Ana Barton
  • Căprării
    • Epicderma
    • Drumult
    • De la Ana la caiafe
    • Viituri de scriituri
    • Samizdat
    • Ospecioi
    • Copilege
  • Parcă eu știu cine sunt…
Ana Barton
Reading now
Foto Alina Ușurelu (4)

Cine nu e Medeea?

Oct 08, 2018
Luptă

Vot erat demonstrandum

Sep 30, 2018
Tot ce se putea întâmpla

S-au întîmplat toate care trebuiau să se întîmple

Sep 17, 2018
Maria mea

Femeia care face focul

Sep 04, 2018
Șalvarii

Dar noi cu noi ce facem?

Aug 18, 2018
Sarah

Bătrânii noștri

Aug 07, 2018
Căruț

Am „parcat“ căruțu-n stradă…

Load more

Cine nu e Medeea?

Arte de Ana Barton / 26 octombrie 2018
next
Use ← → keys to navigate
  • A+ A-

Unele personaje din tragediile grecești fac prea mult, pot prea mult, nici nu știi unde să le-ncadrezi, că așa e omul, dacă nu încadrează, nu se simte el bine. Ce să faci cu un personaj neîncadrabil? Îl lași acolo la el, la taica Euripide, sau, dacă te cheamă Andrei Măjeri, îl treci prin Seneca și Corneille, dar numai un pic, doar îl stropești nițel, îl tăvălești o țâră, și-l aduci încoace, în zilele noastre, că ai treabă cu el, adică avem treabă.

Am obiceiul să mă duc la teatru, chiar dacă citesc recenzii despre spectacol înainte, ca o tablă nouă de clasă. N-am zis tabula rasa, că are strict conotație peiorativă. Mă duc fără să fiu influențată de ce-am citit sau de ce mi s-a spus. Am și eu capul meu, sufletul meu, corpul meu, mă descurc eu cu ele la orice spectacol.

Foto Alina Ușurelu (7)

Uneori, intru mai greu în rolul meu, că am și eu un rol în fiecare, sunt spectator, nu scaun gol. Acum, mă dusesem nițel obosită și cam tot pe-atât agitată, cu o prietenă de vârsta mea și cu o gașcă de foarte tineri. Însă, de cum a început, s-a întâmplat ceva: brusc, m-am liniștit, de parcă mi-ar fi făcut cineva un descântec.

Și de-acolo, mi-am făcut treaba mea, mi-am văzut de rolul meu, de spectator, care n-a fost ușor, dar ce e ușor la Măjeri și de ce-ar trebui să fie ceva ușor?, am curs cu cele șase personaje, în ele, au curs și ele-n mine, iar la final, deși stoarsă ca o lămâie, nu mai voiam să se termine. Când am ieșit din sală, am întrebat dacă e cineva din familia regizorului acolo, că pe el n-am îndrăznit să-l deranjez. Erau părinții. M-am dus și i-am felicitat. Câtă bucurie și câtă mândrie poate simți un părinte atunci când copilul lui are o asemenea realizare! Mi-ar fi dat și lacrimile, dar l-am văzut pe Andrei și m-am abținut. Cum ar fi să vină toți spectatorii și să-și verse emoțiile pe tine? Om ești și tu.

Foto Alina Ușurelu (4)

Dar l-am întrebat despre spectacolul Medea’s Boys câteva zile mai târziu:

După zece spectacole regizate, am încercat prin MEDEA’S BOYS să trec într-o nouă etapă de creație, mai aproape de propriile obsesii, mai conectată la cele mai intime căutări artistice.

Am îndrăznit să lucrăm devised, ca într-un permanent laborator în care totul se compune la lucru, metodă în care ești pe muchie de cuțit, co-creativitatea fiind la conducere. M-a panicat la maximum acest lucru, fiind obișnuit să-mi pregătesc lucrurile din timp.

Foto Alina Ușurelu (8)

La un moment dat, mi se părea, din pricina acestui mod de lucru, cel mai impersonal spectacol la care am lucrat. La premieră, am realizat că m-a păcălit și că este extrem de drag inimii mele și cu siguranță cel mai intim spectacol. Datorez totul extraordinarei echipe (cei 6 minunați actori, dramaturgului, coregrafului, sound-designer-ului, asistenților mei, scenografei, minunaților tehnicieni și producătorului).

Provocarea pe care au lansat-o abordarea fenomenului tragic și contemporaneizarea sa, care la noi lipsește cu desăvârșire, m-au făcut să vreau să continui cu alte adaptări după texte antice grecești.

Foto Alina Ușurelu (5)

În permanență găsesc corespondențe ale tragediei antice în contemporaneitate. Cred că remixurile după tragedii trebuie aduse pe scenă într-un teatru la persoana întâi… plural. Antigona, Electra, Oedip și alți eroi tragici sunt atât de aproape de noi pentru că tragedia s-a născut în familie.

Montarea lui Andrei Măjeri este, de fapt, o demontare a legendei argonauților și-a lânii de aur. Într-un bar modern de pe-o insulă grecească, șase bărbați se întâlnesc pentru a sărbători experiența crucială a vieții lor: călătoria pe nava Argo. Eduard Trifa (din când în când, Medeea), Alex Chindriș, Alex Mirea, Alexandru Ion, Florin Aioane și Vlad Ionuț Popescu întruchipează personajele ce rememorează întâmplările fabuloase care au săpat în fiecare și l-au transformat definitiv pe fiecare.

Foto Alina Ușurelu (2)

Adaptarea textului tragediei antice la contemporaneitatea zilei de azi, nu doar a acestui deceniu, face din acest spectacol unul atât de actual, încât nu ai nevoie nici de filtre, nici de lentile speciale și nici de prealabila studiere a textului antic pentru a trăi, nu doar a accepta și înțelege, împreună cu personajele întoarcerea în istorie și-n memorie, târâișul șarpelui și pasul gândacului, sfâșierea și levitarea, bucuria simplă și durerea vie. Ce știe însă farmazonul de Andrei Măjeri și știu și extraordinarii actori tineri este să te facă să metabolizezi spectacolul în timp ce-l mesteci și-l respiri și să te trimită acasă cu pofta de-a (re)citi textul lui Euripide. O să mă mai duc să văd Medea’s Boys la Apollo 111, și sigur nu doar o dată. Ca să scap de sevrajul în care trăiesc din a doua zi de după ce-am văzut reprezentația. Mi-e prea dor de Medeea cea barbară și de fermecații ei. Dar, poate, cel mai mult de cum am fost și eu Medeea, odată cu ei.

Foto: Alina Ușurelu

Alte creierisme:

  • Tu te pulverizezi?Tu te pulverizezi?
  • „Voiam să scap de amintirea unei seninătăți prea dureroase“„Voiam să scap de amintirea unei seninătăți prea dureroase“
  • Efectul omului asupra omuluiEfectul omului asupra omului
  • Hei, Hamlet! Da, tu, tu…Hei, Hamlet! Da, tu, tu…
  • O să râdeți și-o să plângețiO să râdeți și-o să plângeți
Facebook0
Twitter0
Google+0
LinkedIn0
Pinterest0
Tags: Alex Chindris, Alex Mirea, Alexandru Ion, Andrei Majeri, Apollo 111, argonauti, Eduard Trifa, Florin Aioane, Iason, Medea's Boys, Medeea, Spectacol, teatru, tragedie, Vlad Ionuț Popescu

Spune-te aici: Anulează răspuns

COMANDĂ ONLINE










Articole recente

  • Ruxandra
  • Radine
  • Patru oameni și o vacă
  • Loteria magică
  • Bucurări

Categorii

  • Arte
  • Copilege
  • De la Ana la caiafe
  • Dialogos
  • Drumult
  • Epicderma
  • Fara categorie
  • Gânduri în picioare
  • Opinie
  • Ospecioi
  • Risipite
  • Samizdat
  • Viituri de scriituri

Comentarii recente

  • Daniela în Radine
  • Ana-Maria în Radine
  • Dana în Radine
  • Valentina în Radine
  • Primele trei litere în Cizmuliţe cu usturoi

Blogroll

  • acestblogdenervi
  • Casa jurnalistului
  • Catchy
  • Chinezu'
  • Dan Alexe
  • Deepseastories
  • Iulicika's Blog
  • Lorena Lupu
  • Marilena Guduleasa
  • Mircea Goia
  • Oraşul din palmă
  • Pistolul cu buline

Arhivă

  • iunie 2024 (1)
  • iunie 2021 (1)
  • mai 2021 (1)
  • aprilie 2021 (1)
  • decembrie 2020 (1)
  • august 2020 (1)
  • mai 2020 (2)
  • martie 2020 (1)
  • decembrie 2019 (3)
  • octombrie 2019 (1)
  • august 2019 (1)
  • iulie 2019 (1)
  • iunie 2019 (3)
  • martie 2019 (1)
  • februarie 2019 (1)
  • ianuarie 2019 (2)
  • decembrie 2018 (3)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (2)
  • septembrie 2018 (3)
  • august 2018 (2)
  • iulie 2018 (3)
  • iunie 2018 (3)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (1)
  • martie 2018 (4)
  • februarie 2018 (8)
  • ianuarie 2018 (6)
  • decembrie 2017 (8)
  • noiembrie 2017 (2)
  • octombrie 2017 (4)
  • septembrie 2017 (7)
  • august 2017 (6)
  • iulie 2017 (1)
  • iunie 2017 (7)
  • mai 2017 (9)
  • aprilie 2017 (10)
  • martie 2017 (4)
  • februarie 2017 (6)
  • ianuarie 2017 (8)
  • decembrie 2016 (5)
  • noiembrie 2016 (3)
  • octombrie 2016 (5)
  • septembrie 2016 (5)
  • august 2016 (10)
  • iulie 2016 (6)
  • iunie 2016 (8)
  • mai 2016 (9)
  • aprilie 2016 (10)
  • martie 2016 (11)
  • februarie 2016 (8)
  • ianuarie 2016 (13)
  • decembrie 2015 (7)
  • noiembrie 2015 (10)
  • octombrie 2015 (12)
  • septembrie 2015 (13)
  • august 2015 (11)
  • iulie 2015 (12)
  • iunie 2015 (12)
  • mai 2015 (10)
  • aprilie 2015 (12)
  • martie 2015 (21)
  • februarie 2015 (15)
  • ianuarie 2015 (20)
  • decembrie 2014 (18)
  • noiembrie 2014 (11)
  • octombrie 2014 (11)
  • septembrie 2014 (14)
  • august 2014 (18)
  • iulie 2014 (10)
  • iunie 2014 (16)
  • mai 2014 (24)
  • aprilie 2014 (29)
  • martie 2014 (7)
  • decembrie 2013 (4)

Etichete

ajutor barbat barbati bucurie bunica carte casatorie casă copii copil copilarie dragoste drum durere educatie familie femei femeie film frumusete istorie literatura lumina mama moarte oameni om parinti politica poveste prietenie profesori relatie relatii Romania scoala societate Spectacol speranta suferinta suflet tata teatru viata viitor
Copyright © 2025 by Ana Barton.