Ana Barton
  • Căprării
    • Epicderma
    • Drumult
    • De la Ana la caiafe
    • Viituri de scriituri
    • Samizdat
    • Ospecioi
    • Copilege
  • Parcă eu știu cine sunt…
Ana Barton
Reading now
POP_0924

Vărsătorii de bine

Iun 01, 2017
Cu argilă

Copilul…

Mai 27, 2017
Edvard Munch

Sărutul

Mai 24, 2017
GL1H0148

De la-nceputul lumii și, poate, până la capăt…

Mai 23, 2017
Mut

Neliniște

Mai 18, 2017
Barbat Acsinte

Ce nu vrem să știm pentru că nu putem duce

Mai 16, 2017
Palat

Gustul secret al dragostei

Load more

Vărsătorii de bine

De la Ana la caiafe de Ana Barton / 9 iunie 2017
next
Use ← → keys to navigate
  • A+ A-

Acum, când scriu, aud cearta vecinilor. Blocul ăsta a fost într-un așa hal proiectat, că se-aude în curtea lui interioară și dacă vorbești încet din bucătărie. Dacă vorbești normal, nu tare, de la parter la etajul opt aud locuitorii a două scări ce ai tu de spus. Așa se face că în fiecare zi toți ascultăm, fără să vrem, disputele acestei familii. Azi, pentru prima dată, am auzit copilul cântând la câteva minute după ce părinții au început cearta. Ei nu l-au auzit, așa că au mai continuat o vreme. Acum s-au potolit. În alte dăți, copilul a plâns, iar mama l-a întrebat de fiecare dată: „Tu ce-ai, mă?! Că n-are nimeni nimic cu tine.“

POP_0959

Și mi-am amintit de mine mică. Mă speriam atât de rău când se certau ai mei, că n-aveam curaj să mă duc aproape de ei. Mă închideam în camera mea, inima îmi bătea foarte tare, stomacul mi se urca în gât și sfârșeam aproape de fiecare dată vomitând spasmodic. Câteodată însă aveam și migrene instantanee, niște ciudățenii de dureri de cap care se instalau brusc și la maximă intensitate. Și, sigur, arareori certurile lor mă priveau, dar groaza prin care treceam când se certau îmi dădea un sentiment de nesiguranță vecin cu aruncarea unui om gol în spațiu. Am rămas cu groaza de ceartă și azi, o refuz organic. Nu mă interesează ce cred ceilalți, eu nu discut și nu disput nimic pe ton de ceartă. Renunț întotdeauna, fără niciun regret, indiferent ce am de pierdut și probabil că am pierdut multe. Adică sigur, dar nici de pierderile alea nu-mi pare rău. Și nesiguranța a rămas, duc de aproape 40 de ani o luptă inegală cu ea. Am însă credința că în curând va duce ea o luptă inegală cu mine. Credința asta mi-e vitală.

POP_0901

De câteva zeci de ori, au decis că se despart. Eu mă bucuram nespus în primele dăți, mă și vedeam trăind în afara certurilor și a tensiunii cumplite care le preceda și/sau succeda, pentru că unele se nășteau pe loc, dar lăsau urme în aer câteva zile. La un moment dat, am înțeles că nu se va-ntâmpla să se despartă, ba chiar am auzit că eu și fratele meu suntem cauzele pentru care se suportă. Au fost două dintre lucrurile cel mai greu de suportat pentru mine. Primul, pentru că mi s-a luat speranța, al doilea, pentru că m-am simțit vinovată de relația lor disfuncțională. Mă gândeam: „Săracii de ei, dacă n-ar fi avut copii, ar fi putut fi fericiți separat.“ Ei tocmai au împlinit 45 de ani de la căsătorie și sunt la fel de plini de energia disputei din și pentru nimic cum au fost mereu. Acum însă, și eu, și fratele meu intervenim și uneori îi forțăm să se potolească. Mie, când îi aud certându-se, chiar și când e un schimb scurt și nu prea aprig de replici, îmi bate inima la fel de rău ca atunci când eram mică. Știu că și fratelui meu la fel. Eu am făcut alegeri sentimentale nepotrivite în viață. Nu proaste, da? Nepotrivite. Știți voi toți despre ce vorbesc: relațiile alea în care partenerul te „inspiră“ să scoți ce-i mai urât și mai rău din tine, iar tu, fii sincer cu tine, nu cu mine, îl „inspiri“ să scoată din el tot răul și urâtul. Iar fratele meu nu-și dorește copii. Părinții noștri sunt buni, veseli, iubitori, sprijinitori, chiar sacrificiali, cu noi dintotdeauna și pentru totdeauna, însă relația lor disfuncțională ne-a făcut și încă ne face foarte mult rău. Da, chiar și acum, când, dacă avem noroc, și eu, și fratele meu ne îndreptăm spre partea a doua a vieții.

POP_1075

Am fost la Brașov, la invitația Adăpostului de criză „Esther“, la cea de-a XIV-a campanie anuală pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. La Brașov, unde ai mei s-au cunoscut, s-au îndrăgostit, s-au căsătorit și m-au conceput pe mine. Katalin Zoltani, Delia Dalma Antal și Imola Sisak sunt trei doamne care au creat acest adăpost pentru a-i sprijini pe cei care vor să se salveze din familiile în care sunt abuzați fizic și emoțional. De ce nu folosesc femininul? Pentru că, deși femeile sunt cu preponderență victimele acestor tipuri de abuzuri, există și bărbați care ar vrea să iasă din astfel de familii, dar nu pot singuri, fără sprijin, așa cum nici femeile nu pot. Și, bineînțeles, sunt copiii de ambe sexe, victime ale violenței domestice – fizică și/sau emoțională.

POP_1112

Am ascultat acolo poveștile de viață ale unor femei care au avut nevoie să conștientizeze întâi faptul că sunt abuzate, iar apoi au avut nevoie de sprijin – adăpost, hrană, terapie – pentru a putea face pasul mai departe. Iar Katalin, Delia, Imola și toată echipa-familie de-acolo le-au ajutat pe ele și pe copiii lor. Acum, au venit și-au spus ce-a însemnat pentru ele și pentru copii momentul ieșirii din infern și cum au reușit să pună vieților lor un început bun. Povești cutremurătoare ale unor oameni ajutați de oameni, acesta fiind secretul reușitei. Oameni care au vărsat bine asupra lor, în momente în care o pâclă neagră și opacă se așternuse în fața orizonturilor lor. Acum, acestei femei și copiii lor sunt pe drumul cel bun ori sunt deja foarte bine în viețile lor. Cele care sunt mame sunt fericite întâi pentru că-și văd copiii fericiți, iar asta le arată că pasul făcut a fost unul bun. E firesc să aibă nevoie de aceste dovezi fiindcă orice părinte se gândește, atunci când înțelege că separarea de celălalt părinte e inevitabilă, cum vor duce copiii acest lucru. Și mulți oameni se chinuie și chinuie și copiii în relații disfuncționale ani grei, tocmai pentru că nu știu cum ar fi mai bine pentru copii, sperând, cel mai adesea în van, că lucrurile se vor așeza, iar familia nu se va destrăma.

POP_1166

Eu am vorbit despre experiența mea de copil cu abuzul emoțional, dar și despre experiența mea de părinte. Copilul meu nu a trăit într-o casă cu certuri, ci cu părinți care nu-și vorbeau luni multe de-a rândul, într-o tensiune densă și rece, bineînțeles că dătătoare de neîncredere și nesiguranță, în plus, generatoare de spaima pe care ți-o dă iminența unui cutremur. Și despre faptul că, și după separare, copiii tot doi părinți au, aceiași părinți, iar obligația părintelui care crește copiii, obligație legală, morală și sufletească, este să facă tot ce-i stă în puteri ca relația copiilor cu părintele celălalt să fie nu doar bună, ci din ce în ce mai bună, mai caldă, mai apropiată. Acesta, și niciodată altul, este interesul copilului. Și niciun orgoliu personal nu are ce căuta între tine și copilul tău, indiferent de rănile pe care le ai din relația cu fostul partener.

POP_1107

Dar, iar asta din experiența unor apropiați ai mei, am insistat și pe faptul că există bărbați care trăiesc în relații toxice și sunt foarte afectați, dar nu pot ieși singuri. Unii dintre ei au fost crescuți toxic de mamele lor, care i-au înverșunat împotriva taților, și-au dorit ca acești copii să fie de partea lor, să le înțeleagă, să le compenseze durerile, să le oblojească rănile. Și le-au spus mereu că pentru ei se sacrifică, iar tații lor sunt niște nemernici. Ce-au reușit aceste mame? Să-și alieneze copiii, să-i facă nesiguri pe ei, speriați de viață, abandonați de celălalt părinte, dependenți de mama care s-a bătut cu pumnii în piept și și-a smuls perii capului că le-a dat totul și-a făcut totul pentru ei. Poate dacă nu le-ar fi dat chiar totul și-ar fi înțeles câtă suferință le-au provocat cu acest tot, ei n-ar fi ales soții pe tiparul acestor mame abuzive care s-au autoproclamat sfinte încă din timpul vieții, iar asta i-a făcut pe acești băieți să se simtă, mici, slabi, nevolnici. Imago.

POP_1138

Niciun copil, fie fată, fie băiat, nu poate suporta uriașa greutate pusă pe umerii lui de aceste cuvinte ale mamei: „Ești totul pentru mine. Tot ce fac e numai pentru tine. Pentru tine trăiesc, pentru tine muncesc. Numai mama te iubește.“ Părintele care-și înverșunează copiii împotriva celuilalt părinte cioplește în ei rănile pe care adultul le va purta toată viața. Pentru că relația copilului cu părinții lui este relația omului cu viața lui. Iar asta nu e vorba mea, am auzit-o la un psiholog.

Știți, nu e întâmplător că orice om se naște din semințele a doi oameni. El este parte din fiecare dintre ei și este, în același timp, cineva complet diferit de ei. Are nevoie de iubirea și sprijinul amândurora. Toată viața.

Alte creierisme:

  • Cu fericirea peste ochiCu fericirea peste ochi
  • Evanghelia după oameniEvanghelia după oameni
  • Țara care-a fugit de-acasăȚara care-a fugit de-acasă
  • Scrisoare deschisă Patriarhului Bisericii Ortodoxe RomâneScrisoare deschisă Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române
  • Bună, sunt Ioana. Mama lui LucaBună, sunt Ioana. Mama lui Luca
Facebook0
Twitter0
Google+0
LinkedIn0
Pinterest0
Tags: abuz fizic si emotional, adapost, ajutor, barbati, copii, femei, oameni, relatii, salvator, sprijin, terapie, violenta domestica

2 comentarii

  1. Liliana / 9 iunie 2017

    Mulţumesc!Asta-i calea bună, Ană! Cu cât vorbim mai mult despre lucrurile astea, cu atât se vor salva suflete!

    Reply
    • Ana Barton / 10 iunie 2017

      :)

      Reply

Spune-te aici: Anulează răspuns

COMANDĂ ONLINE










Articole recente

  • Bucurări
  • Tanti
  • „Am ostenit să trudesc pentru a nu visa”
  • Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Mihnea Boștină: „Mintea cea de pe urmă are memoria scurtă”

Categorii

  • Arte
  • Copilege
  • De la Ana la caiafe
  • Dialogos
  • Drumult
  • Epicderma
  • Fara categorie
  • Gânduri în picioare
  • Opinie
  • Ospecioi
  • Risipite
  • Samizdat
  • Viituri de scriituri

Comentarii recente

  • bConnected în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Diana în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Elena în Tanti
  • Primele trei litere în Pere târzii
  • Cristi în Pe vârful limbii…

Blogroll

  • acestblogdenervi
  • Casa jurnalistului
  • Catchy
  • Chinezu'
  • Dan Alexe
  • Deepseastories
  • Iulicika's Blog
  • Lorena Lupu
  • Marilena Guduleasa
  • Mircea Goia
  • Oraşul din palmă
  • Pistolul cu buline

Arhivă

  • decembrie 2020 (1)
  • august 2020 (1)
  • mai 2020 (2)
  • martie 2020 (1)
  • decembrie 2019 (3)
  • octombrie 2019 (1)
  • august 2019 (1)
  • iulie 2019 (1)
  • iunie 2019 (3)
  • martie 2019 (1)
  • februarie 2019 (1)
  • ianuarie 2019 (2)
  • decembrie 2018 (3)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (2)
  • septembrie 2018 (3)
  • august 2018 (2)
  • iulie 2018 (3)
  • iunie 2018 (3)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (1)
  • martie 2018 (4)
  • februarie 2018 (8)
  • ianuarie 2018 (6)
  • decembrie 2017 (8)
  • noiembrie 2017 (2)
  • octombrie 2017 (4)
  • septembrie 2017 (7)
  • august 2017 (6)
  • iulie 2017 (1)
  • iunie 2017 (7)
  • mai 2017 (9)
  • aprilie 2017 (10)
  • martie 2017 (4)
  • februarie 2017 (6)
  • ianuarie 2017 (8)
  • decembrie 2016 (5)
  • noiembrie 2016 (3)
  • octombrie 2016 (5)
  • septembrie 2016 (5)
  • august 2016 (10)
  • iulie 2016 (6)
  • iunie 2016 (8)
  • mai 2016 (9)
  • aprilie 2016 (10)
  • martie 2016 (11)
  • februarie 2016 (8)
  • ianuarie 2016 (13)
  • decembrie 2015 (7)
  • noiembrie 2015 (10)
  • octombrie 2015 (12)
  • septembrie 2015 (13)
  • august 2015 (11)
  • iulie 2015 (12)
  • iunie 2015 (12)
  • mai 2015 (10)
  • aprilie 2015 (12)
  • martie 2015 (21)
  • februarie 2015 (15)
  • ianuarie 2015 (20)
  • decembrie 2014 (18)
  • noiembrie 2014 (11)
  • octombrie 2014 (11)
  • septembrie 2014 (14)
  • august 2014 (18)
  • iulie 2014 (10)
  • iunie 2014 (16)
  • mai 2014 (24)
  • aprilie 2014 (29)
  • martie 2014 (7)
  • decembrie 2013 (4)

Etichete

ajutor barbat barbati bucurie bunica carte casatorie casă copii copil copilarie dragoste drum durere educatie familie femei femeie film frumusete istorie literatura lumina mama moarte oameni om parinti politica poveste prietenie profesori relatie relatii Romania scoala societate Spectacol speranta suferinta suflet tata teatru viata viitor
Copyright © 2021 by Ana Barton.