„Ce frumos!“, m-am auzit spunând. Pur și simplu mi-a scăpat. În fața mea, o bătrână se plimba cu un câine. Spun așa fiindcă nu cred că oamenii plimbă animalele. Mai degrabă invers, dar asta e altă discuție. De fapt, cred că plimbarea omului cu animalul este una dintre prea puținele plimbări egale, carevasăzică parteneriale, de care oamenii au parte. Nu știu ce cred animalele, nu e corect să mă pronunț în numele lor.
Dar ce putea fi frumos la o bătrână șchioapă, un câine șchiop și-o dimineață înnorată? Bunătatea femeii. Era atât de frumoasă bunătatea asa că mi-a luat mințile și uite-așa m-am auzit strigând pe stradă. Mi-a fost și rușine, de ea mi-a fost, c-a ridicat ochii spre mine, mirată. Câinele s-a oprit și el. Am lăsat capul în jos întâi, apoi l-am ridicat și i-am privit pe fiecare în ochi. Erau frumoși, erau doi, fiecare cu fiecarele său, dar, în același timp, fiecare cu celălalt.
Foto: Moisin
Când femeia s-a oprit, s-a sprijinit, firește, pe piciorul ei bun. Câinele, cu ale lui trei picioare bune, s-a făcut reazem piciorului ei bolnav. A ridicat capul și-a căutat privirea femeii. Ea i-a dat-o nu doar de bunăvoie, cu bucurie i-a dat-o, dacă nu chiar cu fericire. Bunătatea câinelui la un loc cu bunătatea omului. O dragoste și-o enclavă de frumusețe de care, ca să te poți bucura, trebuie să te-ndepărtezi un pic. Sacru și profan. Sacru, ei, profan, tu. Epifanie.
Ma’am, așa de mândru am fost de matali și duoamnili văzând pozele de la protest.
Mai că-mi vine să postez linkul pozelor și să spun Urbi et Orbi: „Inga ce prieteni am Io*! Inga cu ce Oameni Drepți vorbesc Io*! Inga cu ce Oameni Drepți mă însoțesc Io*!”
Să nu-ți fie supărare că au fost doar 20.
Adu-ți aminte de „masa critică” descrescătoare necesară și suficientă iertăciunii unei cetăți zărghite:
cincizeci de Oameni Drepți, sau poate 45, ajung și 30 sau numai 20. Până la urmă pot să fi și 10 Oameni Drepți și tot mai e o șansă de scăpare.
Las’ așa că-i ghini așa!
Ador animalele, au un suflet atat de pur….