Ana Barton
  • Căprării
    • Epicderma
    • Drumult
    • De la Ana la caiafe
    • Viituri de scriituri
    • Samizdat
    • Ospecioi
    • Copilege
  • Parcă eu știu cine sunt…
Ana Barton
Reading now
Acsinte Roștariu

28 de zile

Feb 01, 2016
Acsinte lobodari

Legea antilobodă

Ian 29, 2016
Flașneta

Săru’ mâna și flașneta!

Ian 28, 2016
Acsinte nepotriviri

(Ne)potriviri

Ian 26, 2016
Roxana

Noi ca noi. Ne trezim şi-aprindem, fârtate, feştila

Ian 25, 2016
Lectica

Te rog frumos…

Ian 22, 2016
Trei femei

Legături

Load more

28 de zile

De la Ana la caiafe de Ana Barton / 6 februarie 2016
next
Use ← → keys to navigate
  • A+ A-
Nu mă mutasem de mult timp în blocul ăla, cam de doi ani. N-apucasem să cunosc lumea. Până am plecat, îi știam pe toți din vedere și de „Bună ziua!“, iar câțiva îmi deveniseră prieteni sau chiar rude.
 
Pe Ginuța n-o cunoșteam. Am simțit într-o după-amiază miros de lumânare când am ieșit să duc gunoiul. Am intrat înapoi în casă, copilul de patru luni abia adormise, am ieșit însă repede din nou pe hol, să văd de unde vine mirosul ăla. Așa am ajuns să o cunosc pe Ginuța. Coborând numai două etaje. Simțisem eu că undeva aproape arde. În fața ușii apartamentului, erau multe lumânări, înfipte în două găleți pline cu nisip. Am urcat iar în casă, eram singură cu copilul, și-am așteptat să vină bărbatu-meu. Când a venit, l-am întrebat cine stă acolo, iar el mi-a spus că o fostă colegă de-a lui de clasă și părinții ei, cu toții oameni discreți, ba chiar retrași. I-am zis că acolo a murit cineva. A ieșit valvârtej pe ușă și s-a întors după o oră, palid și răvășit. Când a plecat, i-a trecut prin cap că murise unul dintre părinții Ginuței, deși erau amândoi oameni tineri, dar nu s-a gândit nicio clipă că tocmai Ginuța, colega lui de clasă timp de opt ani și prietena lui de joacă din copilărie, era cea care murise. Aveau 24 de ani. 
„Am văzut-o de curând, înțelegi?! M-am întâlnit cu ea-n lift, am vorbit, era bine, nici nu părea bolnavă. Cum să n-o cunoști, o cunoști din vedere, dar nu știi. Cum e posibil așa ceva?!“ Am stat un pic de vorbă, cât a și mâncat, și-așa am aflat că el și Ginuța fuseseră foarte apropiați când erau mici, cum sunt adesea copiii care stau pe aceeași scară sau în același bloc, dar, crescând, fiecare și-a văzut de ale lui. Se mai întâlneau câteodată prin cartier, făceau un schimb normal de „Tu ce-ai mai făcut?“ și pleca fiecare mai departe.
Acsinte RoștariuFoto: Costică Acsinte
Colorare: ColoRoștariu
L-am rugat să stea el cu fata, că mă duc s-aprind și eu o lumânare. Și m-am dus. Ei mă cunoșteau toți, c-așa se-ntâmplă cu nou-veniții. Eu mi-am dat seama c-o știam pe Ginuța, ne salutam când ne vedeam, îi știam și pe părinții ei. Mama ei a venit la mine, a pus capul pe umărul meu și-a stat acolo, gemând fără lacrimi. Ne-am așezat pe scaun, lângă sicriu, și-a căutat din ochi soțul care plângea hohotit, s-a ridicat și s-a dus să-i mângâie mâna, apoi s-a-ntors la mine. S-a așezat, m-a luat de mână și-n mâna mea privea. Mi-a zis atât:
„Mamă, 28 de zile. În 28 de zile s-a dus. Sâmbătă a amețit rău, duminică a durut-o și capul, peste amețeala aia, luni am fost la doctor, am luat trimitere, marți i-au făcut tomografie, joi, RMN. Îi era mai rău de la zi la zi. Cancer galopant. În ultima săptămână i-a fost mai bine, nu mai amețea. Azi-dimineață s-a dus. N-am știut, mamă, dacă o durea, că nu mi-a mai zis nimic după ce a știut ce are. Stătea la geam, când putea, și se uita afară, în pomi. Când nu putea, de la amețeli, stătea-n pat și-mi zicea mie să deschid geamul. De când s-a-mbolnăvit, nu l-am mai închis niciodată. Uite, și acum îl țin deschis. Să vadă ea afară, chiar dacă e noapte.“

Alte creierisme:

  • Școala și spitalul. O frică și-o groazăȘcoala și spitalul. O frică și-o groază
  • Umbra străinilor Umbra străinilor
  • Moartea nu are preferințe sexualeMoartea nu are preferințe sexuale
  • Nu-mi supăra friptura cu lacrimile taleNu-mi supăra friptura cu lacrimile tale
  • Doliul ţine trei zile. Durerea are contract pe perioadă nedeterminatăDoliul ţine trei zile. Durerea are contract pe perioadă nedeterminată
Facebook525
Twitter0
Google+0
LinkedIn0
Pinterest0
Tags: impietrire, legi, moarte, oameni, politicieni, societate, viata

9 comentarii

  1. Irina / 6 februarie 2016

    Hohot de plans.

    Reply
    • Ana Barton / 6 februarie 2016

      Să nu plângi. Te iubesc.

      Reply
  2. dana / 6 februarie 2016

    In noaptea in care Mihai, baietelul meu, a inchis ochii, mi-a spus: “lasa lumina aprinsa, mi-e frica de intuneric”. Avea aproape 6 ani. De atunci arde o lumina… Au trecut 8 ani care dor de-atata dor.

    Reply
    • Ana Barton / 6 februarie 2016

      Doamne, mamă…

      Reply
  3. Raj / 7 februarie 2016

    La cat de hlizit si neserios sunt, citesc acum si-mi dau lacrimile. Vara trecuta am avut niste dureri atroce, niste pietre la rinichi. Pietre de forma stabilopodului, mici de cinci milimetri, care mi-au cauzat niste dureri ca la nastere, ca asa spuneau asistentele si medicul urolog si ma gandesc ca, daca tatii de fete au avut cumva dureri ca ale mele, cu siguranta ca ar dori ca fetele lor sa nasca prin cezariana. Dar nu ca sa-mi plangeti de mila scriu eu acum, ci ca sa va spun ca am avut un coleg de serviciu , de loc din Cavadinesti Galati, eleganta mea doamna in gandire si faptura, doamna Ana, ca la dv. ma refer. Pe acest coleg il chema Forea Catalin si avea 22 de ani si intr-o zi stateam la plaja in zona Prund, pe malul Dunarii si mi-a zis ca dispare pentru cinci minute in apa, ca sa se racoreasca. Dupa nici zece minute, am vazut ca lumea de pe plaja se agita, dar nu prea am dat importanta si oricum eram cam departe de agitatie, ca noua ne placea sa stam mai retrasi. Dupa jumate de ora, cand am vazut ca pe plaja au aparut cei de la Politia Transporturi Maritime, am inghetat. Catalin fiind infanterist, la el era lege, daca zicea cinci minute, pai atat era, nu se faceau zece. Ca aici voiam sa ajung, doamna Ana, daca zacea macar trei zile, nu 28, mai era cum mai era, dar sa vezi ca in jumate de ora, prietenul si colegul cu care jucai table, s-a cam dus, te intrebi daca nu cumva Doamne-Doamne face glume. Sa va dea Dumnezeu putere, doamna Dana !

    Reply
    • Ana Barton / 7 februarie 2016

      Da, Raj, așa firavă ne e viața. Și niciodată nu știm câtă.

      Reply
    • uc / 8 februarie 2016

      :(

      Reply
  4. Raj / 11 februarie 2016

    Dna Ana, sarumana si un fir de par din podoaba dv. capilara (vedeti ca nu ma intind !), cand pot pentru ca sa va sun dela tel. Nokia, sa va intreb cum va simtiti cu 9-ul jobb ?

    Reply
  5. Hapi / 12 februarie 2016

    Nu știu de ce mă ia așa, o angoasă când citesc despre cancere galopante…
    Adică sunt peste tot, știi… și-mi vine în minte povestea aia tembelă cu prevenția.
    Mai bine făceau un proiect de lege prin care să deconteze 50% din serviciile stomatologice ale populației. Extrem de scumpe, foarte mulți nu-și mai permit luxul acesta.
    Prevenții la sute de forme de cancer, auzi. Trist.

    Reply

Spune-te aici: Anulează răspuns

COMANDĂ ONLINE










Articole recente

  • Bucurări
  • Tanti
  • „Am ostenit să trudesc pentru a nu visa”
  • Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Mihnea Boștină: „Mintea cea de pe urmă are memoria scurtă”

Categorii

  • Arte
  • Copilege
  • De la Ana la caiafe
  • Dialogos
  • Drumult
  • Epicderma
  • Fara categorie
  • Gânduri în picioare
  • Opinie
  • Ospecioi
  • Risipite
  • Samizdat
  • Viituri de scriituri

Comentarii recente

  • bConnected în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Diana în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Elena în Tanti
  • Primele trei litere în Pere târzii
  • Cristi în Pe vârful limbii…

Blogroll

  • acestblogdenervi
  • Casa jurnalistului
  • Catchy
  • Chinezu'
  • Dan Alexe
  • Deepseastories
  • Iulicika's Blog
  • Lorena Lupu
  • Marilena Guduleasa
  • Mircea Goia
  • Oraşul din palmă
  • Pistolul cu buline

Arhivă

  • decembrie 2020 (1)
  • august 2020 (1)
  • mai 2020 (2)
  • martie 2020 (1)
  • decembrie 2019 (3)
  • octombrie 2019 (1)
  • august 2019 (1)
  • iulie 2019 (1)
  • iunie 2019 (3)
  • martie 2019 (1)
  • februarie 2019 (1)
  • ianuarie 2019 (2)
  • decembrie 2018 (3)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (2)
  • septembrie 2018 (3)
  • august 2018 (2)
  • iulie 2018 (3)
  • iunie 2018 (3)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (1)
  • martie 2018 (4)
  • februarie 2018 (8)
  • ianuarie 2018 (6)
  • decembrie 2017 (8)
  • noiembrie 2017 (2)
  • octombrie 2017 (4)
  • septembrie 2017 (7)
  • august 2017 (6)
  • iulie 2017 (1)
  • iunie 2017 (7)
  • mai 2017 (9)
  • aprilie 2017 (10)
  • martie 2017 (4)
  • februarie 2017 (6)
  • ianuarie 2017 (8)
  • decembrie 2016 (5)
  • noiembrie 2016 (3)
  • octombrie 2016 (5)
  • septembrie 2016 (5)
  • august 2016 (10)
  • iulie 2016 (6)
  • iunie 2016 (8)
  • mai 2016 (9)
  • aprilie 2016 (10)
  • martie 2016 (11)
  • februarie 2016 (8)
  • ianuarie 2016 (13)
  • decembrie 2015 (7)
  • noiembrie 2015 (10)
  • octombrie 2015 (12)
  • septembrie 2015 (13)
  • august 2015 (11)
  • iulie 2015 (12)
  • iunie 2015 (12)
  • mai 2015 (10)
  • aprilie 2015 (12)
  • martie 2015 (21)
  • februarie 2015 (15)
  • ianuarie 2015 (20)
  • decembrie 2014 (18)
  • noiembrie 2014 (11)
  • octombrie 2014 (11)
  • septembrie 2014 (14)
  • august 2014 (18)
  • iulie 2014 (10)
  • iunie 2014 (16)
  • mai 2014 (24)
  • aprilie 2014 (29)
  • martie 2014 (7)
  • decembrie 2013 (4)

Etichete

ajutor barbat barbati bucurie bunica carte casatorie casă copii copil copilarie dragoste drum durere educatie familie femei femeie film frumusete istorie literatura lumina mama moarte oameni om parinti politica poveste prietenie profesori relatie relatii Romania scoala societate Spectacol speranta suferinta suflet tata teatru viata viitor
Copyright © 2021 by Ana Barton.