Se dau cinci tineri puși pe făcut un partid și-un apartament. A, și-o aniversare. De-aia sărbătoritul se grăbește s-ajungă la ziua lui și vine direct de la serviciu, îmbrăcat office. Vrea tort, săracul, dar nu-i dă nimeni. I se explică, mai cu furmosul, mai cu bătutul obrazului, că a fost invitat nu la ziua lui, ci la crearea unui partid. Și, până la urmă, nu l-ar fi invitat nimeni, dacă n-ar fi intrat cei patru în imposibilitatea de a lua decizii pentru partid tocmai din cauza acestei buclucașe cifre patru. Cinci înclină balanța, iar cinci e el. Să facă bine și să-și vadă de treabă, e doar o greutate într-un taler.
P.A.R.T.Y. se numește piesa scrisă de Tom Basden, pusă minunat în scenă de regizoarea Anca Maria Colțeanu și interpretată de actorii Simona Cuciurianu, Ilinca Hărnuț, Rareș Andrici, Andrei Morariu și Emilian Mârnea, la POINT. O comedie? Da, da, o comedie, nici măcar o comedie neagră. Și-atunci de ce te ia cu frisoane printre toate hohotele de râs cu lacrimi?
Nu știu, poate pentru că englezul ăsta, Tom Basden, pare să fi trăit pe la noi mult, că prea ne știe bine. Sau așa o fi și la ei? Așa o fi chiar peste tot? Se prea poate ca în fiecare partid să vrea toți membrii să fie șefii acelui partid, toți deodată, și să încerce prin ori mijloace, normal că și de-alea machiavelice, să ajungă șefi, să-și impună pumnul de vedere cu orice preț.
Din cinci oameni, patru fac alianțe de-o secundă, se glorifică și se discreditează în același minut, în funcție de interesul personal, care și ăla diferă de la un minut la altul. Al cincilea mai mult ascultă. De-aia și pare tâmpit. Oricum, el e carnea aia care nu are alt rost decât să modifice cantitatea din galantar. Și mai vrea și tort de ziua lui, când, vorba aia, apartamentul arde de responsabilitate politică și, vai!, socială.
Și ce-ar putea să iasă din aberațiile acestor cinci tineri, dintre care numai unul, cantitatea neglijabilă, cifra cinci, lucrează? Un turn babel fără sfârșit, normal. Fiindcă niciunul dintre ei nu vorbește limba celuilalt, niciunuia nu-i pasă de celălat deloc, iar încercările bietului sărbătorit eșuează lamentabil. Cum eșuează și el, devenind dictator într-o clipă, pentru că, na, e ziua lui și vrea tort pentru că i se pare natural să vrea. E un spectacol al umanității descentrate, zdrențuite, imposibil de recalibrat. Râzi mult, aproape tot timpul, dacă ai avea unde, sigur te-ai tăvăli. Și pleci de-acolo cu angajamentul față de tine însuți că nu te vei risipi în prostii. Și cu credința că tu nu ești așa, deci, mai ai o șansă. Sau mai multe. Și, dacă ai tu, are și lumea.
Imagini: FOTO & FILM 365
