Da, aşa trăiesc, aşa mă-ncarc eu cu lumină în fiecare zi. Nu mi-e ruşine şi n-o să-mi fie niciodată să vorbesc despre valori, să le dau mai departe altora, spre împărtăşire. Pe vremuri, nu chiar aşa demulte, masalagiii purtau torţe, să lumineze calea lui vodă. Şi eu sunt un masalagiu, numai că nu pentru un vodă, ci pentru ce-nţeleg eu prin valoare.
Ah, vor spune mulţi, noi n-avem pâine de pus pe masa copiilor, iar tu ne vorbeşti despre cultură?! Da, vă vorbesc pentru că numai prin cultură, citeşte şi civilizaţie aici, se poate însănătoşi o societate. Din alergătura singură pe drumul pânii am putea maximum s-ajungem să ne sfâşiem între noi la propriu.
Nu preţuim cultura, nu plătim pentru cultură pentru că nu ne gândim la viitor şi nu vrem să ne-nţelegem nici prezentul furios şi degringolat. Cum să ajungem la-nţelesuri, la-nţelepciune şi la pace, măcar la aia interioară, dacă refuzăm istoria gândirii şi emoţiei, citeşte artei, omeneşti? Dar ţăranii noştri, veţi spune, cum ajungeau la ele, în afara culturii? Nu, zău?! Ei erau profund înlăuntrul culturii, nicidecum în afara ei, creau cultură, iar respectul lor pentru oamenii cu carte era aproape hieratic.
Nevoia de reper, nevoia de maestru, de sprijinitor şi îndrumător sunt nevoi bazice omeneşti. Da, toţi trăim, toţi căpătăm experienţă în timp, toţi suntem, deci, empirici, însă cu totul altfel se aşază aceste experienţe în noi când avem repere. Şi mai e un lucru foarte bun: învăţăm ce-i aia axiologie. Începem să facem diferenţa dintre valoare şi nonvaloare. Apoi, ne cresc şi nuanţe, ceea ce e aproape un câştig magic pentru om.
Foto: Ovidiu Moisin
Ne-am învăţat să vorbim numai despre ce nu ne convine, să ne plângem continuu de cei de lângă noi, de politicieni, de societate, de popor, ba şi de ţară, că-i vara cald, iar toamna uite ce frig se făcu, frate, incredibil în ce lume trăim! Bârfa e un fel de plagă care s-a-ntins peste noi şi care poate că nu ne va lua vieţile, dar ne va mânca zilele. Şi uite cum îşi bat toţi joc de noi, ce amărâţi suntem, hoţi cât putem, răi cât respirăm, ce mai, nişte nenorociţi.
Dar despre ăia buni când vorbim? Lor când le vine rândul la pomenire-n viaţa asta? Că postum, mersi, nu-i mai… mişcă. Mereu aud expresia asta la moartea unei personalităţi: „Suntem mult mai săraci fără x.“. Dar când am fost bogaţi, am simţit că suntem? Nu, că eram ocupaţi să-i tocăm pe unii şi pe alţii, fără să ridicăm un deget, să-ndreptăm ceva. Şi să ne tocăm unii pe alţii, iar apoi să ne mirăm că societatea asta nu doar face stază, ci chiar, pe alocuri, regresează.
Ce-ar putea ieşi bun din campionatul de scuipat public la care asistăm şi pe care, unii dintre noi, îl şi perpetuăm? Nimic, evident, se vede cu ochiul limpede, nu cu ăla care trage ocheade spre capra vecinului. De ce nu suntem niciodată îndeajuns de buni pentru noi înşine? Să fie vorba despre nişte extrem de stricte criterii valorice? Aş! E vorba numai despre practica lipsei de preţuire şi-a batjocurii consecutive. Batjocură pentru care nu secăm, din nefericire, de energie niciodată. Dar mor şi nu pricep, atunci când facem bilanţul, sau nu-l facem?, de ce nu schimbăm macazul, că doar rezultatele arată clar că mergem în hău?
Am fost miercuri-seara s-o văd pentru prima dată-n viaţa mea pe Ana Blandiana. Am stat în faţa ei şi-am început să-i văd versurile, de la motanul Arpagic încoace, carte pe care-am primit-o la premiu, în şcoala primară. Am ascultat-o neuimită cum vorbea despre deţinuţii politici, despre temniţele comuniste, despre mişcarea de rezistenţă, despre istoria noastră recentă. Stăteam în faţa ei, iar ea crea memorie românească la fiecare cuvânt. Am ştiut de ce a ales să le recomande oamenilor nonficţiune: pentru că ea ştie foarte bine că din necunoaştere şi-a făcut trup peste trup, fard peste rană, societatea românească a ultimului sfert de secol.
M-am dus apoi la autograf. Ultima, ca să am mai multă prezenţă de Ana Blandiana pentru când o să-mi fie dor de ea. N-am îmbrăţişat-o pentru că n-am avut curaj s-o ating. Pentru mine, ea este Poezia, iar să atingi Poezia întrupată ar fi fost ca şi cum i-aş fi cerut daimonului Poeziei numărul de telefon.
Ba trebuia s-o atingeti, dna Ana, ca nu se supara, ca-i mult prea finuta pentru vremurile in care traim. Atingeati poezia in toata splendoarea ei, asa cum am atins eu comedia in tot splendoru sau, caci l-am atins pe Toma Caragiu. De fapt el m-a atins, mi-a ciufulit parul balai si carliontat si m-a luat in brate. Mi-a dat 5 lei din hartie . Mi-am cumparat repedea bomboane ca vitelul, situatie care s-a schimbat dramatic, caci mi-as fi luat o bere ca boul. Sarumana cu tot cu ceas, inele, bratari, unghii si caputzu cu genele false ! Ca atata aveti fals la fiinta dv. …
Am, mă, dar genele-s naturale. Falsul e pe dinăuntru, ca la orice om care se respectă.
Aaa, asa cum io sub mesa de par de pe crestet, am creeri naturali cu care cogito ergo sum de ma doare gulia !
Vezi că mâine te fac text. Să nu zici că nu ţi-am spus. Aşa că, dacă ai chef, mai bagă un paragraf, că nu le am decât pe alea două de la textul precedent.
Trebue sa ma duc iar la finu, ca iar face caterinca, ca m-a sunat fina. Daca si de data asta ma bate prieteneste pe umar de ma baga sub masa, ca sa beau cu el, ii confisc rolexu, caci ca orice betiv norocos, a gasit pio plaja dela bulgari, 1 rolex. Fina i-a zis sa duca ceasu la politia bulgara, dar el asa beat cum era, i-a zis ca politistii bulgari prefera 1 comision dela masinile furate din parcari, nu ceasuri. Beat, beat, dar ii merge mintea briceag, caci doar mie imi merge mintea brici. Vatz luat cismei noi ?
Nu, frate. Şi toată încălţămintea de iarnă e la ai mei. Mai sunt şi răcită. Habar n-am cum ies mâine din casă.
Nu am timp diun paragraf, dna Ana, sarumana, lustra din tavan si veioza de pe noptiera ! Io nu am noptiera, ci ziliera, caci noptiera mea e stil ludovic 14, 1 imparat frantuzesc, supranumit si regele soare, penca facea bai de soare in incinta palatului Bachingam, pe malu Tamisei, 1 afluent al Senei, o apa curgatoare unde pescuesc unii fructe de mare, caci mai in amonte e 1 aprozar si gestionaru arunca fructele 1 pic stricate in apa, dar pescarii nu-s prosti caci le pescueste in vederea confectionarii tuicii pe care o beau in vederea pocnirii nevestelor cicalitoare.
De regula din casa se iese pe usa, dna Ana, dar la o fiinta nonconformista ca dv., ma astept sa iesiti si pe geam. Pt. raceala ii buna o tuica fiarta, chiar 1 kil si nu veti mai simti raceala, caci va va durea capu. Pe mine, dupa ce beau k porcu ma doare capu groaznic si ma cearta nevasta + soacra , si ele groaznice. Cand ma imbat si arunc matza de coada pe acoperis, aceasta nu mai are de suferit, adica ramane pe loc, caci inainte dea bea ca 1 porc, atasez cozii naturale, o prelungire de coada falsa cu scoci si asfel raman in mana cu coada falsa…
Vam zis la tel. nokia ca sa mai aciuat la gradina , doua 4PD ? Doi caini mititei pe care-i ingrijesc. Vecinii cica uite nebunu ! Ca ei nu agreeaza catelusii. Ii invit sa ma pupe in cur, na !, scuzati expresia, dar iar miam amintit…
Ce mişto! Să-i pupi din partea mea direct în boturi. Raj, aş mânca halva, mă. Sunt sătulă de paracetamoale, ceaiuri şi alte căcaturi. Vreau şi eu o halva creştinească.
Tre sa fug la finu, pupamar in cur si asta, ca bea pe ploae…
Te pupai, na. Mă duc să-mi iau un ţoi de halva.
Mam intors inapoi dna Ana, ca finu sta aproape de mine. Adormise pe canapeaua lui tot ludovic al 14-lea, caci acest ludovic a fost 1 mare creator-tamplar de canapele, scaune si noptiere carei poarta numele, fiind imortalizate pe panza de van Gogu, 1 pictor flamamant care navea ce pune pe masa (si aceasta tot Ld. 14-lea. Pe noptiera mea transformata in ziliera, caci o tiu in camera de zi se afla cartea dv. Prospect de femee. Sarumana si baticu !
erata: pictor flamand, nu flamamant. Acesti pictori flaminzi le era mereu foame caci panzele lor naveau cautare, asa ca iam dat dispozitie nevestei sa numi arunce bocancii scalciati caci acestia vor avea valoare dupa cioi muri..
„- Te lepezi de Santana? și de toate lucrurile lui? și de toți slujitorii lui? și de toată slujirea lui? și de toată trufia lui?
- Mă lepăd.
- Te lepezi de Santana? și de toate lucrurile lui? și de toți slujitorii lui? și de toată slujirea lui? și de toată trufia lui?
- Mă lepăd.
- Te lepezi de Santana? și de toate lucrurile lui? și de toți slujitorii lui? și de toată slujirea lui? și de toată trufia lui?
- Te-ai lepădat de Santana?
- M-am lepădat.
- Te-ai lepădat de Santana?
- M-am lepădat.
- Te-ai lepădat de Santana?
- M-am lepădat.
(preotul spune)
- Dă click, suflă și scuipă pe el!”
https://www.youtube.com/watch?v=t6omUxqhG78
Vi-e mai bine, dna Ana ?
Ati mancat halva crestineasca ? Dar kebab, saorma, tot crestinesti ?
De Satana mam lepadat dnule IO*, dar de Santana , nu,ca-mi place. Si nici de beutura… Unde ascundeti sticla de rachie de nevasta ? Io in buda, ca acolosa n-o cata.
Apăi Io*-s mai ’oț ca ’oțu și mie nu-mi put uiegile cu samahoancă*, fiindcă aplic o tactică ce-am învațat-o, în iernile petrecute la trageri la Dud-Tăuț, de la majurii mecanici conductori de pe T-55-uri.
Aclo, era de toată coma spectacolul de dinaintea crâșmei din sat. Când ajungeai mai pe seară, vedeai în față la crâșmă parcate 1-2 sănii cu cai, câte o săniuță sau un cărucior pentru botelie, câte vro bicicletă a vrunui pruost de kamikaze care se trăgea cu țoacla pe ghețușul uliței și tăte astea erau amestecate cu câte 1÷2 tancuri din fiecare companie.
(total 1÷2 x 3 = 3÷6 + 3 x 1 tanc comandant de companie = total 6÷9 tancuri în fața crâșmei) Adicătelea erea treabă serioasă de combătut aclo, la crâșmă, după ce se încheiau sedințele de tragere de zi și trebuia de așteptat noptarea, ca să se poată purcede la canonadă de noapte.
Amu, ce șolticărie am pricepit Io* de la majuri: aciia aveau voie să beie în tabără, dară colonelul nu le dăde voie să beie în poligon, chit că aclo erau –25 de grade Celsus, zăpada pân la brâu, iar tătă pulimea, de la răcanul cel cu țâța-n gură până la palcovnicul kamandir de batalion, ne opinteam ca proștii, pe o pantă de înclinație de vro 45 de grad, fiștecare cu câte 2 purcei de proiectile, cu tub și focos gata amorsat.
Egzac de asta nu le dăde voie colonelu să beie, ca să nu se-mpiedice, draaqului, vrunul taman în vârful proiectilului unde era montat focosul gata amorsat și s-agiungem să plecăm cu tății, fără ordin de serviciu, la meetingul escatologic al Giudecății pe Dinapoi.
Dar am văzut la majuri cum făceu să introducă răchie în poligon, fără să-i ginească colonelu: la unu din tancuri, băgau pe țava tunului numai giumătăți de votcă, una după alta, până când se împlea țava. Ș-a draaqului, că încăpea ceva bastârcă pe ghinturile țăvii, că erea a boalii de lungă namila aia de oțăl.
Amu, când ajungeau pe linia de tragere, tancul ceala care era „blindat” cu … cocteiluri molotov de-ale gâtlejului, se dădea pălit într-o aripă, adicătelea cică are ambreiajul defect și nu poate debreia mec-cond atunci când camandirul de tanc urlă ca un țârcovnic scopit: „Foooooc!”
Astă șolticărie erea numai așa la oha! ca să nu participe la tragere, ca p-ormă să-i pună colonelul să încarce tunul cu vr’o cumulativă care să le azvârle dracului de pe țavă, tătă vodca, trimițându-leo la vreo 3.000 de metri, taman în capul țintei elicopter.
Booon!
Deci asta-i șolticăria cu cel mai țapăn ascunzâș.
Amu, Io* acasă n-am nici tancuri și nici țăvi de calibrul 100 mm, așa că m-am reorientat.
În sticle dintr-alea rezistente, cu pereții de 5 mm, (furluate din laboratorul de chimie al școlii) am pus tătă creația pret-a-boire – colecțiile reunite toamnă- iarnă 2015/2016.
Din timp, de astă primăvară când mi-o luat vântul coperișul de pe standolă, am avut grijă ca să bortilesc căpriorii coperișului de-a lungul lungișului longitudinal.
Astă treabă am făcut-o în cel mai autentic mod GEKADOS, adicătelea numai când nu ierea muierea me acasă, adicătelea când era plecată la măgăzin să cumpere bumboani la ciia mici, sau ierea dusă până la vecina să împrumute o căniță de oloi; și în primul caz, și în al doilea caz vinea napoi acasă după vreo 14 ore, 27 de minute și 52 de secunde, timp berechet pentru bortilitul căpriorilor corespunzători unei jumătăți de astereală.
Acum îs fericit: am capace din material genuine la capătul căpriorilor, iar în căpriori, cu o sforicică trainică de galir,, am legate butelcuțele în mod succesiv și subsecvent.
Adicătelea tot când nu-i nevasta me acasă, fiind dusă la meetingurile bârfelnice îndătinate în compania țațelor veterane din cătun, scoț capacul din cilindrul central, trag de sforicică și scoț 1 butelcă de trăscău.
Pe care o beu! (ofcorse, egzac așa cum zâce Horace Mă Laele într-un scheci dionisiac)
Cât stă nevastă-mea la comparativă sau la hulitura aceia de megieșă, ieste timp berechet cât să beu vro 4-5 butelci, să mă îmbăt, să mă închiedic de-a bușilea din podul standolei înspre pragmatismul aspru și dureros al stratului de cernoziom levigat de la nivelul solului, să mă ușchesc cățelus în patru labe înspre lavița din cuhnie, loc în care poci să trag un pui de somn până mă trezesc de-a binelea.
Iar când deschid ochișorii, numai bine ce apare și muierea mea, care mă vede cuminte în pătuț și se minunează ce minunat soțior are iea, în comparație cu porku conjugal al vecinei, care întotdeauna îmblă drojdit pe ulițele patriei și se rage pe el mai ceva ca sirena lui Vasile Roaită, trasă de sfoară de un informator împuțât ca să deie sămnal să vie jandarmii și să-i calicească în bătaie pe greviștii cheferiști.
Cam asta-i storya incrementă și decrementă a ascunzișului esoteric în care-mi țân ascunde fiolele cu rașpincă.
–-
* Nota: samahoancă = rachiu extras din sfeclă de zahăr; echivalent calitativ al samagoni-ului rusăsc.
ce frumooos…
ana barton & ana blandiana….
eu sunt chiar neuimit …
vedeti doamna ana barton ca poezia va tine strans in brate…..
Da.