Tag: impacare

Jan Lievens

Fâșie de om

Venise iar vara, încă una. Și asta-ncepuse tot așa, dintr-o ploaie oprită. Nestor ieșise în cerdac, să vadă cum curge apa pe munți, cum îi înmoaie. Se gândea că apa aia o s-ajungă și la el și-o să-l spele de viață, apoi o să-l ducă mai departe, în jos, o să-l absoarbă pământul. Dar apa […]

Adrian Silișteanu

Sânul, ca un câmp de bătălie

Am văzut mulți oameni răvășiți de dor în viața asta, dar atât de puțini în stare să-l arate. Mereu m-am mirat de asta și mereu m-am întrebat care-i resortul care-l face pe un om sfâșiat de dor să fie agresiv cu cel pe care-l dorește, atunci când acesta îi ajunge-n fața ochilor și-n brațe. Știam că […]

Acsinte prietene

Nu te las să te pierzi

S-au întâlnit într-o după-amiază de vară, la o limonadă cu mentă şi-o discuţie fără preludiu. Erau prietene vechi şi foarte apropiate, n-aveau nevoie de introduceri. – Stai jos, am veşti: mă despart de Velisar. – Păi, zi. Ştii că nu-mi place să descos. – Veneam de la Sighişoara, drum lung, abia ajunseserăm acasă. M-apuc să […]