Am văzut mulți oameni răvășiți de dor în viața asta, dar atât de puțini în stare să-l arate. Mereu m-am mirat de asta și mereu m-am întrebat care-i resortul care-l face pe un om sfâșiat de dor să fie agresiv cu cel pe care-l dorește, atunci când acesta îi ajunge-n fața ochilor și-n brațe. Știam că așteptarea are ceva dureros în ea, toată lumea știe asta de pe propria piele; interioară sau exterioară. Dar dorința e cu mult mai mare decât durerea așteptării și natural ar fi s-o șteargă sau s-o atenueze mult. Mai ales că, atunci când omul chiar ajunge lângă tine, așteptarea s-a terminat. Dar dar ce-a mânat-o pe ea-n luptă nu dispare chiar așa ușor.
M-am tot gândit la asta ani în șir, m-am tot frământat, dar de cap nu i-am dat. Era ceva cu procente, în mod sigur nu dibuiam procentele, iar eu la matematică sunt de-o sărăcie lucie. M-a luminat însă fie-mea, când era bebeluș. Cât dormea ea, îmi făceam și eu, ca orice mamă, treburile. Alea de mamă care stă acasă și crește copilul. Adică mai toate treburile casei. Și, deși o foarte mișto asistentă de la maternitate, doamna Doina, da-i-ar Dumnezeu sănătate!, mi-a spus două lucruri esențiale, să nu-nvăț nou-născutul cu liniște de mormânt, ci cu zogomtele firești ale lumii vii, că el într-o lume vie a venit, și să dorm când doarme copilul, să-mi impun asta, să mă disciplinez, ca să am energie pentru când se trezește și, mai ales, ca să am lapte, pe asta, pe ultima, cu somnul simultan, n-am prea putut-o respecta fiindcă era și-o casă de ținut.
Foto: Adrian Silișteanu
Se-ntâmpla destul de des ca, atunci când copilul se trezea și țipa după mă-sa, eu să fiu în bucătărie, cu treabă, sau pe altundeva, prin casă. Se-ntâmpla, mai rar, ce e drept, să n-ajung la copil așa de repede pe cât și-ar fi dorit. Sau, mai degrabă, pe cât de mare-i era foamea. Și-apuca să țipe nițel ori chiar să plângă. E drept că mă-nvățase altcineva că nu e bine să te duci la copil când urlă după tine, adică nu imediat, să-l lași nițel, ca să nu se-nvețe că mă-sa e la cheremul lui oricând vrea el, dar asta mi s-a părut ceva crud și n-am ascultat sfatul. Așa că mă duceam mereu cât puteam eu de repede. În plus, „tetina vie“ se spală înainte de a i-o da copilului, la fel ca aia artificială; escala pe la baie era obligatorie.
Începeam să-i vorbesc încă de pe hol, „Vine mama, uite, acum vine mămica la tine și-ți dă să papi țâță“, dar, când deschideam ușa camerei ei și mă vedea, urla și mai tare. O luam în brațe și-o alintam, cum fac mamele, apoi o puneam la sân. Atunci începea războiul. Întâi, mă bătea bine cu amândouă mâinile. În timpul ăsta, dădea capul pe spate, refuza sânul, țipa sau plângea. Strângea pumnii și mă lovea cu ei în piept, iar când s-a făcut mai mare ajungea și la față. Eu continuam să-i vorbesc, îmi ceream și iertare, doar, doar oi convinge-o să sugă. Aș! Până nu bătea ea tot ce avea de bătut, nu se-apuca de masă. Uneori, războiul dura mai mult, alteori, mai puțin. Am observat că asta avea strictă legătură cu durata întârzierii mele.
Recunosc, n-am făcut pe loc legătura, ci mult mai târziu. Și n-am făcut-o pe alții, ci pe mine. Pe mine m-apucau niște draci inexplicabili ca etiologie exact când dorul nu-și mai avea rost, omul era acolo, cu mine, lângă mine. Bine, sigur, există o inerție a dorului, înțeleg asta. Dar de ce să te-nfurii așa de rău? Nu manifestam dracii, am avut mai mereu o pasiune ascunsă pentru ei, îi păstrez în interior, dar mă tulburau tare. Într-un astfel de moment, mi-am adus aminte de copilul care lovește sânul din care se-nfruptă apoi, cu sete-ntâi și apoi cu foame. Și m-am disciplinat pur și simplu. Mai am scăpări, sunt om ca toți oamenii, însă cârmesc macazul cât pot de repede, iar în sinea mea râd și mă bucur. Ce bine că omul știe atât de puține lucruri despre el, ce bine…
Nimic nu-i mai frumos ca o mama care-si alapteaza bebe. Le vad din ce in ce mai des in autobuze. Cu fuste lungi, cosoni din aur, tate lungi de capra…
Azi e ziua indragostitilor, dna Ana, sarumana, matura si pragu ! Le urez admiratorilor dv., atat de parte barbateasca, cat si femeiasca, LMA cu sanatate si mariaje fericite. ! Fie ca aceasta zi sa se lase cu scoateri la cluburi, moluri, cu cadouri, culminand cu babardeala cu strigaturi. Io am sarbatorit Valentine`s dayurile inca de la gradinita cand stateam olita langa olita langa Alina pe care o sarutam cu foc, facand in acelasi timp schimb de boluri alimentare. Sa vedeti ce dea pronci o vie pe lume anu asta in luna noiembrie, caci cu siguranta ca aceasta zi se va lasa cu inseminarea naturala a domnisoarelor. De ziua indragostitilor, taica ii cumpera maichii alvita , turta dulce si vata de zahar, nu ca acuma cand io is nevoit sai ofer nevestemii mojito si alte cele.
Unde-ai fost, mă? Că mi-a fost dor de tine.
Si noua
Io am visat azi noapte ca eram maritata cu unul pe care nu-l cunosteam. Brrr, bine ca ajunul de Valentin nu-i ca ala de Boboteaza dar chiar si asa m-am trezit infricosata. Nu stiu ce sa zic de sarbatoarea e asta, cum o fi aparut ea, dar luna februarie e o luna mai ciudata, are o chestie speciala cu indragosteala si cuplurile. Mi-aduc aminte ca acum multi, multi ani, sa tot fie vreo douazeci si cinci, prin februarie, eu, sor-mea, frate-meu, vreo doua prietene, ne-am gasit pereche si ne-am maritat, insurat, concubinat cu totii, unii au ramas asa pana in ziua de azi. Mai apoi, tot in februarie m-a luat flama si m-a dus in alte zari. Asa ca imprumutata, adoptata, imitata, cum o fi, respect sarbatoarea asta si ii inchin un pahar de vin, musai rosu, langa o bucata de branza veche.
Eşti nebună!
Nu-s. Is precauta, incerc sa ma pun bine cu duhurile, indiferent de natia lor. Si-mi place vinul rosu, nah
Brinza buna in burduf de poama rara
Aicesa eram, dna Ana, sarumana si faptura, in zona crepusculara (sub ghiveta, ca s zis Vali ca curge ca Danubiu la cazane). Iam urat lu Vali a mea 1 viitor lumins de VDay si a zis sa termin cu prostiile, sa fiu mai serios si sa duc gunoiul. La iesirea din bloc am dat nas in nas cu Temistocle vecinu care rade de mine pe la spate ca na vazuto pe nevastamea si fimea nicicand sa duca gunoiul. Az mia ras in fata. Iam zis ca eri a vut nevastamea sa duce gunoiul, dar sa intors cu punga in casa si ma intrebat de ce. Iam zis ca nu stie undei thomberonu. A zis ca de ce no trimit pe fimea si iam si ca nu se cadreaza punga cu cismulitele. Temistocle nu ma inghite de mult tare, ca se ofti ca nevastamea imi cupara cate o doza de bere zilnic, in timp ce consoartza lui nui ia. Doza o fac juma juma cu Vali, ca nam voe ca so beau pe toata. In tinerete cand beam, mi se facea de babardeala, acuma mi se face somn si atipesc vio 3 ceasuri la pranz, nu mai mult, ca nu mai pot pt. ca sa dorm noaptea. Iam dat lu fimea 10 lei si mia zis ca trebue 50 ca-i sarbatoarea indragostitilor. Iam dat 20 si nu mia mai zis sarumana, ca ea imi zice sarumana cand cotizez. Aveti tarod ?
Cealea tarod, Raj?
Cre`ca-i vorba de carti de-alea de ghicit. Cand eram in tara aveam o ghicitoare de familie, stiti voi, oamenii gospodari au familie, casa familiala, medic de familie si ghicitoare de familie. A noastra era unguroaica, o femeie micuta cu suflet mare, care facea cruce deasupra cartilor cand ghicea :), mai ales ca citea viitorul in carti de cruce, asa le zicem pe la noi cartilor de joc unguresti. Multe nopti mi-am pierdut jucand cu prieteni sau neamuri, e joc complicat si pasional care se joaca in patru ( in regat am vazut ceva vag asemanator, ii zice saizeci si sase), face parte din cultura locala impreuna cu palinca si slana. Ce voiam sa spun e ca ghicitoarea noastra venea cam o data pe an si ne facea asa, o schita cu alea bune si alea rele ce va sa vie. N-a prea gresit. Mie-mi spusese cu ani in urma ca o sa o iau din loc, da` io radeam de ea ca mi-era drag sa traiesc la mine-n tara si nu ma voiam dusa.
Tarod, nu tarod. E alea cu care dai filet interior. Un lacatus mecanic le viseaza si noapte. Sunteti lipsita totalmente de cultura generala lacatusereasca si dv. si dra Dana. Alal cucoane !
M-am gândit şi eu la tarot, dar cu Raj nu poţi fi niciodată sigur.
Io* am ghisat ast-noapte așa:
Parcă am întrat în cotețul la găini (alea 3 galini cuplate cu 2 cucoși de toamna trecută pe care amu nu le mai am fincă iar o vinit vulpea și mi le-o ninorocit pe toate, așa că-cotețul stă gol plin cu văzduh, ca să fie loc de aciuială pentru mârtani și pizdsicuțe aflate în incandescentă fierbințeală de rut futăcios).
Apăi, aclo, în coteț cică se făcea că se afugăreau vreo juma de duzină de rățuști de culoare galbenă aurie care ereau taman ieșite din găoace, mai înclo oleacă era și Duoamna cloșcă, care nu era rață ci era lebădă, da era așa de înfoietă și de culoare tot galbenă de m-am spariet mai cumplit de sparietura îndătinată meetingului cu cei 4 horsemani Apocaliptici.
Mam îndreptat înspre ușa de la coteț, și-n fața ușii am văzut o mâță dodoloață, scărmănată și ciufulită, de culoare așa cărămizie, care avea și ea 4 mâțâșori: doi erau tărcați (tigrișori) și doi erau tot de genul another brick in the wall ca și mamica lor pisicească.
Atât o fost ghisu, că m-am trezât iute ca să mă duc să mă pish, de asta țân minte egzac ce am ghisat.
Amu am căzut într-o dilemă așa de mare încât erea să-mi calicesc un chicior:
Să mă duc cu ghisu aista la un pisichologyst, ca să mă fack de baftă și să-mi zâcă-că m-am țâcnit definitiv și irevocabill, că astea-s tare froidiene ale copchilăriei reactivate de episodul trist când mi-o mâcat hulpea tăte galinile?
Sau să mă duc la o chivuță- gâcitoare, care să mă aburească și să mă prostească pe față, gâcindu-mi că o să am mare noroc la bani, că urmează o perioadă de bunăstare materială față de care prostanul ceala de Midas era doar un jalnici copchil de țâță.
(oricum ar fi, ori la pischolog, ori la gâcitoare, singurul lucru cert e că vin înapoi cu portofelul plin de văzduh de aceeași cromianță cum îi starea faptică reală din cotețul găinilor răposate pe altarul creșterii exponențiale și necontrolate a popolației de hulpi din patria noastră demokreitos – hulpească – Rromânica.)
Amu, ca să fack iconomie de parale, am postat aici ghisul meu ferice, (îngâna-ne-vor c-un cânt…) poate se milostivește un haruspiciu ocazional, de tinichea și mă dumirește, moca și kostenlos, ce vra să-nsămne rățuștele celea ca bulgării de aur, lebăda ceia tot aurită, înfoietă și diafană și ce-nsamnă mâțișorii ceia 2 tărcați și 2 cărămizii, lângă muma lor potrocalie, mare cât porcușor de Guineea Bissau?
O să am parale căcălău sau se aplică vorba de duh a pochii când o koorvă i-o cerut la un confesional neortodox să-i deie „plata zilierului atât de mult dorită”:
„- Ghisuri, fata tatii, ghisuri!”
Ieste vreun DaniEL dispus să mă lămurească cum îi cu „MENE, MENE, TEKEL, UPHARSIN-ul” din cotețul meu oniric, în sântă și ecumenică zi de Valentains pizDay?
Amu’ cizva ani am cunoacut un ospatar roman pe-acilea pe la maiami. Zicea ca-i mult mai greu sa fii casatorit in America, decit in Romania. “Cind eram acasa ma duceam la piine si veneam dupa doua saptamini. Aicea ma da nevasta in judecata daca lipsesc cinci minute din dormitor. Afara n-am voie decit cu bilet de voie”, asa zicea omu’, catranit. Raj, la tine cit dureaza excursia cu gunoiu’?
2 min., dnule Sorinelu
Dna Ana, sarumana si conopida, dv. stiti ce naltime are dra Nora ? Va zic io: 162 cm. Spuneti-i ca am zis io sa puie mana sa manance sa mai creasca in inaltime, ca-s nevoit sa stau pe branci so tzuc. Cum dv. aveti 178 cm., puteti lesne sa ma pupati pe maru lu adam. Daca nu se supara dnu Narcis…
Aseara a murit Umberto Eco. Eu de mult nu mai zic Dumnezeu sa-l ierte, ci Dumnezeu sa-l odihneasca.Deci, Dumnezeu sa-l odihneasca ! Consider ca, daca zici despre un decedat , sa fie iertat de Dumnezeu, e de parca i-ai numarat tu pacatele.Cand eram pici, am citit doua carti scrise de el, date ca tema pentru acasa intr-o vacanta de vara, cred ca cea din 68, de catre invatatoare, caci marele romancier a scris si pentru copii. Putina lume stie chestia asta. Nu exista sa nu citesti in vacante, cartile indicate de invatatoare, o evreica extrem de severa, o invatatoare de moda veche, nascuta in 1905, absolventa de studii superioare, ca odata, invatatoarele trebuiau sa absolve un institut pedagogic, nu liceu pedagogic, dar asta nu inseamna ca cele absolvente de liceu pedagogic nu au valoare.In definitiv dusmanii mei nu au valoarea mea. Sarumana si rafturile cu carti !
Invatatoarea asa a mea era o figura si 1/2. In prima zi de scoala, pe 15 septembrie 2005, in prima pauza m-am cocotat pe scoala, ca sa demonstrez io cine sunt. Ingrozita, invatatoarea l-a chemat redepea si pe taica, de parca taica era alpinist utilitar. Stiind ca n-am rau de inaltime, cu vorba bua, cu lugu-lugu, m-a rugat miersor sa ma dau incetisor jos, fluturand ademenitor o bancnota de 10 lei, cu care sa-mi cupar bomboane cu lapte. Am ajuns jos si am primit un sut in cur di banii. In 2005 cand am fost la aniversarea a 100 de ani a invatatoarei, nascuta pe 14 sept. ca mine, ca marii oameni is nascuti in aceasta zi, mi-a spus cum au decurs discutiile premergatoare coborarii mele de pe scoala, intre ea si taica. Taica i-a povestit precipitat ca trebuie sa fie amandoi grijulii cand ma invita sa cobor, ca nu cumva de spaima sa ma arunc in cap, ca am fost conceput la bautura, ca dupa revelionul 1958, au fost nameti cat casa si, taica n-a putut pentru ca sa iasa din casa decat pana la beciul care a fost primul pe lista de deszapezire, ca acolo salajuia butoiu cu vin Nohan, pe locul II, veceul din curte, ca doar nu era sa ne cacam pe noi, iar pe locul III, ultimul cu voia dumneavoastra, cotetul lui Ionica, fiul lui Vasilica si Elvira, care au fost ucisi conform normelor UE, de ignatul din urma cu 3 saptamani. Vasilica, in cinstea secretarului de partid al uzinei unde lucra,Elvira fiind secretara pe care o babardea, dar sa stiti ca numai dupa orele de program, nu ca acuma.
15 septembie 1965 a fost prima zi de scoala, nu 2005. Asta-i un fel de erata.