Nu ne e rușine să jignim, să scuipăm, să amenințăm când suntem pe stradă, dar ne e rușine să dansăm. Ce-ar zice lumea? Ar crede că suntem nebuni. Da, lumea aia de care (zicem că) nu ne pasă. Nu ne e rușine să mințim, să trișăm, să fim lași când suntem în interioare, ale noastre […]
„Vremea e scoasă din țâțâni. Ce blestem Că eu m-am născut Ca s-o întrem.“ – William Shakespeare Și noi trăim acum acut ce trăia Shakespeare în vremea lui pentru că lumea noastră se schimbă cu repeziciune și radical în timpul vieții noastre și cu ea ne schimbăm și noi. De fapt, noi înșine suntem schimbarea. […]
… oamenii au iubit și o să iubească. Fiecare în felurile lui fiindcă felul în care iubește un om se schimbă de atât de multe ori în toată viața lui. O dată cânți, altă dată vorbești, poate și scrii, faci plăcinte, ridici case ori doar ziduri, dai trup, ceri trup, dai suflet, primești. Și-atâtea altele, […]
Poate c-ar trebui să ne-nvețe cineva, de mici, că atunci când alegi un om, să trăiești cu el, alegi, de fapt, o fabrică vie care produce propriile adevăruri și propriile minciuni. Așa cum și tu le produci pe ale tale. Până la capăt. Iar asta nu se-ntâmplă doar în parteneriatele sentimentale, ci în toate formele […]
Și de Paște e cam la fel, c-așa e familia noastră, una de zăpăciți. Numai că la noi acasă, de Crăciun se deschide lada cu nebunie. Mai mult decât oricând. Nu m-am gândit niciodată să fiu de Crăciun în altă parte decât cu ai mei. Cât au trăit bunicii, eram toți în casa lor. De când […]
Am văzut-o în mulțime. Freamătul ei mi-a atras privirea. Toți oamenii stăteau cuminți și ascultau, se uitau: se lansa o carte. Ea umbla printre ei, îi atingea, îi privea în ochi. Ei se dădeau la o parte, îi făceau loc, îi zâmbeau sau se mirau, unii înțelegeau, alții doar o lăsau să se manifeste. Eram […]
Am văzut mulți oameni răvășiți de dor în viața asta, dar atât de puțini în stare să-l arate. Mereu m-am mirat de asta și mereu m-am întrebat care-i resortul care-l face pe un om sfâșiat de dor să fie agresiv cu cel pe care-l dorește, atunci când acesta îi ajunge-n fața ochilor și-n brațe. Știam că […]
Eram în clasa a V-a. Tunsă castron, cu dinţi lopătari, cuminte ca un om bătrân, înţeleaptă ca un mort. M-au făcut, in extremis, comandantă de detaşament. Cu ceremonie frumoasă, toţi colegii, cu mine-n frunte, îmbrăcaţi în uniformele de sărbătoare, adică de pionieri. Ba încă mi-au dat şi-un şnur bleu-ciel, adicătelea m-au făcut şi deputy, adjunct […]