Dragostea se naşte-n inimă şi-şi face casă cu ziduri de apă curată în ochi. Poţi s-o pupi, s-o strângi, s-o mângâi, să-i dai bani şi de mâncare. Dacă-n ochi nu şade, adică de n-o găseşti la ea acasă, atunci fii sigur că nici nu este dragoste pe-acolo.
Dragoste e atunci când ţi-e curat şi cald ca o răsuflare cinstită de pisică-n obraz.
– Ai primit cinci scrisori de dragoste.
– Nu, iubire, erau cinci facturi.
– Facturi de dragoste?!
Fiersei vin. Cu scorţişoară, portocale, cardamon. Pusei în cană, cu drag şi-un zâmbet tâmp, de mândrie iraţională. Pe discul roşu şi lichid de se răsfăţa-n treimea albastră a cănii văz şi mingiuţa verde, de silicon, preferata pisicii. Cum draci de-o ajuns acolo? Bărbatul bău cu poftă, plimbând mingiuţa, recunoscător, în proximitatea vălului palatin, lovind-o cu zgomot înfundat când de maxilar, când de mandibulă. Căzui în genunchi şi-ntinsei stânga tremurândă şi recuperatoare, fix când se pregătea s-o-nghită. Dragoste, dar nici în halul ăsta.
Aşa. Cu familiile. Dacă-ţi creşti singur copilul, să ştii că ai treabă tot timpul. Să mături şi să pui flori pe-un drum. Când s-au prins, să le uzi, să le-ngrijeşti. Să-ţi lipeşti mătura de mână, să n-o cauţi. Drumul ăla e cel pe care celălalt părinte al copilului vine mereu către copil. E datoria ta să fie drum curat, cu flori. Neapărat să dai drumul soarelui. Să fie drum luminat.
Te-a supărat celălalt părinte al lui? Nu face, nu drege? Deloc sau nu destul? Supărarea ta nu e loc de-nchinare. Dar fericirea copilului tău este. N-ai să-mbunezi pe nimeni şi n-ai să-ndulceşti nimic dacă te-ncrâncenezi. Şi să nu crezi că le ştii tu pe toate şi că ai dreptate tu, nu celălalt. Poţi să şi ai, dar dreptatea nu e iubire. Pe copil îl doare dreptatea ta, dacă ea e aducătoare de tristeţe. Şi pe tine te nefericesc dreptăţile care dor, aşa-i?
Curăţă masa, părinte, fă o cafea, pune o supă-n farfurie, când vine la tine mama sau tatăl copilului tău. Da, cheamă-l la tine pe cel datorită căruia ai bucuria de a avea un copil. Sau de a te avea un copil. Fără acel om nu l-ai fi avut. Nu pe acel copil. Despărţirile n-ar trebui să dezumanizeze. Ele modifică stări civile şi trupeşti. Alea mintale şi sufleteşti se pot modifica şi ele, dară veghează să nu fie-nspre durere şi amar.Nu despărţi sufletul unui copil. Copiii nu sunt proprietăţi. Sunt oameni care într-o zi, când vor fi crescut destul, vor pleca de lângă noi. Oameni întregi. Învaţă-i dragostea, ca să aibă lumină şi putere. De restul se vor lovi singuri.
Ne-ngropăm morţii în trei zile. Suntem pragmatici şi igienici. Dar de iubiri sau ce credem noi că-s alea tragem cu anii, le ţinem pe mese până se usucă, le pupăm găvanele şi claviculele lucioase, mai tăiem câte-o bucată de pastramă de iubire şi-o mâncăm crud-uscată ca pe biltong, canibalii naibii ce suntem!
Mai uşor trebuie că i-ar fi omului să-nvie un mort decât o iubire.
Să iubeşti înseamnă să-ţi fie grijă de cineva. Şi-n mărunt, şi-n foarte mare. Să fii acolo. Să fii ca tine. Şi mi-a mai spus ea ceva ce înţeleg abia acum: „Iubeşte-te şi pe tine, ca să ai din ce-i iubi pe alţii.“ Bunica mea m-a învățat.
– Deci, când te măriţi cu mine?
– La vară. Nu aşa am vorbit?
– Ba da.
– Păi, atunci, aşa rămâne: ne vedem cu două săptămâni înainte, pentru acte, şi apoi direct la nuntă. Ne iubim, ne respectăm, ne preţuim. Doară nu trebuie să ne probăm înainte ca ştecărele, să fim şuco, nu?
– Bineînţeles că nu.
– La vară. Nu aşa am vorbit?
– Ba da.
– Păi, atunci, aşa rămâne: ne vedem cu două săptămâni înainte, pentru acte, şi apoi direct la nuntă. Ne iubim, ne respectăm, ne preţuim. Doară nu trebuie să ne probăm înainte ca ştecărele, să fim şuco, nu?
– Bineînţeles că nu.
– Mami, vrei să-ți fac seara mai frumoasă?
– Zi.
– Nu știu cum o să sune, că-s cam obosită și mi s-a terminat și bateria de inspirație.
– Lasă, nu trebuie să fie ceva frumos, să fie autentic.
– Bine. Te iubesc, mă bucur că ești mămica mea și consider că ești o valoare.
– Asta cu valoarea e influența manelelor, clar.
– Eu chiar vorbesc serios. Te iubesc mult și sunt fericită că ești mama mea…
– N-am bani.
– Zi.
– Nu știu cum o să sune, că-s cam obosită și mi s-a terminat și bateria de inspirație.
– Lasă, nu trebuie să fie ceva frumos, să fie autentic.
– Bine. Te iubesc, mă bucur că ești mămica mea și consider că ești o valoare.
– Asta cu valoarea e influența manelelor, clar.
– Eu chiar vorbesc serios. Te iubesc mult și sunt fericită că ești mama mea…
– N-am bani.
– Iubito, ce-ți lipsește ție, de te iubesc în halul ăsta?
– Discernământul afectiv, evident.
– Discernământul afectiv, evident.
