Dă, Bă, şi mie o gagică!

Ştiu, ştiu cum sună, dar ştiu şi ce-nseamnă. Pentru un om frumos a fost întâlnirea cu o mare împlinire a lui. Pentru mine a fost o palmă, dacă nu chiar un pumn, fix în propriile prejudecăţi. Verbale, de data asta. Cu restul convieţuiesc încă, profund şi extrem de prost, încheind armistiţii sub formă de promisiuni.

Prietenia mea cu acest om s-a născut la prima vedere. Pe mine m-a uimit, la el părea ceva natural. Până să-l cunosc nici nu mă gândisem vreodată la prietenie altfel decât ca la o construcţie pe baza materialelor complementare. Şi care ia timp. Dar el mi-a arătat că se poate şi altfel. N-a fost necesară vreo cunoaştere prealabilă. Am stat în casa lui şi a mamei lui o lună. În primele zile s-au pus multe întrebări, ca să ştim ce ne place şi ce nu. Dar starea de „acasă“ am avut-o din prima clipă.

Avea el atunci 40 de ani şi nu se însurase încă. Fiind ei tătari, mama – căreia el şi noi îi spunem „neni“ (cu accent pe a doua silabă şi însemnând chiar „mămică“) – îl tot întreba de ce nu-şi găseşte o fată, de ce e atât de pretenţios, de ce nu e nimeni pe gustul lui. Îi răspundea mereu la fel. Că lui nu-i plac încercările şi dacă până acum nu i-a ieşit în cale aleasa, atunci înseamnă că nu i-a venit încă vremea. Şi decât pripă, mai bine fără. Vârsta nu înseamnă nimic. Doar fericirea omului.

Zice hogea: „Când vă rugaţi, faceţi-o punctual. Nu vă pierdeţi în generalităţi.“ Asta i-a plăcut. Croită după felul lui de-a fi. Direct, cinstit, frust. Pleacă lumea de la geamie, rămâne el. Se uită pe geam şi vede minaretul. Ridică el ochii spre foişor şi de-acolo chiar mai sus şi zice: „Dă, Bă, şi mie o gagică!“

La câteva, puţine, zile a cunoscut-o pe Ea. Care nu s-a speriat nici de apelativul care pune pe fugă 99 de fete din clasica sută, nici de lipsa lui de ambalaje. După mai puţin de şase luni îi spunea deja „nevastă“.  Nimeni nu ştie să spună vorbele astea două ca el. Şi cred că nici nu trebuie.

Din volumul Prospect de femeie, Herg Benet Publishers, 2014.