Mă aşezasem pe piatra pe care şi zăpada îngheţase, în inima satului. Priveam ninsoarea calmă care căzuse fără încetare în ultimele două zile. Desena în aer obiecte suprarealiste, forme necunoscute: aripi de îngeri, braţe de draci, cocoaşe de cămile într-un pustiu îngheţat în care casele erau doar forme irealiste, pufnind fum cu miros de lemn în aer. Seara se aşternea încet peste lume. Jos, departe, în vale, o luminiţă se agita şi urca pe deal spre locul în care mă aflam. „Parcă ar fi Steaua Crăciunului”, am tresărit copilăreşte. Am închis ochii zâmbind.
– Râzi, сльоза (n.a. sl’oza, trad. lacrimă), se amuză Volodea, fiul gazdelor mele din zilele acelea. Cu Viktor şi Mima străbătusem o lume inaccesibilă mie, dar cunoscută lor, fascinantă. Casa lui Volodea era parte a acestei lumi de neînţeles care nu îmi semăna cu nimic. Mă primiseră ca pe una de-a lor şi râdeau de încăpăţânarea mea de a cânta limba lor şi de neputinţa mea şi mai căpoasă de a o articula. Şi cum să o fi articulat când oricare dintre cuvintele care îmi traduceau numele îmi săpa tranşee în creieri prin sonorităţi de nepronunţat? Sl’oza îmi suna a loază. Când îmi spuneau Rvaty, mă vedeam cu toate mâinile şi picioarele zeiţei Kali la purtător. Preferam kukla, deşi nu era numele meu. Dar kukla eram pentru îngerul bun de la poalele lumii, pentru Mazur şi Ghenia, pentru vocile lor profunde şi calde, mirosind a piroşti.
– Râd, Volodea. L-am văzut pe Dumnezeu în zăpadă, agăţat de-o stea şi cântând în liniştea serii.A râs până s-a înecat.
– Voi, maldavancele, sunteţi suflete de îngeri cu minţi de draci. I-aţi făcut şi pe ruşi să cânte în tot imperiul despre voi, acu’ tu vrei să mă zăpăceşti de tot, şi io mi-s om bătrân şi cu capu’ pe umeri. Unde dracu’… Doamne iartă-mă, ai văzut tu una ca asta?, şi râse, ţinându-se cu mâna de burtoiul lui de Moş Crăciun, imberb, cu ochi de husky.
– Acolo, jos, în vale. Privi după arătătorul meu. Steluţa se stinsese undeva, prin zăpadă. Nu se mai vedea.
– Maldavankă, eşti dusă rău!, râse el din nou.
– Nu-s maldavankă. Îs rumâncă.
– Tot aia! Se întoarse cu spatele şi privi în sus, spre dealurile care se înălţau încolo, înfigându-se în cer. Poate se căţărase Dumnezeu spânzurat de Stea pe dealuri, până la cer, gândii eu în linişte. Volodea se simţea bătrân la cei 37 de ani ai săi. Era neînsurat. Bătuse „imperiul”, cum zicea el, şi nu-i fusese aminte de însurătoare. Era om aspru, suflet de cazac corcit cu sânge de rus, venit prin arterele tatălui. Se duse spre capătul uliţei.
Era o comunitate mică, dar împrăştiată. Inima comunităţii bătea într-un bolovan rămas, ciudat, înfipt în mijlocul satului, despre care nimeni nu mai ştia ce fusese, când fusese adus acolo şi de ce. Era frig şi linişte acum, o linişte ce acoperea suflarea tulburată a lumii. Ajunsesem în comunitate, în familia prietenilor mei, după zile de rătăciri prin sfârşitul acela de lume, cu puţin înainte să se sfărâme în zeci de cioburi de naţiuni. Era frig, şi foamea îşi proiecta umbra ameninţătoare asupra viitorului lor. Părea a fi singura certitudine la un loc cu sfârşitul lumii lor, aşa cum o cunoşteau ei.
Între timp, o nouă zi venise peste buni şi răi, acoperind sufletele oamenilor, cum zăpada acoperea casele şi pământurile. Şi venise şi o nouă seară, în care eu stăteam înfiptă în zăpada îngheţată de pe bolovanul înfipt în inima satului lor, pe un soi de deluşor de unde vedeam toată valea. Jos, era un alt sătuc, mai încolo un altul. Mă cuprinse un fior neaşteptat. Ca un şuvoi de ape, sunetele se opintiră afară din trupul meu în armoniile unei colinde străvechi ardeleneşti: „Cerul şi pământul”. Sunetele umplură valea şi dealurile, formele suprarealiste ciuliră urechile. Volodea răspunse de la capătul uliţei în ucraineană, cântând. Rând pe rând, luminile în prispe ori camerele din faţă se aprinseră. Cu limba împleticită de uimire, am continuat colinda strămoşilor mei. De la capătul uliţei, vocile se înmulţiră şi răspundeau în limba altor strămoşi, dar construind aceleaşi armonii, acelaşi cântec.
– Cerul şi pământul…, mă iţeam eu.
– Nebo y zemlya…, răspundea corul de la capătul uliţei, cor întocmit ad-hoc şi care îşi căuta echilibrul în armonie. Oameni care nu văzuseră în viaţa lor o partitură cântau în armonie perfectă, cu voci care puteau face de ruşine mulţi absolvenţi de canto ai vreunei academii de muzică.
De pe o verandă, se auziră o balalaikă bas şi un acordeon. O altă balalaikă răspunse de pe o altă verandă. În scurtă vreme, inima satului devenise tot un cântec. Apoi un altul. Şi încă unul. Timpul nu mai conta, istoria cu ale sale meandre fu atârnată de un burlan şi lăsată acolo în frig. Nadia mă înfăşură într-o blană groasă. Gospodinele se strecurară printre oameni, cu platouri cu torte şi sticle de votcă şi cvas cald în mâini. Stăteam unii lângă alţii, ucraineni, români, bucovineni, cazaci, ruşi, georgieni, armeni, toţi o voce. De pe steaua lui, Dumnezeu bătea ritmul cu fulgi de nea şi şuierat de vânt din mustăţile gerului şi-şi mijea buzele a zâmbet, privind la fiii oamenilor, care credeau că sufletul lumii e ba al unuia, ba al altuia şi nu era al niciunuia, deşi era al tuturor şi al fiecăruia.
Fior de iarna frumoasa a trecut prin mine!
Fior de drag a fost pus in cuvinte. Multumesc, Florina
Lacrima te astept si cu alte povesti la fel de calde si minunate, despre oameni si locuri simple.
Dacă n-aș mânca din ortografie,să pun virgule înainte în loc după,vezi tu eu chiuleam de la școală direct și indirect ! De fapt îmi aduc aminte aievea,cum într-o dimineață,dis de dimineață,cam pe la 4 părinții plecau la muncă,lucrau în transporturi București !
Puneau ei ceasul deșteptător să sune,dar dormeam bolovan,sunând până se strica ! Fără frați ori surori,nimeni în casă cu mine…mă trezeam pe la 9 ori 10 dimineața !
De rușine nici că nu mă mai duceam. Deci toate la un loc,m-a pus dracul să mă urc pe o magazie de lemne ptr.foc ! Alunecai și încercînd să mă țin de streașină,înfinsei palma într-un cur,palma dreaptă !
Fugi la policlinică ori dispensar…sîngele colcăind…mă uit și acum în podul palmei,10 cusături…cînd m-am făcut mai bine,era deja decembrie. Copii trecuseră la cuvinte iar eu eram la faza ținutului de toc și bastonașe…
Așa că eu m-am gândit,ce-ar fi dacă odată părinții plecați să mă duc la școală ? Zis și făcut,dar poarta era ferecată cu lanț și lacăt. Deci îmi făcui culcuș să dorm pe jos,atunci când portarul va veni,desigur va da peste mine…
ca în sfârșit să fiu și eu odată prima în clasă !
Țin minte și acum visul,se făcea că zburam,un vis dulce,zburam un porumbel alb,alb ca zăpada. Și fiind zgâlțuită ,scuturată de zăpadă…aș fi vrut ca să nu mă mai scol din somn,în vecii vecilor,ce bine era…
desigur eram în hipotermie…am rămas repetentă în clasa întâi și părinții m-au dat la școala de fete„ Iulia Hajdeu”internat- săptămânal.Veneam acasă sâmbăta și dumnică seara eram la internat din nou. Am fost acolo inclusiv clasa a treia !
De acum auzeam ceasul deșteptător. Am revenit la școala din cartier…
cui,cui,….nu cur te roooog șterge greșeala Lacrimo
Seva… Frumos vis!
Florina cand mai termin de brodat o poveste, vin cu ea sa fie de suflet, vis si bucuria oricui citeste
Numa’ Ana poate :)))) Io citii si rasei…cum sa te tai bre in moliciunile alea???
Ok,Andra…sper Ana să-l șteargă !
Foarte frumos!!
Ete, şi curu’ ce-are? Fu greşeală, Seva se corectă, lăsaţi curu’ la locul lui.
Ok,Ana,dar asta atârnă greu la blogul tău
Andra,
să știi că și în România este”heaven and Earth” varianta românească ! Sîc …
http://www.bing.com/images/search?q=the+most+beautiful+churches%2cmonasteries+from+romania&qpvt=the+most+beautiful+churches%2cmonasteries+from+Romania&FORM=IGRE
Imi place tare adracu, dna Lacri, sunteti harasho in scris. Taica lu taica ma invatase de mic sa-i urasc pe rusi. El ii ura de moarte. Am pus io botu pan pe la vio 16 ani, dar mio trecut . El era baltic, nascut in Letonia si se refugiase in Ro cand Letonia si celelante 2 tari baltice intrasera in Imperiul Sovietic. A murit in 69 dar tot nu putuse invata lb. ro.
Andra
eu inițial crezusem că Nova Zemlya ar fi undeva prin Bucovina de Nord,Rep.Moldova…dar văd că este un arhipelag a fostei URSS ! Acolo unde a fost cel mai mare test nuclear…tzar Bomba ?
Lasati curu cum e ! Io cand aveam curu mare, il denumeam Marele Fesier. Acuma nu mai am bucile mare , ca fac sport. De 3 ori pe zi imi pip[ai bucile ca sa vaz daca nu sau flescat s-au daca nu carecumva sau flescait…
Raj
mai cu perdea,mai cu perdea…că poate Andra nu știe de glumă !
Az mam intalnit cu Chirhoc, plutonierul de companie din catanie. La salutat foarte pizdos. Imi amintesc ca ma scos in fata unitatii intro toamna ca sa matur frunzele de castan. Thocmai trecea o tiganca batrana ponosita. Zice el, ba, vezi ca a venit ma-ta la tine in vizita ! Las maturoiul jos, ma reped la tiganca cea mucegaita, o imbratisez, o pup si-i zic: ce dor mia fost de matale maica, miai adus ciorapi grosi asa cum tiam scris ? Batrana tiganca jumulita sa uitat speriata la mine, da io am linistito si iam zis sa nu se sperie si iam bagat in zdrente 1 pachet de tigari amiral, ca thocmai ii cazuse maraseasca din gura de uluire. Chirhoc se zapacise de tot, nui iesise poanta
Sarumana Dna Seva ! Io si cand ma babardesc trag perdeaua sa nu ma vaza lumea san drum ….
Gata, tac din rat, nu mai scriu, Dna Andra
Dna Florina, la suedeji cat coasta malaiul, pita, harbujii de murat ?
Domnu Raj aici e scump tot,ca-i importat totul.Nu se fac decat cartofi si furaje pentru animale:) Pita e scumpa rau,sare de 3 euro daca-i d-aia cu fite:) Harbuji de murat nu estem:)
Fna Ana, puneti va rog dv. o vorba buna la dra Andra. Zicetii ca am educatiune….
Dna Seva, au innnebunit salcamii si dv. vreti sa fiu cuminte ?
Referirea nu e la Nova Zemlya, ci pur si simplu la teluric, pentru ca zemlya inseamna pamant. Am ratat vizitarea zonei :)))
Raj dragule…cum sa ma supar eu pe tine? Si stiu de gluma… chiar daca ma prind greu uneori ca nu ma am bine cu laptele :)))
Laura, multumesc
Raj
auziși ce spune Andra ? Că nu se are prea bine cu laptele …
deci nu știe să joace „lapte gros” ca noi
Raj,
uite aici„Lapte gros”
https://www.youtube.com/watch?v=7OLKfu-5QpA
Am vezut, dna Seva. Baetzi prosti, tholomaci…
Suedejii aia sau tampit de tot, dna Florina. S-au se cred prea destepti, s-au ii cred ca nu mai au nevoe de Dumnezeu. Si la ei si la norvegieni, besericile is goale, au ajuns la 1 stadiu de cilivizatie cand cred ei ca nu mai au nevoe de Dumnezeu. Asta ma nemultumit la ei. Lasa asta ca nu fregventeaza besericile, caci nici io no frecventez, dar ei is atei convinsi intro peroportie covarsitoare…
Raj dragule.nu s-au tampit.Dar au suficiente paduri unde sa mearga sa-si descarce sufletul.Asta e diferenta.Nu e nevoie sa mergi musai in biserica. E mult mai frumos si calm in padure,nu te cearta si nu te judeca nimeni,Esti tu cu Dumnezeul tau acolo:)
Dra Andra, stiati ca dna Ana care mie draga, are o pisica dilie la care tine mult ? Si io am o seameza cretina caremi face viata 1 calvar, dar io o iubi tare mult. Dv. aveti 1 animalut de companie ? Ca animale pe blog aveti (ma referez la mirifica mea persoana)
Dna Seva ati pus varza la murat ? Americanii e boi ca nau leustean. La cat de imperialisti is ei, puteau sa adune tot leusteanu de pe glob. Ca petrolu lau adunat…
Sa ma fut in politica lor externa. Ca oam,eni imi plac, nu pot sa mananc cacat aiurea. Is religiosi, familisti, arnici, intrepinzatori si nus preacurvari ca brazilienii, italienii si betivanii de romani…
Eri mam intalinit cu Filip Timofei cu care am facut armata. Avea sector de curatenie la veceu, din cauza ca era 1 lipovean betiv. A facut el cea facut, a dat spaga peste uscat si i sa repartizat sector de curatenie la Zambilica, o contabila dela biroul intendenta, pe care o babardea comandantu, secretaru de partid si sefu de srtat major. Era frumoasa tare si avea zulufi blonzi atat pe dinafara, cat si pe dilauntru. Filip se indragostise de ea si-i aducea zilnic mere, pere din livada unitatii, cu formula “Ia si mananca ca siasa cadeau pe jos si se stricau !” Era timid sarmanu si nu era in stare sa fie galant. De alfel si tacsu se purta cam tot asa cu masa, ca noi il mai ischiteam, il mai intrebam si el dadea totu din casa. Zicea ca atuncea cand se imbata tacsu, era jale, o fugarea pe masa sio futea dei sareau capacele. Mai nasol era cand se imbata masa, il batea pe tacsu dei sarea la randu lui aceleasi capace care ii sareau ei cand o futera tacsu…
Povesteam parca acu vio 2 ani la dna Ana ca, Filip Timofei sa dus la plutoneru de companie sai sc himbe caciula , ca ia crescut capu cica. Plutoneru de companie ia zis sa se duca dracu , ca nu avea cum sai creasca capu. Daca a vazut Filip ca nu i se satisface cererea, sa dus la comandantu unitatii sal reclame pe plutoner. Comandantu la chemat pe plutoner la el si ia zis sai schimbe caciula lu Timofei, ca el insusi ia masurat capu si a constatat ca ii crescuse capu. Plutoneru a esit afara si a mormait ca in unitate is 2 nebuni de dus la ospiciu. Comandantu avea 1 samtz al umorului exacerbat ceia cei o raritate in armata romana. Acest comandant tinera mult la miner pentru ca am cutezat sal salut pe plutoneru Spantzoc, in plin centru civic al orasului, in pasi de difilare, asa cum ma punera el in cazarma sal salut
Dna Seva, baui iar o mastica de dimi…
Comandantu de pluton, locotenentu Major Pralea, ia zis lui filip cai da din pla permisie daca nu invata pe derost componentele pistolului mitraliera. Filip a ripostat zicandui ca degeaba a invatat despre grenada defensiva cu focos UZRGM, despre aruncatoru de grenade AG-7 , ca tot nu la ascultat. In ziua cand am avut ora de artilerie, locotenentu il intreba pe cate 1 soldat de una, de alta, dar pe Filip nul asculta. Deodata, Filip sa ridicat in picioare si a inceput sai recite pe nerasuflate locotenentului , despre pistolul mitraliera, despre ASG-7. Locotenentu ia zis sa stea in pla lui jos, ca nu la intrebat nimic, dar Filip nu si nu, ii turuia gura intruna. Atuncea locotenentu ia zis sa stea dracu jos, cai da permisie. Filip sa asezat instantaneu jos. Nu inteleg de ce cerea paine cand ni se dadeau macaroane, dimi…
:)))))