Se zice, nu-i aşa?, un umăr de nădejde, de sprijin, de odihnă. Opusul alunecării. Un loc de apropiere şi de ţinere. Umărul cheamă la aşezare.
Dar dac-am avea umeri de peşte, iar lubrifianţii ar fi incluşi în forma noastră de prezentare? Dac-am fi alunecoşi tot timpul şi nici n-am şti cum e să trăim altfel?
Se prea poate să fie o formă onestă de agregare asta, nu de alta, dar am fi ceva mai armonizaţi cu interiorul. Eu, cel puţin, aşa mă simt când nu fac lucrurile clar şi ferm. Când oscilez.
Aşa e şi când se amestecă emoţiile şi sentimentele-n noi. Devenim glisanţi sau chiar clisoşi. Am vrea, poate, s-ascundem, însă ceilalţi simt, la fel cum îi simţim şi noi pe ei, atunci când sunt în propriile alunecări.
Mă gândesc uneori cum ar fi dacă ne-am putea preschimba pe loc, în funcţie de măcinările noastre. Sau de apoteoze. Dacă trupul ar lua forme care să declare stări şi noduri. Am fi şopârle, albăstrele, rumeguş, frânturi de nori, nisip sau vajnice oriceuri, la nevoie.
Poate ne-am bucura de frumuseţi şi-am încerca să îmbrăcăm ascunzişurile, ca acum, ca mereu. Da, însă scenariul meu nu e nici pe departe generos fiindcă în el nu sunt acoperăminte şi nici încălţări. Umeri de peşte…
Dacă n-am mai fi oameni, da, devenim clisoși pt alți oameni, dar nu ne-ar mai păsa. Sărumâna!
Să trăieşti, Olamicu.
Si io is clisos, ca umblu pe sup masini si ma murdaresc si-n gaura curului de daselina, sarumana , dna Ana, Sluga, dnu 1Q !
Ca devenim glisanti, pot pentru ca sa inteleg, dar ca putem deveni glisanti, asta-i culmea. Ce, suntem usi glisante, dna Ana ? Iar ma doare capu…
Arata curului la postarea de mai sus: vaselina, nu daselina. A sters nevastamea tastele de praf si mi-a incurcat literele…
Sa imbracam ascunzisurile, creca vatz referit la faptu ca e decent sa ne acoperim zonele intime, dna Ana ….
Erata curului, nu arata curului. De la bere…
Ana, fotografia îmi aduce aminte de ceva,cum peștoaica de jos este mai babană și cel de sus mai subțirel,peștoiul…ce se sprijină„umeri de pește” !
eram în ultimile clipe/zile înainte să dau naștere fiului meu,eram în 9 luni. Ne întorceam de la o nuntă,pe jos,fiind aproape în cartier. Eu purtam în brațe și pe fetiță,care dormea buștean.
Soțul meu,Săndel cam abțiguit de băutură,pusese deja„ mâna lui bărbătească” peste umerii mei,în semn de dragoste,ocrotire,să mă ajute…fiind gravidă și cu copil în brațe…
pe dracu,mai pe de-adevăratelea…că acum mai aveam și greutatea lui pe umerii mei să-l car/trag și pe el …gâfâiam ca o locomotivă
peste două ore,pe la 1 tot eu am sunat la salvare să mă ducă la spital…la 3 dimineața l-am născut,ca la la 5 dimineața i-am dat telefon:
bețivanule,ai un băiat
Dom Sandel a baut de bucurie, deci nu se pune la socoteala, preabuna mea doamna Seva.