… e fratele meu.
Şi, printre limitele mele multe, vorbesc despre cele ştiute, e şi aia care nu-mi dă pace să pricep cu inima cum e să nu se iubească fraţii.
Frate-meu e mai mic decât mine cu opt ani. Îmi şi văd mama tânără şi frumosă, cu burta ei rotundă şi câteodată săltăreaţă. În vara de dinainte de-a intra eu în clasa a II-a, l-a născut. Pe 18 august. Avea părul negru şi ochii albaştri. Nu ştiu de ce mi s-a părut că seamănă cu o boabă de strugure. Aşa se face că ai mei îi spun Boabă, iar eu îi zic Bobiţă. Pe el îl cheamă Robert.
Şi uite că la aproape opt ani, am ajuns un fel de mamă mică. Încă stăteam în două camere la începutul anilor ’80, iar eu dormeam cu mama şi cu nou-născutul în aceeaşi încăpere. Iar pruncii, când sunt foarte mici, fac numai ce vor şi când vor ei. Uneori, în miez de noapte sau mult după, mă trezeam pentru că mama făcea avioane cu frate-meu, să nu plângă el, să nu mă trezească pe mine.
Dar el a fost un copil, cum se zice-n popor, bun. Iar eu m-am făcut mama lui de rezervă, iar câteodată chiar titulară. Fiindcă aveau curajul sau inconştienţa să mi-l lase pe mână. Dintr-o astfel de lăsare, pe când avea nouă luni, l-am înţărcat. Îl apucase urlatul, iar eu i-am dat un biberon cu trei sferturi apă şi un sfert vişinată. Mă rog, se prea poate să fie fost mai puţin de-un sfert, că e viu şi de-a dreptul nevătămat.
Pe urmă, când s-a făcut mai mare, îi cumpăram jucării: un boxer negru într-un halat roşu, mingi de tenis, un crocodil uriaş, galben, pe care i-l puneam în pat, la culcare. A primit la un moment dat şi-un clovn mare cât el, îndopat cu paie şi-mbrăcat într-o pânză colorată, mai mult verde. Dar pe ăla am călcat eu din greşeală, aşa c-am pus o oală cu apă la fiert şi, când a clocotit, am muiat mutra clovnului acolo. I-a ieşit nasul din creier, dar tot lovit de-o tigaie furioasă a rămas până s-a destrămat.
Foto: Gabriel Cânda
Când urla, îi suflam în gură. Se făcea un pic albastru, dar, cum vă spusei, e viu. Probleme de respiraţie n-a avut niciodată şi nici leziuni pe creier. Când a intrat el în clasa-ntâi, a-njurat în curtea şcolii, că era copil crescut la ţară, unde copiii de vârsta lui erau cei şapte copii tuciurii ai Evei. Şi frate-meu înjura bine, nu-şi bătea joc. L-a auzit directorul şcolii şi l-a pus să strângă toate frunzele din curte, plus să vie cu mă-sa la cancelarie. M-am dus eu, ce naiba!, fusesem eminenta şcolii, cum să-l exmatriculeze ei pe frate-meu pentr-o amărâtă de sudalmă? I-au trecut păcatul ăsta, însă eu am umblat vreo două zile supărată pe el. N-avea maniere.
Venind odată de la şcoală, a intrat şi-a zis într-un fel abuziv: „Mi-e foame!“. Aşa, şi eu ce să-ţi fac? Sunt mă-ta, sunt nevastă-ta? Marş şi pune-ţi de mâncare, că te-nvăţ eu cum! Dar el a pus mâna pe telofon, a sunat-o pe mama şi i-a zis plângând, de sărea uniforma aia mică de pe el: „Mami, mami, Cami zice că trebuie să mă-nsor, dacă vreau să mănânc. Mami, promite-mi tu că nu trebuie, nu vreaaaau!“ În fine, am şi eu cruzimile mele, l-am lăsat să sufere niţel la gândul unei neveste fioroase. Apoi, l-am invitat în bucătărie. I-am spart, surprinzându-l, un ou în cap, mi-a plăcut că nu se vaită, aşa că i-am mai spart unul şi i-am făcut o omletă şi-o salată. A fost mulţumit.
Frate-meu nu s-a făcut mare foarte repede. A făcut-o încet şi temeinic. De-aia de câţiva ani buni eu nu mă mai simt sora cea mare, ci doar sora lui. Într-un fel, frate-meu e jumătatea mea, aia mai bună, se-nţelege. Ăsta a crescut bărbat, iar io-s tare bucuroasă să trăiesc una ca asta. Face numai ce vrea, cum vrea, când vrea. Are şi-o femeie foarte mişto lângă el. Frate-meu mai mic este modelul meu în viaţă.
Într-un moment de onestitate cu scântei în ochi şi un pic pe vârful limbii, fostul meu soţ mi-a zis aşa: „Măcar o dată, o singură dată să te uiţi şi tu la mine când vin acasă aşa cum de uiţi la frate-tu, când intră pe uşă. Îţi iese soarele când îl vezi, te scoate din orice.“ Are dreptate, ăsta e monument de râs şi de lumină. Cele mai mişto petreceri din viaţa asta cu el le-am făcut. Maxilarele mi le-am scrântit de hohote tot lângă el. Când mi-a fost greu, dar greu, el a venit şi-a zis: „Suferi, fă? Foarte bine!“. M-am uitat tâmpită, pregătindu-mă să-l bag în mă-sa. Dar el a continuat:
– Ai fost fericită?
– Da!
– Cât?
– Un an descheiat de cinci zile.
– Cât te-a costat fericirea asta?
– Ce să mă coste, te-ai ţăcănit?
– Bani, fă.
– Niciun leu.
– Aha, deci ai fost fericită în fiecare clipă timp de un an, fără să te coste nici măcar un ban.
– Da!
– Atunci, dă-te dracu’, de ingrată!
– ?!
– Păi, fă, lumea dă bani pe medicamente, pe băutură, pe droguri, bani grei, ca să fie fericită o oră, două, maximum o juma’ de zi. Iar tu ai fost fericită gratis şi-acu’ faci pe demolata cu mine. Marş!
Am râs cu lacrimi multe vreo două ore, i-am mulţumit şi-am ştiut că atunci când o să mă fac mare vreau să fiu ca frate-meu mai mic.
La mulţi ani lui Robert!
M-aş bucura să-l cunosc într-o bună zi şi să-l întreb, fără cuvinte, dacă vrea să fie, preţ de câteva clipe, fratele meu din Bucureşti.
(Ce îndrăzneală! nu mă recunosc!)
El e frate d eprofesie, Manu. Gândeşte-te că-i fratele meu, iar asta e treabă dificilă, sis.
Frumos
Mulţumesc, Bianca.
un frate ca al tau am avut si eu, cu sapte ani mai mic. si eu am fost mama lui mai mica….din pacate nu mai ma poate face sa rad!
Îmi pare rău, Marlene.
Textul ăsta-l ieu cu mine , îi bai?
Dimpotrivă! Îţi mulţumesc, Junghiule.
Desigur amintirile sunt frumoase ! Eu nu am frați ori surori,am avut o prietenă„sora mea de sînge” chiar ne-am tăiat cu lama ptr.oficierea…
apoi după căsătoria mea,am admirat și invidiat pe soțul meu cît de mult își iubea fratele și cele 3 surori,Alex fiind cel mai mare ! Acesta a fost motivul meu în a aduce pe lume 3 copii,să nu fie ca mine singură/singur 
Desigur iubirea de frate/soră am iubit-o văzîndu-mi copii mei iubindu-se…dar sincer să spun…fetele sunt apropiate între ele, dar de băiat/frate sunt cam distante ! Asta în urma faptului că noi,părinții suntem condamnați de„prea mare iubire și întrajutorare financiară față de băiat !
Și le-am dat și lor…dar…prostia noastră a fost,că nu am așteptat ca noi să murim,să le oferim ajutoare financiare,să nu se certe după…acum ne certăm,
cum spun americanii:
la prezentul continuu (al vorbirii)
Lasă, Seva, se-mpacă, ai să vezi. Cu nişte părinţi ca voi, nu se poate altfel decât să se iubească.
Sunteţi mişto. La mulţi ani, Robert!
Îi zic, Nora.
Multumesc frumos!
Ce, mă?! Aşa vorbeşti tu cu mine?!
…………..
Între mine şi sora mea e diferenţă de un an şi trei luni doar. Dar tot ţin minte (e cea mai veche amintire a mea) momentul în care au adus-o de la maternitate. Bizar, dar aveam conştiinţa fragilităţii ei.
Păi, aia o să te omoare pe tine, Nora: conştiinţa. De orice etiologie.
La multi ani, Robert! Nu stiu cum este sa ai un superfrate, dar stiu cum este sa ai o supersora.
Sa fiti sanatosi.
Mulţumim, uite, ăsta ştie să spuie „frumos“, Florina!
Las’ că s-o inventa vreun antidot.
N-are cum. N-are din ce.
E uluitor c-ai ştiut că e fragil un om care nu era cu mult mai mic decât tine.
Da. Comparaţia picioarelor. Aia m-a făcut să simt că trebuie protejată. Avea tălpile mai mici.
Sigur, o vreme am înţeles din asta că trebuie s-o trag de ele. Să se facă mari. Mno, s-au făcut, dar nu atunci. 
Doamne!
Mie-mi zicea taică-meu că n-o să mai am nasul cârn dacă-l trag în faţă. Şi l-am crezut. Bine, până la o vârstă doar.
Da’ el îmi prezenta situaţia ca fiind dezastruoasă.
Ce-am mai suferit eu în inima mea aia mică! Până a-nceput să-mi placă nasul ăsta cârn.
Na-vă amuniție în chistolete, să v-agiungă, crispaților!
Titlu:
„Cuibul de zăspi uzurpatoare și Judecata pe Dinapoi” (draft)
Soundtrack: „Give piss a chance” – John Lennon
Cover image: Manneken Piss – Bruxelles, Belgium
Moto:
„Bzzzz, bzzzz…
Ce-ai cu noi, mă?
Pentru ce să dăm cu var?”
Headline:
Mi-o tulburat zăspile posesia locului preferat de chișăt.
Fericirea mea, la naiba! LOCUL MEU de făcut PIPI, intabulat în subconștientu-mi încă de când eram mâțâțăl *.
Locul meu în care mi-am desăvârșit bărbăția imediat ce-am deslușit Tainele esoterice ale făcutului pișulețului cu putza din picioare, aclo, la locul fărădelegii zăspilor, lângă nuc, era locul meu de meditație transcendentală.
Acel loc idilic, de-un feng-shui inimaginabil de benefic, zen-amplasamentul meditației mele urinare, răstimp în care atingeam Nirvana pișorcoșilor în gemete extatice „Aaaaaah ce bine e!”, altarul ablației nitrice către Bodhisattva A FOST COTROPIT de o haită de vulgare zăspi.
Kuuuuuum??????
„Cântă zeiță, mânia ce-aprinse pe Tazmanianul…”
Așa c-am pus mâna pe-o ruletă pentru ca, printr-o expertiză informală, dar temeinic fundamentată științific, să deslușesc toate detaliile conjuncturale ale acestei abominabile fapte.
Zăspile, în virtutea biologicului instinctual ce le împle căpșorul, și-au făcut cuib într-o troacă ruginită, ce stă cocoțată peste ale hondrobeie. Și troaca și hondrobeiele îs tot ale mele.
Înălțimea la care ș-or făcut sălaș zăspile este la egzact 60 de centimetri. Notăm la rubrica datele problemei h = 0,6 m. Apoi mi-am măsurat elevația nivelului pulii proprii: H = 0,9 m.
Ding, ding, ding, ding! s-o aprins dintr-odată beculețele de alarmă ale rațiunii practice de sorginte Kantiană.
Deci, diferența de nivel, în valoare absolută, este de vreo 30 de centimetri. Asta înseamnă că dacă mă apropii la o distanță de 30 de centimetri de cuibul zăspilor, cu un unghi de înclinare a pulii ce se picură de – 45 de grade (în grade hexagesimale și în sensul strict trigonometric), adică 7π/4 radiani, am foarte mari șanse să mă chiș direct peste cuibul zăspilor, cu incalculabile consecințe vătămătoate asupra propriei puli.
Dacă se-nervează zăspile c-am început să le predic Capitolul 7, versetele 1 ÷ 24 din Geneză ≡ Facere, fără ca iele să-mi solicite oficierea vreunei slujbe religioase? Nu se înhaită pe urmă în escadrile kamikaziene care voiesc să-mi împăuneze pulica cu torpilele acelor înveninate?
Era undeva o vorbă care, făcând referință la consecințele imediate ale ignoranței, spunea: „Capul face, capul trage”. Da, o fi adevărat, numai că acilea e vorba de o mică mare diferență a terminalului ispășitor.
În cazul anterior enunțat, modelat practic printr-un triunghi dreptunghic isoscel, cu catetele de 30 de centimetri, l-am răstălmăcit: la 30 de țantimetri de cuibul zăspilor începe acel „no-man’s land”, caracterizat îndeobște prin Danger, Red Code și Red Alert.
Apoi, am început să dezvolt problema, s-o extrapolez, s-o generalizez asupra întregii cazuistici faptice.
Ar mai fi situația, de asemenea destul de des întâlnită în obicinuința unui mascul human destul de normal, ca acesta să vie de la băut bere cu băjeții iar numărul de beri să fie mai mare sau egal cu doi la puterea a treia.
Atunci puța (că nu i se mai poate atribui titlul onorific de Pulă la trompa aceea pișătoare ****) evident că stă la -60 de grade, nu mai convertim în radiani și evidențiem unghiul de 30 de grade față de verticala locului (aka verticala ce începe imediat de sub pulă).
Atunci croim iarăși un model matematic, bazat pe teorema triunghiului dreptunghic cu un unghi de 30 de grade și în care cateta mare este taman diferența de înălțime – 30 de centimetri.
Notăm cu x cateta mică distanța dintre pișător și cuibul zăspilor și știm, ca omuleți care au luat BAC-ul fără să-mpingă euroi la kamisie (cine draaqu a mai văzut așa ceva pe timpul Plumbuitului?) că ipotenuza este 2x. Facem iute un Pitagora (2x) la a doua = (x) la a doua + (30) la a doua, de unde rezultă prin efectuarea operațiilor că x = 10 radical din 3 ******.
Asta vra să zică, prin aproximare prin scădere, că atunci când se bea bere multă, cu gust puternic și amărui, este lindicat SĂ NU SE STABILEASCĂ LOCUL DE STAȚIE la o distanță pișătoare de 17,3 centimetri (în plan orizontal) față de bestiile acelea cu omatidii și ac veninos în cur.
Da’ ce m-oi face când înclinația pulii o fi de 0 grade trigonometrice (băț înspre înainte)?
(Red, red wine
Go to my head
Make me forget that I
Still need her so)
Apăi e simplu e tot: proiectez pe planul orizontal jetul pișulețului și rezultă un segment. Care bineînțeles că-i conținut într-o dreaptă. Apăi spune Ioclid, în primul lui postulat, că printr-un punct exterior unei drepte se poate duce numai o singură dreaptă? Spune! Asta vra să însemne că la un unghi de O grade trigonometrice ale sculei micțiunii, prelungirea ** imaginară a sculei constituie o dreaptă paralelă cu proiecția jetului pișulețului. Pe cale de consecință, (yupiiii!) pot să mă chiș liniștit lângă cuibul zăspilor, fiind foarte ridicată probabilitatea ca chișătul să treacă cu mult PESTE adăpostul uzurpatoarelor.
O altă situație, destul de des întâlnită în teoria și practica phalică, ar mai fi atunci când, din diferite motive***, mătărânga se aține la + 45 de grade trigonometrice, bățoasă ca un portdrapel de fregată. Tot prin calcule deosebit de elaborate rezultă un aparent paradox procedural al actului pișării:
Dacă la – 45 de grade elevație este contraindicat a se sta imediat lângă cuibul zăspilor, ei bine, la + 45 de grade această interdicție devine de-a dreptul permisivă și chiar obligatorie. Păi nu ți-e tot una să stai la distanță de cuibul bestiilor înaripate și să le nimerești taman coperișul locuinței ilegale, sau să stai mai aproape și să descrii pe deasupra lor o admirabilă boltă,ce respectă toate principiile mișcării unui corp în câmp gravitațional, regăsite în teoria balisticii exterioare a proiectilelor: ramură ascendentă, ramură descendentă, săgeată a traiectoriei, punct de incidență și altele cele. Meserie, neică!
Opppps!
Teoria mea, la naiba!
Tocmai ce zâsei de mișcarea în câmp gravitațional a jetului de chișăt. Na, că pot s-o dau dracului de geometrie și trigonometrie: vai ce EROARE era să comit, p-ormă mergeam la pișat cu date eronate și mă trezeam cu contraofensiva înțepătoare a zăspilor având direcție principală de ofensivă taman la pulă.
Păi cine naiba a mai văzut chișăt care să fie rectiliniu ca un băț indicator. Nici explorator la Polul Nord să fii, în Noapte Polară și ger de – 40 de grade Celsius și nu reușești așa performanță unică.
Așa că trebe să lăsăm deoparte științele egzacte ale aritimeticii și să refacem întreaga problematică din punct de vedere fizic.
Dar cine naiba să mai stea să-și aducă aminte de formulele alea cu vîfîlapătrategalcuvîilapătratplusdoiaes ? Prea greu!
Ca p-ormă, cunoscând unghiul de aruncare ( de pișare), să se descompună spațiul astfel aflat în cele două componente carteziene ale sale, finalitatea fiind aflarea acelei BLESTEMATE distanțe la care trebuie să mă ațin față de cuibul bestiilor ce mi-au tulburat posesia deplină a mitologicului meu loc de chișat.
Așa că mi-am adus aminte de un alt experiment pe care l-am desfășurat în lungul răstimp cât am măsurat cu ruleta dimensiunile elementelor (mai puțin lungimea propriei scule, dată care constituie informație clasificată).
Normal că la un moment … luat, a trebuit să mă piș. Ș-am făcut un experiment empiric: m-am apropiat riscant de periculos de cuibul netrebnicelor, dar am cârnit un picuț mai hacana obiectul activității; surpriză: eu mi-am recâștigat uzufructul locului îndătinat micțiunii, răstimp în care prin megieșie își lua sborul câte o viespe, descria câte un tur al turnului de control și se abătea către alte zări, numai de iele știute.
Deci, fuckyou geometrie, trigonometrie sau fizică.
La naiba cu științele voastre egzacte cu care ați împănat manualele de nu mai poate nici o beizadea trece BAC-ul fără să-mpingă o bancnotă țiclam-oiropeană per probă. [6]
Toată argumentația anterioară suferă de viciul erorii, tocmai datorită abordării bidimensionale a problemei. NU în cele două dimensiuni ce conturează planul verticalității se impun a fi analizate datele, ci în cel al tridimensionalului concret.
Fără a mai face trimitere la alte științe exacte, gen topografie și sau astronomie, cu specificitatea termenilor consacrați pentru azimuth și elevație, evidența practică conferă soluția printr-o uluitoare sanctă simplicitate: indiferent de distanța de situare față de cuibul pizmașelor hymenoptere, toată cheia și lacata evitării unor ipotetice episoade belicoase constă în cârmirea, cu mâna – evident, a ștomeleagului către un pic mai alături.
Această manevră GE-NI-A-LĂ elimină necesitatea ulterioară ca taberele combatante – proprietarul magicului loc de chișăt și viespile tulburătoare de posesie – să fie nevoite să se înfățoșeze la vreun giudeț pomântean, care să tranșeze definitiv și irevocabil, aspectele patrimoniale ce derivă dintr-un titlu absolut de proprietate.
Căci cine mamuța șeitanului a mai văzut pe fața pământului judecător care să judece pricinile iscate între pișorcoși sentimentali și sărmane viespi?
Nimeni!
Iar ca să te înfățoșezi în fața Domnului ZEU [7], ca să explice IEL ceva Mișne și Gemare despre porunca ceea ca Homul să stăpânească toate animălurile pomântului, iar îi peste mână de neîndemânos.
Nu numai că-i neîndemânos să-ți sfârșești abrupt bunătate de etapă metempsichotică pentru niște amărâte de zăschi, dar devine ilogică și paradoxală acțiunea atâta timp cât aclo sus, de-a dreapta Domnului ZEU, la loc răcoros cu verdeață, nici întristare nici suspin nu e, dar nici chișare nu-i voie de făcut în boschete.
Ca să se urmeze firul ghemului zilelor omului iar nu-i bine, că Io* nu pot să mă ațin de la pișat până o fi să ne înfățoșăm îndătinat la Giudecata de Dinapoi.
Așa că nu mai bine ne-nțelegem noi între noi, acilea pe pomânt, ca de la obraz la obraz, animălurile hominide cu animălurile non-hominide?
Io* ca adept al principiului „non-injury”, m-oi osteni să cârmesc pula cu vreo câteva miimi [8] mai la hacana de sălașul zăspilor, nu de alta dar mă gândesc că n-are rost să mă încontrez cu niște amărâte de zăschi la care li-s zâlili numărate. Deja fiind trecut de Sânta Mărie (când poți să utilizezi sânta pălărie în vreo ipotetică situație de stringență fiziologică), cuget Io* (și egzist- obviously) că ar mai ave’ zăspile de bâzâit pe lângă pula me’ cam încă vreo 2-3 luni.
Da’ oare, în astea 2-3 luni, or avea zăspile suficientă rațiune ca să-mi respecte și Ahimsa mea?
Om trăi, om vedea.
Bucuroși le-om duce toate, …
––
(draft) – imediat ce reușesc să găsesc un Autocad 2014 crăckuit meseriaș și să realizez proiecții tridimensionale ale laborioaselor calcule și schițe utilizate, postarea va deveni notiță în toată regula. Până atunci, puneți-vă imaginația la contribuție!
* Prea puțini dintre imprudenții readeri ai tot felul de gogomănii spilcuite și bloguite bănuiesc importanța CA-PI-TA-LĂ a momentului în care, vreun băițăl reușește să faci pișu cu puța, din picioare, ca băieții mari.
Acest eveniment EX-CEP-ȚIO-NAL ca însemnătate, aproape că are anvergura ancestralelor ritualuri de inițiere ale junilor și acceptare necondiționată în haiticul răsboinicilor cu arc, suliță, paloș, scut și platoșă-mpopoțonată cu armorii.
Ca atunci când tânărul vânător își susține proba practică a desăvârșirii îndemânării prin capturarea sau uciderea primei / -ului foci, balene, ren, elefant, tigru, grizzly, mamut, dinozaur, balaur sau căpcăun.
Ba mai mult, evenimentul se superlativizează înspre condiția sublimă a CELUI MAI IMPORTANT MOMENT DIN VIAȚA UNUI BĂIETAN. Cu mult mai multă semnificație decât debutul în viața de „student” „în anul I la Litere” sau momentul unic și memorabil al ruperii aței pulii.
(mă scuzați, Cucoanelor, dar așa-i zâce în vulg la momentul când vreun juvete sfios, rușânos și cu acnee pe față reușește să pâcălească vro pretină puberă ca să-i arate, demonstrativ, care-i meșteșugul în jocul acela „de-a mama și de-a tata”)
Deci, momentul epocal în care băiețelul reușește să facă pișulețul din picioare, fără să-și ude sandalele, constituie momentul de consacrare definitivă a copchilandrului și de trecere a acestuia, din tagma puțoilor mucoși, în centuria băieților mari, pe care se poate conta în orișicare împrejurare viitoare.
Howgh!
** asta cu prelungirea imaginară transcende din geometrie către aspirația nemărturisită a fiștecărui bărbătuș. Păi cine n-ar vrea să aibă o prelungire de invidiat, ceva ca a unui nigger over ten inches, ca să rămâie pe urmă insensibil la insulta consacrată a cuconeturilor din urbea lui Baci Bucur sau Pittsburg: „Băi putză mică!” ?
*** fie streaming excesiv pe site-urile de cultură generală Redtube, Redporn și Youporn, fie vizita inopinată a vecinei, având în privire un surâs inexplicabil, deopotrivă lasciv și ispititor.
**** din înțelepciunea populară astăzi vă prezentăm aforismul berilor necontabilizate rațional:
„Cică dacă bei bere multă, ajungi slugă la pulă.”
***** Io poci în wordul meu să inserez simboluri matematice și formule, da mi-i frică de wordpressul lu’ Cucoana B. că-i setat numa pe vorbe șăgalnice de liubov sau elegiac-rememorante ale ”First-time”-ului ș-atuncea se duce draaqului bunătate de calcul mathematic.
[6] „Hey, teacher. Leave the kids alone!”
sau anacronismul
https://www.youtube.com/watch?v=HrxX9TBj2zY
versus imbecilitatea OUG 49/2014 a gubernului Dottorelui plagiator
[7] după cum ar veni, tot despre God Odin e vorbire, sau cum îi mai zice LUIA
Woden, Wodan, Wotan, Rognir, Sann, Omi, Ohinn, Oer, Sidhott, Thund, Haptagod, Sidskegg, Sigtyr, Unn, Ηerran, Herteit, Hropt, Herian, Ialg, Iolf, Ialk, Iolnir, Sigfadhir, Skilfing, Svipal, Blindi, Nikar, Nikuz, Lusifer, Oski, Svidur, Lucifer, Svidrir, Thunn, Vakr, Fiolsvinn, Hergaut, Grim, Yggr, Grimnir, Valfadhir, Haer, Alfader, Haerbardhr, Ganglari, Hroptr, Fiolnir, Gaut –
în total 49 de nume, numai așă de-al năibii ca să-i facă în ciudă la Tata in vitro a lu’ Tămăduitoru’ esenian, nimeni altul decât pe Ehyeh-Asher-Ehyeh, care n-are decât vreo zăce nume divine și vreo doo-trii variante literale:
Ehieh, Iah, Ieve (Ihoah), El, Eloha, Elohim Zebaoth (Elohim Sabaoth), Ieve (Tetragrammaton) Sabaoth, Elohim Ghibbor, Iloah Zebaoth, Sadai (Schaddai), Adonai Meleck.
(sursa numelor zeității ebraice: „Ma’aseh Bereschit” – Lucrarea Creației și
Ma’aseh Merkabah – „Lucrarea carului…” (cu proști).
[8] pe busolă, un cerc complet de 360 de grade se traduce în 60-00 de miimi. Apăi, mă gândesc că un azimut al pulii de vreo 5 miimi ar fi suficiente ca să nu declanșeze Tretia Miravaia Vaina.
Părerea mea! Hâc!
Am citit si mi-a placut.Mult. Va pup pe amandoi ! La multi ani,Robert !
Mulţumim, Aura.
Hey IO*
cum spusei,fă ce faci mai bine,simte-te ca peștele în apă !
PS.
știai că e tot posibil să faci parte din specia peștilor Serranidea,o specie bisexuală și cred că la ultimul tău comentariu ți-ai depus icrele !
Părerea mea(fără hâc) !
Stimată Lady,că doară n-ăi fi avut pretenția, la preț de mocăială curată, să vă trimet continuarea de la „Numele trandafirului”.
Normal că am trimes o abjecție în esență pură, ca să vi se taie și pofta de viață, și pofta de shaorme.
Ș-așa-i marță – zi îndătinată postului și rugăciunii, așa că mai dă-l dreeqului de foie-gras îndesat pe gâtiță cu flooding de Moët & Chandon.
Smerenie și austeritate!
AM ZIS!
(sau cum o zâs unu Petrache Lupu ot Maglavit, amu aproape un veac:
„„Tă vă pocăiţi, că ata tpune motu, că de nu mereţi în iad că tînteţi ticăloti ti rîdeţi de mine.”)
(L) ING.IO*
„urbea lui Baci Bucur ori Pittsburgh”
hei te-ai linge tu pe cosor să ajungi la acest nivel,băi Winetou din Bucovinsburgh ! Văzui eu unul ca tine care spre zori își punea ”a dick/cock extention/condom” atărnăndu-i/plesnindu-și pulpele picioarelor…plici pleosc,plici,pleosc,acea a fost ziua lui de glorie,mândru precum o femeie ce poartă o perucă !
Matușcă, Io* aș rădica mănușa cu bucurie, dară știi ce-o zâs o cotoroanță la un post ma’nainte?
Cică să nu borfăim rondurile cu flori din Edenul lu’ Ma’am Barton (Die Frau in goldenen Garten).
Așa că dacă vrei să ne tăvălim o țâră prin lanul de secară (fără voyeuriști neplătitori de bilete de intrare), ‘aida matale în vizită oficială de lucru pe feisbuca me’.
Satisfacție garantată!
În 3, 14 secunde ț-am împlut frigiderele și congelatoarele cu cărniță proaspătă – fresh meat, dintr-aia eco-bio din Bokowina, și nu căcaturile celea aditivate cu chemicale, ale unor mutanți genetici de parcă-s crescuți la Scornicești, de le hăpăiți voi pe post de ham-ham-mrrr-burger.
(Lady, nu dau o fărâmă din Colțul meu de Rai bucovinean nici să-mi deie careva moca tăt statul Pennsylvania, bașca câteva pogoane în D.C.)
Hai, matușcă, te-aștept la potecuța furcilor caudine. Să nu întârzii!
JUNGER IO*
eu pot să intru cu buldozeru-n your facebuc(i) dar vezi tu, is not fair,eu nu am cont ! Apoi de unde să știu ce ID ai p-acolo’șa ? Ne-a prezentat cineva ? Deci ,drege-ți vocea și prezintă-te singur și eu știu să gugălesc !
Heya, Lady matușcă!
Aidontbiliviu că n-ai account pe feisbucă.
IN-CRE-DI-BIL.
În colonia penitenciară zămislită din bandiții și ocnașii Oiropei, condamnați la galeră secolili trecute și surghiuniți în New Eden-ul pritocit de niște șmecherași cu tichiuță și șorțulet, la care le fumegă creirii de-atâta esoterism masonic de rit scoțian 33, matali N-AI CONT PE MEGASCULA DE ESPIONAJ A LU’ ȚUCHEMBERG?
Păi ce ne facem, mamaie?
Iote chiar acum scriu o delațiune anonimă, pe care, bineînțeles c-o s-o semnez în siktir cu unul din cele 72 de nume divine ale mele, pâră abjectă pe care o s-o espediez taman la embassada iUeSA din Bucale.
Te pârăsc că nu ești un bun citizen americaniș, care să-și etaleze volintir viața la taraba țuchenbergului, ca p-ormă să poată fi goniometrată la fix de serviciili sicrete care să-i trimetă (demoskreitos) peste căpățână blindatele Gărzii Naționale ca să fackă ciocul mic. Cum se poate să mai egziste așa blasfemie existențială, adicătelea să nu-ți cumperi singură sfoara, soponul și copârșăul ca mai apoi să te dai huța-hangaroo în văzul agorei virtuale.
Hai, dă-o-n pizdele mă-sii de treabă, că nu-mi vine a crede că n-ai feisbucă, nici să mă stuchești între ochi sau să mă croiești cu ostreața gardului.
Io*, di egzemplu, am vro 15-16 conturi de feisbucă făcătură, nu știu egzact câte am, dar dacă mă mai banează mult Lorena a lu Bacsi Lupu din Sântu-Gheorghe, cred c-o s-ajung tot la 72 de conturi divine de feisbuceală.
Puni mână de la mână, matușcă, și proceed-ează la înregimentarea în oștirea boulenilor socializant crotaliați. Ingăta la iea neobrăzare! Să n-aibă feisbucă taman în făcătura ceia de țară ce ți se uită pe gaura cheii chiar și când îți muiești liubovnika / futnikul.
2nd point.
P-aici, prin Bokowina și nu numai, rezistă la rang de aforism o spusă mucalită: cică, nici popa nu repetă de doo ori în beserică pentr-o baborniță surdă, de stă și panoramează aurele sfinților de pe cupolă, răstimp în care stă cu mintea în Bagdad și meditează la o soluție de compromis, neintruzivă, de îmbunătățire a nivelului de oxitocină în efemerul ambalaj lumesc ce se aseamănă la bătături cu opinca spartă a unui mujâc siberian.
Apăi, nici Io* n-oi face pușchele pe limbă repetând aidiul de feisbucă. L-am zâs o dată și bine amu’ vro doo zile; dacă vrei să-l găsăști mergi matali vro’ câțiva pași de-a-ndărătul și cată-l.
Da nu uita să mai citești și postările lu’ Lady Barton, nu de alta dar nu-i frumos să intri în casa omului, să nu-l bagi în samă și să te apuci să iscodești prin dulapuri și pe sub futelnițe ca să cauți vr’un bagabont cu care să te iei la harțag.
Vez’ că Cucoana Barton are pus căpăstru la blog, adicătelea are o bunăciune de counter cu care te ginește la fix de la ce aipi ai accesat blogul, ce pagini ai accesat și, mai ales, cât anume ai adăstat la fiecare clickuială.
În speranța că ai înțeles taman o P**ă din ce-am vrut să zâc, te-aștept cu nerăbdare la portiță ca să-ți dau o …, pardon, ca să-mi dai o guriță.
Cu neostoit alean, al matali lunatic – Io* Jupiter’s DeMoon, borned in Tazmania.
p.s. am și eu o dilemă la fel de babană ca celea șăpti ale pochilor pravoslavnici de rit iscariotean:
Dacă Twitter, Hi5, LinkedIn, Flickr, Instagram, etc. se zice că sunt rețele de socializare, apăi atuncea, în acord cu regulile de îmbogățire a limbii rumânești, putem spune că Facebook este o rețea de … facializare?
Matali, care iești matușcă bătrână cu brâul de lână, ce părere-ți împingi?
IO*
se vede de la o poștă,acum mi-am dat seama că de fapt tu nu ai citit Pistolulcubuline în ultimii 3 ani,ai fi știut că eu cu Doamna Barton și Doamna Nora,ne cunoaștem în virtual, în realitate …
…și cu „ca să îți dau o…pardon,ca să-mi dai o guriță”…
nu mă fă a dracului că-ți fut vreo 3 înjurături de tine,neam,morți,relații viitoare…de-ți moare cariciul înainte de erecție…
nu am timp și plăcere să socializez cu tine ! Adios,gringo !
m permiteti sa va citez?(multam, daca)
Iscodeam dzilele aste pe goagăl vangelian după un torent meseriaș, cercând să dau gios un Rip după „Kink” 2014.
(amu’ Io* mă giur cu deștele încrucișate și pe cuvânt de șoim al patriei că o să merg să-l văd și-n cinema, cu belet de întrare plătit acătării. Da’ pân’ atunci n-am răbdare să văz ce noutăți or mai apărut în trendul adepților marchizului de Sade, așa că o trebiit să-ncalc copyright-ul celor de la Kink[dot] com).
Da nu-ș cum se face că fofeaza de căutare mi-o scos în față o pagină despre petre prețioase, semiprețioase, cataroaie și bolohani.
Ș-am spilcuit și Io* așa:
- din categoria prețioase: casiterit, tanzanit, zoisit;
- semiprețioase: amazonit, fluorit, hematit, howlit, lambradorit, malahit, rodoscrosit, rodonit, sodalit, unakit;
- cataroaie ordinare – o sumedenie: andezit, argilit, bazanit, diatomit, felsit, granit, etcætera;
- dar în rubrica bolohanilor ordinari, nu era trecut decât un singur exemplu: RAMolit.
Nu era vreo poznă esplicativă în pagină dar la descrierea RAMolitului spunea așa:
RAMolitul este un bolohan de culoare cenușie, cu pete maligne cafenii, are pe suprafața amorfă o fisură maaare-maaare de tot ce seamănă cu o gură iar la caracteristici organice spunea doar așa:
vorbește mult, fără rost, neîntrebat și anapoda.
Și mai ales își introbagă dovleacul sub lama mașinăriei lui Guillotin cu un entuziasm tanga.
Greu logos mai e știința asta a bolohanilor!
Vă mulțumesc pentru urări, stimată Doamnă și vă doresc asemenea!
curgi intr un anume fel cand citesti din ana
si apoi vine textul asta
dunno
la naiba
chiar nush sa spun vorba ce o simt
dar picat bine, peste binele ala initial
parca s a asezat o visina/cireasa pe un tort
excelent, amuzant siplin de viata….ma simt minunat!
Mulţumesc, Gabriela.
mi-ar fi placut sa pot scrie si eu de cineva asa…
La mulți ani!
“..nu există-n lumea asta
frate k al meu
și la bune și la rele
e fratele meu..”
Iegzact, mă.
Acuma am dat de text, dna Ana, sarumana si cisma a rosie care sa defectat ! Sa va traiasca fratiorul, sa va bucurati 1 de altu, sa fie multumit de viata, chiar fericit ! Sa mai lase beutura, iar daca ii abstinent, sa se apuce ! Sa nu uitati sai ziceti ca mam gandit la el, ca poate se bucura.
Sigur ca ma bucur, RAJ! Mare boier!
Sa traiesti!