Ana Barton
  • Căprării
    • Epicderma
    • Drumult
    • De la Ana la caiafe
    • Viituri de scriituri
    • Samizdat
    • Ospecioi
    • Copilege
  • Parcă eu știu cine sunt…
Ana Barton
Reading now
naum3jpg

„Voiam să scap de amintirea unei seninătăți prea dureroase“

Mar 31, 2016
12885999_1288657104481369_6304501246954395992_o

Federeii

Mar 28, 2016
Acsinte prima vedere

La prima vedere

Mar 24, 2016
Acsinte vanitate

Partea bună a vanității

Mar 23, 2016
Acsinte atitudine

„Nu știu cum să spun ca să nu jignesc“

Mar 18, 2016
Omul care manca lumea_Romulus Boicu5

Omul care mânca lumea

Mar 17, 2016
Solomon Marcus

Excelența Sa, Profesorul Solomon Marcus

Load more

„Voiam să scap de amintirea unei seninătăți prea dureroase“

Arte de Ana Barton / 2 aprilie 2016
next
Use ← → keys to navigate
  • A+ A-

– Mami, cum e Oana?

– E… nu știu să-ți spun cum e. Ai s-o vezi pe scenă. E altfel. Pot să-ți spun doar că e cum n-ai mai văzut. Atât. Să-mi zici tu după spectacol cum e Oana.

După:

– Cum e, mamă, Oana? Cum ți s-a părut?

– Trece lumina prin ea, mami. Nu, n-am zis bine. Intră lumina în ea și acolo rămâne. E ca un bec. Ai înțeles?

 

naum3jpg

 

Am înțeles, normal, dar n-aș fi putut spune atât de simplu și de limpede cum a spus copila. Ne-am dus amândouă, într-o miercuri-seara, la Teatrul Metropolis, să vedem N(AUM). Fata mea iubește teatrul într-un fel foarte explicit. E un spectator extraordinar de cinstit. Râde, se-ntristează, se cutremură, zâmbește, reacționează cu tot corpul la ce se-ntâmplă pe scenă. Când, la un moment dat, aburul din scenă ne-a cuprins și pe noi, m-am uitat la ea: era străluminată, nici nu mai respira. Și, în loc să se afunde în fotoliu, se dusese un pic în față, s-o cuprindă mai bine, să-l inspire mai adânc.

– Cum ți s-a părut spectacolul?, am întrebat-o când am ieșit.

– Nu știu să-ți spun clar. N-am înțeles tot, dar mi-a plăcut tot. Asta nu mi s-a mai întâmplat. Cred că noi, oamenii, înțelegem și cu altceva, mami, nu doar cu mintea, altfel nu pot să-mi explic. Oricum, vreau să mă fac actriță. M-am hotărât.

IMG_3012

Foto: Mariana Cămărășan

 

N(AUM), pe texte de Gellu Naum, cu Oana Pellea și Cristina Casian, în regia Marianei Cămărășan și scenografia lui Vladimir Turturică. Să nu uităm luminile, Ștefan Vasilescu, și nici sunetul, Horia Murgu. Un proiect UNTEATRU, cu sprijinul Fundației Gellu Naum. La Metropolis, cum v-am spus. V-am rugat să nu uităm luminile și sunetul fiindcă lumina și muzica sunt personaje în acest spectacol. Sunt celelalte personaje, cu trupuri fără de carne omenească. Cu suflete-fuioare.

În vremea aceea, primeam vizitele unor ființe cu mâini luminoase și fețe străvezii. Despre ele nu o să vă prea vorbesc. Foarte mult stăteam de vorbă împreună. S-ar fi putut spune că am viziuni, dacă nu mi-ar fi lăsat urme palpabile. Într-o bună zi, mi-au adus un sac de cartofi.

Ființe cu mâini luminoase sunt și cele două personaje interpretate de Oana Pellea și Cristina Casian. Dar chiar sunt două personaje sau sunt două chipuri ale aceluiași personaj? Și dacă sunt stări de om în două lumi, adică două lumi dizolvate una-ntr-alta, nu două personaje? Dar dacă nu am răspuns, dacă voi trăi neștiind asta? Și așa trăiesc de când am văzut spectacolul. Cu lumina pe care ele au aruncat-o năvod peste noi, spectatorii. Și mi-e mai cald de-atunci.

Voiam să scap de amintirea unei seninătăți prea dureroase.

Când Oana Pellea a spus cuvintele astea, eu am tăcut atât de tare și de sonor, încât copilul meu s-a-ntors brusc și mi-a atins mâna. M-a strâns de ea, de fapt. N-a zis nimic, dar am știut că a simțit cum m-am oprit și cum am stat. Pe urmă, vorbele astea au început să cânte pe limba lor în limba mea. Și-acum le cânt, dar nu știu să scriu partituri, să mă iertați.

londra 5

– De ce drumul ăsta? De ce trebuie drumul ăsta?

– Ca să te-ntâlnești cu tine. Într-o astfel de călătorie e neapărată nevoie să nu fii singur.

Acum, când scriu, mă gândesc pentru prima dată la cuvântul „neapărată“. Și, tot pentru prima dată, îl citesc altfel: ne-apărată. O nevoie care nu e apărată. Aceea de a te întâlni cu tine însuți. Sau nu e o întâlnire, ci e o împlinire? Nu știu, Oana, dar nu mă tem că nu știu. O să mai vin la N(AUM). O dată nu ajunge.

Alte creierisme:

  • Efectul omului asupra omuluiEfectul omului asupra omului
  • Ce nu are numeCe nu are nume
  • Omul care mânca lumeaOmul care mânca lumea
  • Hei, Hamlet! Da, tu, tu…Hei, Hamlet! Da, tu, tu…
  • O să râdeți și-o să plângețiO să râdeți și-o să plângeți
Facebook244
Twitter0
Google+0
LinkedIn0
Pinterest0
Tags: Cristina Casian, Gellu Naum, literatura, Mariana Camarasan, oameni, Oana Pellea, relatii, societate, Spectacol, teatru, viata

2 comentarii

  1. Doina / 3 aprilie 2016

    Nu exista o cronica mai frumoasa si mai fara filtre ca a ta, Ana si Rada. Va iubesc. Nu stiu sa spun altfel, sau altceva, decat ca iubirea e ca voi.

    Reply
    • Ana Barton / 4 aprilie 2016

      Mulțumim frumos, Doina. :)

      Reply

Spune-te aici: Anulează răspuns

COMANDĂ ONLINE










Articole recente

  • Bucurări
  • Tanti
  • „Am ostenit să trudesc pentru a nu visa”
  • Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Mihnea Boștină: „Mintea cea de pe urmă are memoria scurtă”

Categorii

  • Arte
  • Copilege
  • De la Ana la caiafe
  • Dialogos
  • Drumult
  • Epicderma
  • Fara categorie
  • Gânduri în picioare
  • Opinie
  • Ospecioi
  • Risipite
  • Samizdat
  • Viituri de scriituri

Comentarii recente

  • Elena în Bucurări
  • bConnected în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Diana în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Elena în Tanti
  • Primele trei litere în Pere târzii

Blogroll

  • acestblogdenervi
  • Casa jurnalistului
  • Catchy
  • Chinezu'
  • Dan Alexe
  • Deepseastories
  • Iulicika's Blog
  • Lorena Lupu
  • Marilena Guduleasa
  • Mircea Goia
  • Oraşul din palmă
  • Pistolul cu buline

Arhivă

  • decembrie 2020 (1)
  • august 2020 (1)
  • mai 2020 (2)
  • martie 2020 (1)
  • decembrie 2019 (3)
  • octombrie 2019 (1)
  • august 2019 (1)
  • iulie 2019 (1)
  • iunie 2019 (3)
  • martie 2019 (1)
  • februarie 2019 (1)
  • ianuarie 2019 (2)
  • decembrie 2018 (3)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (2)
  • septembrie 2018 (3)
  • august 2018 (2)
  • iulie 2018 (3)
  • iunie 2018 (3)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (1)
  • martie 2018 (4)
  • februarie 2018 (8)
  • ianuarie 2018 (6)
  • decembrie 2017 (8)
  • noiembrie 2017 (2)
  • octombrie 2017 (4)
  • septembrie 2017 (7)
  • august 2017 (6)
  • iulie 2017 (1)
  • iunie 2017 (7)
  • mai 2017 (9)
  • aprilie 2017 (10)
  • martie 2017 (4)
  • februarie 2017 (6)
  • ianuarie 2017 (8)
  • decembrie 2016 (5)
  • noiembrie 2016 (3)
  • octombrie 2016 (5)
  • septembrie 2016 (5)
  • august 2016 (10)
  • iulie 2016 (6)
  • iunie 2016 (8)
  • mai 2016 (9)
  • aprilie 2016 (10)
  • martie 2016 (11)
  • februarie 2016 (8)
  • ianuarie 2016 (13)
  • decembrie 2015 (7)
  • noiembrie 2015 (10)
  • octombrie 2015 (12)
  • septembrie 2015 (13)
  • august 2015 (11)
  • iulie 2015 (12)
  • iunie 2015 (12)
  • mai 2015 (10)
  • aprilie 2015 (12)
  • martie 2015 (21)
  • februarie 2015 (15)
  • ianuarie 2015 (20)
  • decembrie 2014 (18)
  • noiembrie 2014 (11)
  • octombrie 2014 (11)
  • septembrie 2014 (14)
  • august 2014 (18)
  • iulie 2014 (10)
  • iunie 2014 (16)
  • mai 2014 (24)
  • aprilie 2014 (29)
  • martie 2014 (7)
  • decembrie 2013 (4)

Etichete

ajutor barbat barbati bucurie bunica carte casatorie casă copii copil copilarie dragoste drum durere educatie familie femei femeie film frumusete istorie literatura lumina mama moarte oameni om parinti politica poveste prietenie profesori relatie relatii Romania scoala societate Spectacol speranta suferinta suflet tata teatru viata viitor
Copyright © 2021 by Ana Barton.