiu.
Foto: Irina Ionescu Homoriceanu
Foarte frumos, nicaieri nu e ca acasa
Foarte multi se rusineaza ca sunt romani, eu cred ca este o onoare, ma bucur pentru tine.