Foarfeca ondulată

Şi-a strâns hârtiile tăiate cu foarfeca ondulată, acrilicelor li s-au închis tuburile, fiecare primindu-şi capacul personal, cuvenit, mi-a spus din nou că n-o să mai accepte fiindcă iubeşte şi nu-nţelege de ce, i-a spus Ancăi La mulţi ani!, şi-a făcut un duş şi s-a apucat să-şi pună lucrurile risipite-n săptămâna grea la locurile lor. De undeva trebuie să şi începem, iar fiindcă eu nu ştiu de unde, a ales să facă începutul propriu, care nu este altceva decât o aşteptare, o încredere mare şi-o credinţă totală. Eu am ales să tac şi să strâng. În braţe.

Cafea şi gec. Ajunge. Curge. Amestecă. Tutun. Dilată. Diluează. Pierde. E bine. Şi mâine o să cred, şi astăzi poţi să mă minţi cât vrei, nu te teme, n-am limite. Nu e libertatea lui Geo, aceea de a trage cu puşca, doar cu una, ci e mai mare, mai grasă, te las să fii întreg pluton de execuţie. O să stau mereu, goală, la zid. N-o să păstrez câmpii de refugiu nici data viitoare, n-o să construiesc buncăre, n-o să aştern pânze, lânuri, piei şi nici alte feluri de haine. Durerea trebuie lăsată să te devoreze, niciodată să te schimbe. E dreptul tău să mă ucizi şi al meu să te iubesc în timp ce-o faci. Vezi dacă te fericeşte, e singura diferenţă.

Când n-o să mai pot fi prostită, va fi rău. Voi fi deja iască. Scut din zid. Neisprăviţii simt mereu nevoia să-şi încerce puterile mâinilor lor mici pe ceilalţi. E foarte bine. Trebuie lăsaţi să-şi trăiască bucuriile meschine. S-ar prăpădi fără ele, iar eu sunt păsătoare, nu-i pot lăsa să se chircească de lipsa crimei. S-ar sufoca. Cum ar fi ziua în care nu m-aş mai clătina şi nu mi-aş mai simţi şuruburile scrâşnind? Ar fi ziua cu dreapta, mult prea dreapta năsălie, iar eu n-o văd atinsă, că nu vreau s-o văd. Pune pe foc ibricul şi încălzeşte lava. Împachetare.

Măcelăria e o acţiune de forţă mecanică şi minoră. Porţionezi şi exişti. Nu deci. Eşti mic şi ai nevoie să te înveleşti în hălci, ca să-ţi dai senzaţia creşterii, dacă nu chiar a pulsului. Dă-i drumu’! Taie, împarte, stabileşte, decide, condimentează. Ştim bine că poţi mai mult decât meseria ta, eşti un creativ, ce dracu’. Deasupra ta stă dumnezeul manipulării, acela care-şi râde de fanfaronada ta, care te otrăveşte în picături, da-ţi spune că te eliberează. Tu-l crezi, necredinciosule, şi i te prosternezi. Îţi place să fii prost cu tranşee, în timp ce faci bube repulsive, când crezi că te atingi de prostie. Îţi place să fii mic, neterminatule. Bagă glonţ pe ţeavă.