Ana Barton
  • Căprării
    • Epicderma
    • Drumult
    • De la Ana la caiafe
    • Viituri de scriituri
    • Samizdat
    • Ospecioi
    • Copilege
  • Parcă eu știu cine sunt…
Ana Barton
Reading now
Femeie

Incredibila poveste în neştiut evantai a lui Costăchel, onorabilul fiu al mamei sale, Vetuţa – Capitolul III

Apr 28, 2014
Annex - Darnell, Linda_02

Incredibila poveste în neştiut evantai a lui Costăchel, onorabilul fiu al mamei sale, Vetuţa – Capitolul II

Apr 27, 2014
Aniversare1

Iubitul meu…

Apr 26, 2014
Costachel

Incredibila poveste în neştiut evantai a lui Costăchel, onorabilul fiu al mamei sale, Vetuţa – Capitolul I

Apr 25, 2014
Privighetoare

Export de privighetoare

Apr 24, 2014
Fetita

Joiu’

Apr 23, 2014
Costică Acsinte

Pentru că nu ştiu niciodată cum…

Load more

Incredibila poveste în neştiut evantai a lui Costăchel, onorabilul fiu al mamei sale, Vetuţa – Capitolul III

Viituri de scriituri de Ana Barton / 29 aprilie 2014
next
Use ← → keys to navigate
  • A+ A-

Pe Costăchel îl prinsese ploaia prin oraş, în drum spre cimitir. Luase deja lumânările şi le învelise grijuliu într-un număr vechi din Integrame Maxim. În mâna cealaltă ţinea buchetul de garoafe şatirate. Era în tramvai, care se legăna uşor, şi pe el ploaia îl trăgea mereu la somn. Numai de nu s-ar procopsi cu un afurisit de guturai tocmai acum.

Moţăia când se trezi cu o fătucă pe scaunul de lângă. Cu nemaivăzută obrăznicie, fătuca împinsese florile lui mai încolo pentru a face loc unui dos mai deloc cuprins de nişte chiloţi aţă-n-fund, cum le zicea mămica, şi sursa multor boli necurate, tot conform ei, chiloţi ce se zăreau deasupra liniei pantalonilor. Costăchel întârzie, mai mult decât s-ar fi cuvenit, cu privirea asupra despărţiturii fragede. Fata avea cercei mari, rotunzi, ca negresele din videoclipurile de pe MTV, la care se mai uita el când nu era SuperBingo, făcea baloane din gumă de mestecat şi nici nu ghicea ce fiori îi trezeşte prin obraji şi alte zone insului de alături. Întoarse capul şi mişcarea îl făcu pe Costăchel să se trezească plesnit peste obraz de coada de cal a tinerei şi învăluit într-o adiere de Pantene.

El nu era obişnuit, sărmanul. Că mămica numai şampon de urzică lua de la magazin, după ce cruciada Chel Stop fusese abandonată în tăcere, fiecare fiind ruşinat de o aşa învingere şi învăluind calviţia lui galopantă într-o muţenie de nestrăpuns. Mirosul cel nou îl bulversă atât de tare încât se pomeni strănutând cu o forţă pe care nu şi-o bănuise niciodată. Cumva, reuşi să se învioreze.

O, tempora, o, mores, mai apucă el să articuleze, bălăngănind uşor din cap înainte de a se da jos din tramvai în faţa cimitirului Bellu.

Merse pe aleea principală vreo trei metri şi o luă la stânga. Acolo, mai în fund, era tăticu’. Dura cam un sfert de oră, dacă nu mai bine, să ajungă la el. Îi mai lua din frică faptul că, sâmbătă fiind, era multă lume, ca la manifestaţie.

Văzu o doamnă cu voaletă şi se gândi că aşa femeie ar fi vrut el să plimbe pe stradă şi mai ales că aşa o doamnă nu l-ar fi ostoit de puteri la miez de noapte, cerând frământări după frământări şi şoptindu-i dulcegării amestecate cam indigest cu cele mai ruşinoase oftaturi. Şi se uită lung după ea, ba chiar îi rămaseră ochii la dunga lungă a ciorapului, care se pierdea la un capăt în pantofii cu toc înalt, iar la celălalt, în tivul unei fuste negre şi lipite de picior.

Nici el nu ştiu de ce se gândi tocmai acu’ la ziua în care murise tăticu’ şi o găsise pe mămica la capu’ mortului cu un teanc de scrisori în mână, legate c-o bucată de rafie. Era noapte, iar lui îi era cam frică să doarmă în casă cu părintele ţeapăn, aşa că se ridicase din pat, căutând-o pe mămica.

Ea stătea în picioare, lângă coşciug, şi scotea scrisoare după scrisoare, o despăturea, citea niţel şi plângea mult. Atunci a auzit el prima şi singura dată de Iorgu, că mămica îl jelea pe Iorgu ăsta la capu’ lu’ tăticu’. Se căina că n-a avut noroc pe lume, că s-a acrit lângă un bărbat care numai armată avea în cap, că s-a săturat să coasă nasturi la cămăşi-bluză, să cureţe cizme şi să perie mantale.

Şi mortu’ nimic nu zicea, da’ cred că ştia el că inima nevestii plecase de mult cu Iorgu frizeru’ peste Dunăre, în Iugoslavia, înot.

Costăchel s-a speriat rău atunci. Văzând-o pe mămica, aşa cum nu-i fusese dat vreodată, scoasă din fire şi trăgând când de un capăt, când de altul al broboadei de văduvă. Numele lui Iorgu i s-a strecurat ca un şerpălău în inimă, care se trezea numai din când în când, mai ales când îl mai pocnea mămica în puţinele dăţi când mai lua şi el o notă mică şi-i zicea „Să nu te mai văz în ochi!“ Parcă simţea el atunci că mămica ar fi vrut să-l vadă pe Iorgu mai mult decât pe el. Uita însă repede, căci şerpălăul mai mult dormea decât să dea din coadă.

Femeie

Foto: Costică Acsinte

Cu gândurile astea în cap, se aplecă să aprindă lumânările. Se scotoci prin buzunare până dădu peste bricheta verde-fosforescent de pe care zâmbea lasciv o poloneză sau ruteancă – dracu’ mai ştie –, cu ţâţele ca doi cantalupi. O cumpărase într-o noapte, când se întorcea din delegaţie, din gara din Ciulniţa, în urmă cu câteva luni, şi de atunci îl frigea prin buzunare. În vreo câteva rânduri, i se întâmplase să-i ceară careva foc pe stradă, iar el să mintă, cu flăcări în obraji, că n-are. Era micul lui secret murdar, pe gaz, la îndemână.

Costăchel se ghemui anevoie, aprinse lumânările şi-şi făcu trei cruci mari, de la frunte până la buric. Mai mult nu ştia ce să facă. Momentele astea îl încurcau teribil şi i se pusese iar un cârcel, chiar sub fesa dreaptă. Nu se mai putea ridica şi lăsă un genunchi în pământ. „Poftim, drăcie! Doamne, iartă-mă, că mă luă gura păcătoasă pe dinainte“, zise el şi scuipă de trei ori în sân, fără să-i fie prea clar ce făcuse. Până la urmă, se opinti şi reuşi să se ridice. O porni spre ieşire.

Se simţea al nimănui. Tot venea la cimitir, de trei ori în fiecare an, şi mereu, când pleca, avea în inimă ceva greu, ca o greutate de cântar de aprozar, care-l făcea să meargă cu trupul lui tălâmb uşor aplecat într-o parte, de ziceai că acuşi cade.

Ieşi iar pe aleea mare şi dădu peste doamna cu voaleta, aplecată, of!, prea mult, prea toată, asupra unui mormânt. Se gândi că s-ar duce să-i spună că-i pare rău, dar nu avusese el curaj să-i spuie mămichii de Geta până acum şi nici de ţigara fumată într-a unşpea în spatele blocului, cum să întrebe de vorbă o femeie străină? Trecu oftând direct din fiere pe lângă ea, îi văzu iar dunga de la ciorapi, se înfioră şi se gândi că salamul de biscuiţi va pune toate lucrurile astea la locurile lor, că aşa cum îl făcea mămica nu putea nimeni. Era ca un obelisc, ca un cilindru impunător, ca…

Mai trebuia să dea şi pe la complex să ia o sticlă de vin la doi litri şi să vadă apoi cum îi prezintă el mămichii sticla. Are timp să se gândească. Ar fi băut şi o bere, dar mămica îi dăduse bani doar pentru lumânări şi flori. Şi-aşa se simţea vinovat că luase numa’ trei lumânări, da’ parcă se uită tăticu’ la număr, poate se simte şi el niţel mai viu, şi trei garoafe jerpelite. Nu prea ştia ce să aleagă între o busuioacă şi o tămâioasă. La urma urmei, se gândi că nu contează, oricum mămica va fi nemulţumită şi-l va certa, indiferent de alegere. Apoi va veni ritualul cadoului. Nu va avea răbdare să sosească şi tuşicile şi îi va da pijamaua anuală. Poate şi o pereche de papuci matlasaţi sau nişte şosete flauşate. Iar pentru fiecare Crăciun îl cadorisea cu izmene şi flanelă de corp.

Costăchel se dădu jos din tramvai, cugetând încă o dată la inexorabilitatea timpului. De fapt, cugetat e mult spus. El gândea în intermitenţe, pâlpâia ici şi colo, niciodată prea mult în acelaşi loc. Îi plăcea lui cuvântul ăsta, inexorabilitate, îl tot plimba prin gură până ameţea de plăcere. Cuvintele lungi îl făceau să se simtă important. Aproape la fel ca o erecţie. Cu cât mai multe silabele, cu atât mai bine.

Cumpără o sticlă de vin, nici chiar cea mai ieftină, dar nici cea mai scumpă. Ce e la mijloc e mereu mai bine, aşa îl învăţase mămica. Altfel, dai în desfrânare şi până la pierzanie nu mai e decât un pas. Pas pe care el nu se hotăra odată să-l facă. Şi se tot întreba daca trebuşoara aia între el şi Geta e desfrânare sau nu. Lui nu i se părea c-ar fi, dar femeia aia îl smucea aşa de rău, că abia mai suporta chiloţii speedo pe el vreo două zile după aia. Îşi cumpără şi un pachet de gumă Orbit pentru copii, să-şi împrospăteze gura pentru Geta, chit că nu prea le aveau ei cu pupatul.

Alte creierisme:

  • Ne-ntâlnim pe-acelaşi drumNe-ntâlnim pe-acelaşi drum
  • Moș CristosMoș Cristos
  • DudDud
  • Restu’ completezi mataRestu’ completezi mata
  • Incredibila poveste în neştiut evantai a lui Costăchel, onorabilul fiu al mamei sale, Vetuţa – Capitolul VIIIncredibila poveste în neştiut evantai a lui Costăchel, onorabilul fiu al mamei sale, Vetuţa – Capitolul VII
Facebook0
Twitter0
Google+0
LinkedIn0
Pinterest0
Tags: alee, cimitir, doamna, lumanari, mamina, taticu, voaleta

3 comentarii

  1. Raj / 29 aprilie 2014

    Cocoana din poza ii adracu, se vede dupa moaca.

    Reply
  2. Raj / 29 aprilie 2014

    Stiati ca samponul romanesc de urzica dan ala eftinu e foarte apreciat in Italia, dna Ana ? Pai, ce, mamica aia era proasta ?

    Reply
  3. Raj / 29 aprilie 2014

    Pijamaua anuala, asa cum io primesc izmana anuala ca cadou…

    Reply

Spune-te aici: Anulează răspuns

COMANDĂ ONLINE










Articole recente

  • Ruxandra
  • Radine
  • Patru oameni și o vacă
  • Loteria magică
  • Bucurări

Categorii

  • Arte
  • Copilege
  • De la Ana la caiafe
  • Dialogos
  • Drumult
  • Epicderma
  • Fara categorie
  • Gânduri în picioare
  • Opinie
  • Ospecioi
  • Risipite
  • Samizdat
  • Viituri de scriituri

Comentarii recente

  • Daniela în Radine
  • Ana-Maria în Radine
  • Dana în Radine
  • Valentina în Radine
  • Primele trei litere în Cizmuliţe cu usturoi

Blogroll

  • acestblogdenervi
  • Casa jurnalistului
  • Catchy
  • Chinezu'
  • Dan Alexe
  • Deepseastories
  • Iulicika's Blog
  • Lorena Lupu
  • Marilena Guduleasa
  • Mircea Goia
  • Oraşul din palmă
  • Pistolul cu buline

Arhivă

  • iunie 2024 (1)
  • iunie 2021 (1)
  • mai 2021 (1)
  • aprilie 2021 (1)
  • decembrie 2020 (1)
  • august 2020 (1)
  • mai 2020 (2)
  • martie 2020 (1)
  • decembrie 2019 (3)
  • octombrie 2019 (1)
  • august 2019 (1)
  • iulie 2019 (1)
  • iunie 2019 (3)
  • martie 2019 (1)
  • februarie 2019 (1)
  • ianuarie 2019 (2)
  • decembrie 2018 (3)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (2)
  • septembrie 2018 (3)
  • august 2018 (2)
  • iulie 2018 (3)
  • iunie 2018 (3)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (1)
  • martie 2018 (4)
  • februarie 2018 (8)
  • ianuarie 2018 (6)
  • decembrie 2017 (8)
  • noiembrie 2017 (2)
  • octombrie 2017 (4)
  • septembrie 2017 (7)
  • august 2017 (6)
  • iulie 2017 (1)
  • iunie 2017 (7)
  • mai 2017 (9)
  • aprilie 2017 (10)
  • martie 2017 (4)
  • februarie 2017 (6)
  • ianuarie 2017 (8)
  • decembrie 2016 (5)
  • noiembrie 2016 (3)
  • octombrie 2016 (5)
  • septembrie 2016 (5)
  • august 2016 (10)
  • iulie 2016 (6)
  • iunie 2016 (8)
  • mai 2016 (9)
  • aprilie 2016 (10)
  • martie 2016 (11)
  • februarie 2016 (8)
  • ianuarie 2016 (13)
  • decembrie 2015 (7)
  • noiembrie 2015 (10)
  • octombrie 2015 (12)
  • septembrie 2015 (13)
  • august 2015 (11)
  • iulie 2015 (12)
  • iunie 2015 (12)
  • mai 2015 (10)
  • aprilie 2015 (12)
  • martie 2015 (21)
  • februarie 2015 (15)
  • ianuarie 2015 (20)
  • decembrie 2014 (18)
  • noiembrie 2014 (11)
  • octombrie 2014 (11)
  • septembrie 2014 (14)
  • august 2014 (18)
  • iulie 2014 (10)
  • iunie 2014 (16)
  • mai 2014 (24)
  • aprilie 2014 (29)
  • martie 2014 (7)
  • decembrie 2013 (4)

Etichete

ajutor barbat barbati bucurie bunica carte casatorie casă copii copil copilarie dragoste drum durere educatie familie femei femeie film frumusete istorie literatura lumina mama moarte oameni om parinti politica poveste prietenie profesori relatie relatii Romania scoala societate Spectacol speranta suferinta suflet tata teatru viata viitor
Copyright © 2025 by Ana Barton.