Ceea ce se suprapune amintirii lui pentru totdeauna este cuvântul. Ioan Paul al II-lea a ştiut care este puterea vorbei şi, mai ales, a știut faptul că niciun mesaj nu-şi împlineşte rostul dacă-l arunci în eter, dacă nu te uiţi cu atenţie la cei cărora li te adresezi. Dacă ei nu înseamnă.
L-am văzut în 1999, pe vremea când eram studentă la Teologie. Nu ştiu de ce, dar de dimineaţă, înainte de a pleca de la cămin, mi-am împletit părul cunună. Am ajuns la Patriarhie şi-a-nceput aşteptarea. Din papamobil a coborât un om eminamente alb, un om nou şi vechi, cu un zâmbet continuu-n ochi, mişcându-se greu, dar hotărât, adus tare de spate, însă trecând peste asta, ridicându-şi dreapta la binecuvântare. La un moment dat, am ajuns în faţa lui. Ceva mi-a zis, poate „Te binecuvântez“, poate altceva, nu-mi amintesc decât lumina venită dinspre el şi tremurul care devenisem dintr-odată. M-am aplecat mult în faţa lui şi-am simţit aceeaşi dreaptă pe împletitura părului. Nimeni nu mi-a mai dăruit vreodată o astfel de emoţie. Şi mult aş mai vrea-o.
La viaţa lui s-a atentat de patru ori. În 1981, a fost chiar împuşcat. Ce-a făcut papa? Şi-a vizitat atentatorul în închisoare, l-a binecuvântat, i-a spus că l-a iertat şi-au stat de vorbă. „O mână a stabilit traiectoria glonţului, o alta i-a modificat-o“, a spus papa. O declaraţie de credinţă, simplă şi directă.
Papa Ioan Paul a fost omul vorbei drepte şi-al gestului clar, un om care a ştiut că un papă râde şi-i face şi pe alţii să râdă. Fiindcă râsul depăşeşte graniţa comunicării şi poate deveni, dacă vine din suflet, însăşi comuniunea.
Unul dintre rosturile sale, mă gândesc, trebuie să fi fost acela de a fi dat drumul înspre lume cuvântului cald, niciodată sec, buzelor de suveran care sărută pământul sfânt al oricărei ţări în care ajunge, îmbrăţişării strânse pe care i-o dai celui care-a vrut să te ucidă, privitului în oameni, nu prin oameni. Şi, poate înaintea tuturor acestora, îi datorăm papei Ioan Paul al II-lea faptul că ne-a învăţat că dacă nu-ţi pasă cum anume spui ce ai de spus, nu te mira că vorbeşti pustiului. Pentru că numai felul vorbei, leagănul în care-o aşezi, îi împlineşte rostul.
Azi, de la nașterea lui, 96 de ani.
