Ana Barton
  • Căprării
    • Epicderma
    • Drumult
    • De la Ana la caiafe
    • Viituri de scriituri
    • Samizdat
    • Ospecioi
    • Copilege
  • Parcă eu știu cine sunt…
Ana Barton
Reading now
Ana Blandiana

Preţuiesc valoarea, deci exist

Oct 09, 2015
Acsinte discriminare

Să vină mortu’!

Oct 06, 2015
oameni negri

Uite, mami, oameni negri!

Oct 05, 2015
Gelu

Domnu’ Gelu, taximetristu’

Oct 02, 2015
Minciuna

O minciună oarecare

Sep 23, 2015
Schimbarea

Vrei altceva? Fii altceva!

Sep 21, 2015
Nicola Dalessio

Poate într-o zi ne vom revedea

Load more

Preţuiesc valoarea, deci exist

De la Ana la caiafe de Ana Barton / 11 octombrie 2015
next
Use ← → keys to navigate
  • A+ A-

Da, aşa trăiesc, aşa mă-ncarc eu cu lumină în fiecare zi. Nu mi-e ruşine şi n-o să-mi fie niciodată să vorbesc despre valori, să le dau mai departe altora, spre împărtăşire. Pe vremuri, nu chiar aşa demulte, masalagiii purtau torţe, să lumineze calea lui vodă. Şi eu sunt un masalagiu, numai că nu pentru un vodă, ci pentru ce-nţeleg eu prin valoare.

Ah, vor spune mulţi, noi n-avem pâine de pus pe masa copiilor, iar tu ne vorbeşti despre cultură?! Da, vă vorbesc pentru că numai prin cultură, citeşte şi civilizaţie aici, se poate însănătoşi o societate. Din alergătura singură pe drumul pânii am putea maximum s-ajungem să ne sfâşiem între noi la propriu.

Nu preţuim cultura, nu plătim pentru cultură pentru că nu ne gândim la viitor şi nu vrem să ne-nţelegem nici prezentul furios şi degringolat. Cum să ajungem la-nţelesuri, la-nţelepciune şi la pace, măcar la aia interioară, dacă refuzăm istoria gândirii şi emoţiei, citeşte artei, omeneşti? Dar ţăranii noştri, veţi spune, cum ajungeau la ele, în afara culturii? Nu, zău?! Ei erau profund înlăuntrul culturii, nicidecum în afara ei, creau cultură, iar respectul lor pentru oamenii cu carte era aproape hieratic.

Nevoia de reper, nevoia de maestru, de sprijinitor şi îndrumător sunt nevoi bazice omeneşti. Da, toţi trăim, toţi căpătăm experienţă în timp, toţi suntem, deci, empirici, însă cu totul altfel se aşază aceste experienţe în noi când avem repere. Şi mai e un lucru foarte bun: învăţăm ce-i aia axiologie. Începem să facem diferenţa dintre valoare şi nonvaloare. Apoi, ne cresc şi nuanţe, ceea ce e aproape un câştig magic pentru om.

Ana Blandiana

Foto: Ovidiu Moisin

Ne-am învăţat să vorbim numai despre ce nu ne convine, să ne plângem continuu de cei de lângă noi, de politicieni, de societate, de popor, ba şi de ţară, că-i vara cald, iar toamna uite ce frig se făcu, frate, incredibil în ce lume trăim! Bârfa e un fel de plagă care s-a-ntins peste noi şi care poate că nu ne va lua vieţile, dar ne va mânca zilele. Şi uite cum îşi bat toţi joc de noi, ce amărâţi suntem, hoţi cât putem, răi cât respirăm, ce mai, nişte nenorociţi.

Dar despre ăia buni când vorbim? Lor când le vine rândul la pomenire-n viaţa asta? Că postum, mersi, nu-i mai… mişcă. Mereu aud expresia asta la moartea unei personalităţi: „Suntem mult mai săraci fără x.“. Dar când am fost bogaţi, am simţit că suntem? Nu, că eram ocupaţi să-i tocăm pe unii şi pe alţii, fără să ridicăm un deget, să-ndreptăm ceva. Şi să ne tocăm unii pe alţii, iar apoi să ne mirăm că societatea asta nu doar face stază, ci chiar, pe alocuri, regresează.

Ce-ar putea ieşi bun din campionatul de scuipat public la care asistăm şi pe care, unii dintre noi, îl şi perpetuăm? Nimic, evident, se vede cu ochiul limpede, nu cu ăla care trage ocheade spre capra vecinului. De ce nu suntem niciodată îndeajuns de buni pentru noi înşine? Să fie vorba despre nişte extrem de stricte criterii valorice? Aş! E vorba numai despre practica lipsei de preţuire şi-a batjocurii consecutive. Batjocură pentru care nu secăm, din nefericire, de energie niciodată. Dar mor şi nu pricep, atunci când facem bilanţul, sau nu-l facem?, de ce nu schimbăm macazul, că doar rezultatele arată clar că mergem în hău?

Am fost miercuri-seara s-o văd pentru prima dată-n viaţa mea pe Ana Blandiana. Am stat în faţa ei şi-am început să-i văd versurile, de la motanul Arpagic încoace, carte pe care-am primit-o la premiu, în şcoala primară. Am ascultat-o neuimită cum vorbea despre deţinuţii politici, despre temniţele comuniste, despre mişcarea de rezistenţă, despre istoria noastră recentă. Stăteam în faţa ei, iar ea crea memorie românească la fiecare cuvânt. Am ştiut de ce a ales să le recomande oamenilor nonficţiune: pentru că ea ştie foarte bine că din necunoaştere şi-a făcut trup peste trup, fard peste rană, societatea românească a ultimului sfert de secol.

M-am dus apoi la autograf. Ultima, ca să am mai multă prezenţă de Ana Blandiana pentru când o să-mi fie dor de ea. N-am îmbrăţişat-o pentru că n-am avut curaj s-o ating. Pentru mine, ea este Poezia, iar să atingi Poezia întrupată ar fi fost ca şi cum i-aş fi cerut daimonului Poeziei numărul de telefon.

Alte creierisme:

  • Excelența Sa, Profesorul Solomon MarcusExcelența Sa, Profesorul Solomon Marcus
  • Lăsați copiii să se spună, frațilorLăsați copiii să se spună, fraților
  • Și ne dă nouă…Și ne dă nouă…
  • Mai nimicuriMai nimicuri
  • De ce mi-e frică de manualul unicDe ce mi-e frică de manualul unic
Facebook293
Twitter0
Google+1
LinkedIn0
Pinterest0
Tags: civilitate, civilizatie, copii, identitate, normalitate, oameni, sanatate, societate, valori, viitor

22 comentarii

  1. Raj / 11 octombrie 2015

    Ba trebuia s-o atingeti, dna Ana, ca nu se supara, ca-i mult prea finuta pentru vremurile in care traim. Atingeati poezia in toata splendoarea ei, asa cum am atins eu comedia in tot splendoru sau, caci l-am atins pe Toma Caragiu. De fapt el m-a atins, mi-a ciufulit parul balai si carliontat si m-a luat in brate. Mi-a dat 5 lei din hartie . Mi-am cumparat repedea bomboane ca vitelul, situatie care s-a schimbat dramatic, caci mi-as fi luat o bere ca boul. Sarumana cu tot cu ceas, inele, bratari, unghii si caputzu cu genele false ! Ca atata aveti fals la fiinta dv. …

    Reply
    • Ana Barton / 11 octombrie 2015

      Am, mă, dar genele-s naturale. Falsul e pe dinăuntru, ca la orice om care se respectă. ;)

      Reply
  2. Raj / 11 octombrie 2015

    Aaa, asa cum io sub mesa de par de pe crestet, am creeri naturali cu care cogito ergo sum de ma doare gulia !

    Reply
  3. Ana Barton / 11 octombrie 2015

    :lol:

    Reply
  4. Ana Barton / 11 octombrie 2015

    Vezi că mâine te fac text. Să nu zici că nu ţi-am spus. Aşa că, dacă ai chef, mai bagă un paragraf, că nu le am decât pe alea două de la textul precedent.

    Reply
  5. Raj / 11 octombrie 2015

    Trebue sa ma duc iar la finu, ca iar face caterinca, ca m-a sunat fina. Daca si de data asta ma bate prieteneste pe umar de ma baga sub masa, ca sa beau cu el, ii confisc rolexu, caci ca orice betiv norocos, a gasit pio plaja dela bulgari, 1 rolex. Fina i-a zis sa duca ceasu la politia bulgara, dar el asa beat cum era, i-a zis ca politistii bulgari prefera 1 comision dela masinile furate din parcari, nu ceasuri. Beat, beat, dar ii merge mintea briceag, caci doar mie imi merge mintea brici. Vatz luat cismei noi ?

    Reply
    • Ana Barton / 11 octombrie 2015

      Nu, frate. Şi toată încălţămintea de iarnă e la ai mei. Mai sunt şi răcită. Habar n-am cum ies mâine din casă.

      Reply
  6. Raj / 11 octombrie 2015

    Nu am timp diun paragraf, dna Ana, sarumana, lustra din tavan si veioza de pe noptiera ! Io nu am noptiera, ci ziliera, caci noptiera mea e stil ludovic 14, 1 imparat frantuzesc, supranumit si regele soare, penca facea bai de soare in incinta palatului Bachingam, pe malu Tamisei, 1 afluent al Senei, o apa curgatoare unde pescuesc unii fructe de mare, caci mai in amonte e 1 aprozar si gestionaru arunca fructele 1 pic stricate in apa, dar pescarii nu-s prosti caci le pescueste in vederea confectionarii tuicii pe care o beau in vederea pocnirii nevestelor cicalitoare.

    Reply
  7. Raj / 11 octombrie 2015

    De regula din casa se iese pe usa, dna Ana, dar la o fiinta nonconformista ca dv., ma astept sa iesiti si pe geam. Pt. raceala ii buna o tuica fiarta, chiar 1 kil si nu veti mai simti raceala, caci va va durea capu. Pe mine, dupa ce beau k porcu ma doare capu groaznic si ma cearta nevasta + soacra , si ele groaznice. Cand ma imbat si arunc matza de coada pe acoperis, aceasta nu mai are de suferit, adica ramane pe loc, caci inainte dea bea ca 1 porc, atasez cozii naturale, o prelungire de coada falsa cu scoci si asfel raman in mana cu coada falsa…

    Reply
  8. Raj / 11 octombrie 2015

    Vam zis la tel. nokia ca sa mai aciuat la gradina , doua 4PD ? Doi caini mititei pe care-i ingrijesc. Vecinii cica uite nebunu ! Ca ei nu agreeaza catelusii. Ii invit sa ma pupe in cur, na !, scuzati expresia, dar iar miam amintit…

    Reply
    • Ana Barton / 11 octombrie 2015

      Ce mişto! Să-i pupi din partea mea direct în boturi. Raj, aş mânca halva, mă. Sunt sătulă de paracetamoale, ceaiuri şi alte căcaturi. Vreau şi eu o halva creştinească.

      Reply
  9. Raj / 11 octombrie 2015

    Tre sa fug la finu, pupamar in cur si asta, ca bea pe ploae…

    Reply
    • Ana Barton / 11 octombrie 2015

      Te pupai, na. Mă duc să-mi iau un ţoi de halva. :)

      Reply
  10. Raj / 11 octombrie 2015

    Mam intors inapoi dna Ana, ca finu sta aproape de mine. Adormise pe canapeaua lui tot ludovic al 14-lea, caci acest ludovic a fost 1 mare creator-tamplar de canapele, scaune si noptiere carei poarta numele, fiind imortalizate pe panza de van Gogu, 1 pictor flamamant care navea ce pune pe masa (si aceasta tot Ld. 14-lea. Pe noptiera mea transformata in ziliera, caci o tiu in camera de zi se afla cartea dv. Prospect de femee. Sarumana si baticu !

    Reply
  11. Raj / 11 octombrie 2015

    erata: pictor flamand, nu flamamant. Acesti pictori flaminzi le era mereu foame caci panzele lor naveau cautare, asa ca iam dat dispozitie nevestei sa numi arunce bocancii scalciati caci acestia vor avea valoare dupa cioi muri..

    Reply
  12. Io* - the Priest of Lord God / 12 octombrie 2015

    „- Te lepezi de Santana? și de toate lucrurile lui? și de toți slujitorii lui? și de toată slujirea lui? și de toată trufia lui?

    - Mă lepăd.

    - Te lepezi de Santana? și de toate lucrurile lui? și de toți slujitorii lui? și de toată slujirea lui? și de toată trufia lui?

    - Mă lepăd.

    - Te lepezi de Santana? și de toate lucrurile lui? și de toți slujitorii lui? și de toată slujirea lui? și de toată trufia lui?

    - Te-ai lepădat de Santana?

    - M-am lepădat.

    - Te-ai lepădat de Santana?

    - M-am lepădat.

    - Te-ai lepădat de Santana?

    - M-am lepădat.

    (preotul spune)

    - Dă click, suflă și scuipă pe el!”

    https://www.youtube.com/watch?v=t6omUxqhG78

    Reply
  13. Raj / 12 octombrie 2015

    Vi-e mai bine, dna Ana ?

    Reply
  14. Raj / 12 octombrie 2015

    Ati mancat halva crestineasca ? Dar kebab, saorma, tot crestinesti ?

    Reply
  15. Raj / 12 octombrie 2015

    De Satana mam lepadat dnule IO*, dar de Santana , nu,ca-mi place. Si nici de beutura… Unde ascundeti sticla de rachie de nevasta ? Io in buda, ca acolosa n-o cata.

    Reply
    • Io* - samagonîi duh / 12 octombrie 2015

      Apăi Io*-s mai ’oț ca ’oțu și mie nu-mi put uiegile cu samahoancă*, fiindcă aplic o tactică ce-am învațat-o, în iernile petrecute la trageri la Dud-Tăuț, de la majurii mecanici conductori de pe T-55-uri.
      Aclo, era de toată coma spectacolul de dinaintea crâșmei din sat. Când ajungeai mai pe seară, vedeai în față la crâșmă parcate 1-2 sănii cu cai, câte o săniuță sau un cărucior pentru botelie, câte vro bicicletă a vrunui pruost de kamikaze care se trăgea cu țoacla pe ghețușul uliței și tăte astea erau amestecate cu câte 1÷2 tancuri din fiecare companie.
      (total 1÷2 x 3 = 3÷6 + 3 x 1 tanc comandant de companie = total 6÷9 tancuri în fața crâșmei) Adicătelea erea treabă serioasă de combătut aclo, la crâșmă, după ce se încheiau sedințele de tragere de zi și trebuia de așteptat noptarea, ca să se poată purcede la canonadă de noapte.
      Amu, ce șolticărie am pricepit Io* de la majuri: aciia aveau voie să beie în tabără, dară colonelul nu le dăde voie să beie în poligon, chit că aclo erau –25 de grade Celsus, zăpada pân la brâu, iar tătă pulimea, de la răcanul cel cu țâța-n gură până la palcovnicul kamandir de batalion, ne opinteam ca proștii, pe o pantă de înclinație de vro 45 de grad, fiștecare cu câte 2 purcei de proiectile, cu tub și focos gata amorsat.
      Egzac de asta nu le dăde voie colonelu să beie, ca să nu se-mpiedice, draaqului, vrunul taman în vârful proiectilului unde era montat focosul gata amorsat și s-agiungem să plecăm cu tății, fără ordin de serviciu, la meetingul escatologic al Giudecății pe Dinapoi.

      Dar am văzut la majuri cum făceu să introducă răchie în poligon, fără să-i ginească colonelu: la unu din tancuri, băgau pe țava tunului numai giumătăți de votcă, una după alta, până când se împlea țava. Ș-a draaqului, că încăpea ceva bastârcă pe ghinturile țăvii, că erea a boalii de lungă namila aia de oțăl.
      Amu, când ajungeau pe linia de tragere, tancul ceala care era „blindat” cu … cocteiluri molotov de-ale gâtlejului, se dădea pălit într-o aripă, adicătelea cică are ambreiajul defect și nu poate debreia mec-cond atunci când camandirul de tanc urlă ca un țârcovnic scopit: „Foooooc!”
      Astă șolticărie erea numai așa la oha! ca să nu participe la tragere, ca p-ormă să-i pună colonelul să încarce tunul cu vr’o cumulativă care să le azvârle dracului de pe țavă, tătă vodca, trimițându-leo la vreo 3.000 de metri, taman în capul țintei elicopter.

      Booon!
      Deci asta-i șolticăria cu cel mai țapăn ascunzâș.
      Amu, Io* acasă n-am nici tancuri și nici țăvi de calibrul 100 mm, așa că m-am reorientat.
      În sticle dintr-alea rezistente, cu pereții de 5 mm, (furluate din laboratorul de chimie al școlii) am pus tătă creația pret-a-boire – colecțiile reunite toamnă- iarnă 2015/2016.
      Din timp, de astă primăvară când mi-o luat vântul coperișul de pe standolă, am avut grijă ca să bortilesc căpriorii coperișului de-a lungul lungișului longitudinal.

      Astă treabă am făcut-o în cel mai autentic mod GEKADOS, adicătelea numai când nu ierea muierea me acasă, adicătelea când era plecată la măgăzin să cumpere bumboani la ciia mici, sau ierea dusă până la vecina să împrumute o căniță de oloi; și în primul caz, și în al doilea caz vinea napoi acasă după vreo 14 ore, 27 de minute și 52 de secunde, timp berechet pentru bortilitul căpriorilor corespunzători unei jumătăți de astereală.

      Acum îs fericit: am capace din material genuine la capătul căpriorilor, iar în căpriori, cu o sforicică trainică de galir,, am legate butelcuțele în mod succesiv și subsecvent.
      Adicătelea tot când nu-i nevasta me acasă, fiind dusă la meetingurile bârfelnice îndătinate în compania țațelor veterane din cătun, scoț capacul din cilindrul central, trag de sforicică și scoț 1 butelcă de trăscău.
      Pe care o beu! (ofcorse, egzac așa cum zâce Horace Mă Laele într-un scheci dionisiac)
      Cât stă nevastă-mea la comparativă sau la hulitura aceia de megieșă, ieste timp berechet cât să beu vro 4-5 butelci, să mă îmbăt, să mă închiedic de-a bușilea din podul standolei înspre pragmatismul aspru și dureros al stratului de cernoziom levigat de la nivelul solului, să mă ușchesc cățelus în patru labe înspre lavița din cuhnie, loc în care poci să trag un pui de somn până mă trezesc de-a binelea.

      Iar când deschid ochișorii, numai bine ce apare și muierea mea, care mă vede cuminte în pătuț și se minunează ce minunat soțior are iea, în comparație cu porku conjugal al vecinei, care întotdeauna îmblă drojdit pe ulițele patriei și se rage pe el mai ceva ca sirena lui Vasile Roaită, trasă de sfoară de un informator împuțât ca să deie sămnal să vie jandarmii și să-i calicească în bătaie pe greviștii cheferiști.

      Cam asta-i storya incrementă și decrementă a ascunzișului esoteric în care-mi țân ascunde fiolele cu rașpincă.

      –-
      * Nota: samahoancă = rachiu extras din sfeclă de zahăr; echivalent calitativ al samagoni-ului rusăsc.

      Reply
  16. increat / 15 octombrie 2015

    ce frumooos…
    ana barton & ana blandiana….
    eu sunt chiar neuimit …
    vedeti doamna ana barton ca poezia va tine strans in brate…..

    Reply
    • Ana Barton / 20 octombrie 2015

      Da. :)

      Reply

Spune-te aici: Anulează răspuns

COMANDĂ ONLINE










Articole recente

  • Bucurări
  • Tanti
  • „Am ostenit să trudesc pentru a nu visa”
  • Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Mihnea Boștină: „Mintea cea de pe urmă are memoria scurtă”

Categorii

  • Arte
  • Copilege
  • De la Ana la caiafe
  • Dialogos
  • Drumult
  • Epicderma
  • Fara categorie
  • Gânduri în picioare
  • Opinie
  • Ospecioi
  • Risipite
  • Samizdat
  • Viituri de scriituri

Comentarii recente

  • Elena în Bucurări
  • bConnected în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Diana în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Elena în Tanti
  • Primele trei litere în Pere târzii

Blogroll

  • acestblogdenervi
  • Casa jurnalistului
  • Catchy
  • Chinezu'
  • Dan Alexe
  • Deepseastories
  • Iulicika's Blog
  • Lorena Lupu
  • Marilena Guduleasa
  • Mircea Goia
  • Oraşul din palmă
  • Pistolul cu buline

Arhivă

  • decembrie 2020 (1)
  • august 2020 (1)
  • mai 2020 (2)
  • martie 2020 (1)
  • decembrie 2019 (3)
  • octombrie 2019 (1)
  • august 2019 (1)
  • iulie 2019 (1)
  • iunie 2019 (3)
  • martie 2019 (1)
  • februarie 2019 (1)
  • ianuarie 2019 (2)
  • decembrie 2018 (3)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (2)
  • septembrie 2018 (3)
  • august 2018 (2)
  • iulie 2018 (3)
  • iunie 2018 (3)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (1)
  • martie 2018 (4)
  • februarie 2018 (8)
  • ianuarie 2018 (6)
  • decembrie 2017 (8)
  • noiembrie 2017 (2)
  • octombrie 2017 (4)
  • septembrie 2017 (7)
  • august 2017 (6)
  • iulie 2017 (1)
  • iunie 2017 (7)
  • mai 2017 (9)
  • aprilie 2017 (10)
  • martie 2017 (4)
  • februarie 2017 (6)
  • ianuarie 2017 (8)
  • decembrie 2016 (5)
  • noiembrie 2016 (3)
  • octombrie 2016 (5)
  • septembrie 2016 (5)
  • august 2016 (10)
  • iulie 2016 (6)
  • iunie 2016 (8)
  • mai 2016 (9)
  • aprilie 2016 (10)
  • martie 2016 (11)
  • februarie 2016 (8)
  • ianuarie 2016 (13)
  • decembrie 2015 (7)
  • noiembrie 2015 (10)
  • octombrie 2015 (12)
  • septembrie 2015 (13)
  • august 2015 (11)
  • iulie 2015 (12)
  • iunie 2015 (12)
  • mai 2015 (10)
  • aprilie 2015 (12)
  • martie 2015 (21)
  • februarie 2015 (15)
  • ianuarie 2015 (20)
  • decembrie 2014 (18)
  • noiembrie 2014 (11)
  • octombrie 2014 (11)
  • septembrie 2014 (14)
  • august 2014 (18)
  • iulie 2014 (10)
  • iunie 2014 (16)
  • mai 2014 (24)
  • aprilie 2014 (29)
  • martie 2014 (7)
  • decembrie 2013 (4)

Etichete

ajutor barbat barbati bucurie bunica carte casatorie casă copii copil copilarie dragoste drum durere educatie familie femei femeie film frumusete istorie literatura lumina mama moarte oameni om parinti politica poveste prietenie profesori relatie relatii Romania scoala societate Spectacol speranta suferinta suflet tata teatru viata viitor
Copyright © 2021 by Ana Barton.