… plâng(em) pe stradă sunt(em) extrem de bine hidrataţi. Şi nu cu sucuri dulci şi carbogazificate. Cu apă şi ceai gol. C-o găleată de spărtură de nori încinşi. Sau îngheţaţi.
Strada e locul cel mai sigur pentru că poate fi cel mai singur. Eu plâng greu dintotdeauna. Şi numai de nervi. Nu mă descarc niciodată, ci-mi adaug nervi mai mulţi, dar parcă niţel mai grei, mai osteniţi.
Locul meu perfect de plâns în public e troleibuzul. Mirosul lui îmi aminteşte invariabil de bunici. Şi plâng pe sub rimel şi peste dermatograf. Nu mult, că nu merg mult cu troleul. Şi nici des.
Dar de fiecare dată când văd oameni care plâng pe stradă mă-nţeapă ceva-n stern. Am acolo un fel de istm care se trezeşte numai la emoţii foarte mari. Sigur că nu ştiu de ce se activează şi când sunt emoţii care mă privesc pe mine-n sinele meu amărât, şi când văd oameni plângând pe stradă.
Dar nu neapărat pe stradă. Şi acasă. Şi în vizită. Şi cel mai rău mă doare indicele ăla de stern când plâng bărbaţii, deşi ar trebui să se-ntâmple asta când plâng copiii. Dar la copii am şi eu un pic de experienţă. Pot să fac diferenţa dintre lacrimile dureroase şi alea care bat din picior.
Dacă stau să nu mă gândesc, sunt un om de-ncredere, de vreme ce toţi bărbaţii apropiaţi inimii mele au plâns în ochii mei, şi făr’ de vreo ruşine. Însă mai greu decât să alin lacrimile lor nu mi-a fost cu altele. Ăştia nu se-ntorc din supărare sărată cu una, cu două. Bine, nici nu plâng mult. Două-trei lacrimi, ca apa grea.
Oamenii care plâng pe stradă sunt labili psihic. Ăilalţi sunt abili psihic. Că se-abţin. Acum, sigur că nu le vine tuturor să plângă simultan. Dar ştiu din ochii mei cum e să fii şi lac de acumulare, şi deşert în acelaţi timp. C-o mână nevăzută dai drumul ecluzelor, cu alta-nsetată ţi se duc lacrimile-napoi, de parc-ar trebui să ceri voie unei comisii a plânsului să-ţi deschizi şi tu o firmă cu acest obiect de activitate şi să-ncepi să produci.
Când văd oameni care plâng pe stradă, văd şi tăvălugul. Şi nu-mi pasă dacă au dreptate-n plânsul lor, dacă au argumente, dacă jalea lor vine din vreo impresie. Durerea lor, adevărată ori închipuită, o simt la fel. Şi ei, şi eu. De ce ei, ştiu. Că şi pe mine m-a durut de mai multe ori câte vreo părere-ncuţitată, născută din spaimele mele. Cu sau fără rădăcini. Aşa că ştiu că nu-i diferenţă între a fi şi a ţi se părea când vine vorba despre durerea nefizică.
La puţini dintre oamenii pe care i-am văzut plângând pe stradă m-am dus, să-i întreb dacă le pot fi de vreo nădejde. Asta fiindcă n-am vrut să fiu intempestivă. Însă de azi o să mă duc la toţi. Chit că 95% mă vor respinge pe motiv că-s nebună şi nu-mi văd de treaba mea. Ori vor încerca să se ascundă mai bine. Mă duc.
izvor da samt si da bunsamt…
Fiecare, Călin.
l-am avut pt o secunda pe rajj in minte, care
zicets si mie doamna ana ce strazi aveti sub pas ca sa mamplangez pe acolo
(n-are cum ca rajj, n-are cum.inimitabil)
Of,Ana…tu știi că oamenii cei mai optimiști(mă cunoști tu un pic) sunt cei mai afectați fizic,predispuși la explozii de plâns ? Eu una plîng la un film,durerea fizică ori psihică a altor persoane,deși realizez că este un film după o carte eventual când citesc un roman !
eu plâng și numai dacă am visat ceva despre copii,nepoți,sculându-mă udă leoarcă ! Iar remușcările sufletești mă omoară,că trebuia să fac așa și nu trebuia așa…probleme de conștiință !
când mama mea era în comă 13 zile aici în USA,dormeam nopțile în sala de așteptare pe canapea ori pe jos cu ceas deșteptător,apoi mă spălam la baia spitalului, să plec la serviciu. Conduceam,mi-am adus aminte că nu mâncasem nimic ziua respectivă…
am parcat mașina,am luat prînzul cu mine. M-am dus la serviciu din nou,pe jos.Când să plec la 5,ia mașina de unde nu-i…efectiv am uitat unde am lăsat-o.
Am chemat poliția că mașina mi-a „fost furată” Dar după reconstituirea traseului parcurs de mine,când m-au întrebat,de la spital,la serviciu,la magazin-mall…a găsit-o acolo…
nu știam nici numerele de la plăcuța de imatriculare. Au găsit-o poliția după numele meu de pe carnet,că era mașina mea !
Insenitate temporară
Seva, cum mă faci tu pe mine să tremur, câtă putere ai în tine!
un link pt rajj, cu acordul anei (multam cu tot multamul meu)
https://www.youtube.com/watch?v=YOkt9tQVvWQ
ps. nu e regie. e un firesc uluitor. intre doi oameni, observator si minunatie