Nu m-am gândit să măsurăm drumul, toată lumea o face, deşi orice drum poate fi înfăşurat pe orice deget sau pe câte un gât. Iar pentru siguranţă, se înfăşoară strâns, nu atârnă nimic. Eu mă gândeam să întind orice drum la loc, pe verticala lui, nu pe orizontala mea, şi să-i număr posibilităţile de a odihni sfere. Să-l văd de câte ori mi se pretează la adâncitură. Nişa aia e locul unde-ţi pui gura să doarmă, nu să tacă. Deci vor fi semisfere, dar, la o adică, pot să pun parte peste parte şi să iasă măcar nişte nuci noi. Un călcâi, o rotulă şi mărul lui Adam. Nu ţin să te întregesc. Îmi ajunge să te cuprind câteodată.
Ai visat că mângâiam un jder şi n-ai vrut să-mi spui nici că sunt frumoasă ca zefirul, nici pură ca nufărul şi nici dulce ca ambrozia. M-am făcut cruce pe tocul uşii, ca să ştii că nu aştept nimic. Te-ai uitat la mine cu sălbăticie, ca la sălbăticiune. Ai făcut bine. Din lemn a ţâşnit o apă lăptoasă, din sfârcurile canaturilor, şi mi s-a-nfipt în vertebre. Aveai pupilă de carnasier. Am ştiut că astăzi n-o să ne scadă glicemia. Rămânere am văzut în întinsul falangelor şi-am clintit tăcerea. Mi-a venit să spun iubire, dar cuvântul ăsta are pasul greu, e ca o miere brună, de pădure, pe umărul drept. N-are cadenţă, iar mie nu-mi ajunge încercarea, chiar dacă nu o cer. Tu însă o smulgi.
Foto: Costică Acsinte
Vreau să mă colecţionezi. Să-ţi văd smalţul furiei şi să-ţi adulmec trosnetul departelui urii. Vreau să număr toate stafiile inocentelor dintre tâmplele tale. Niciuna dintre nălucile alea nu sunt eu. Poţi să le dai drumul pe rând. N-o să le fac nimic, doar eu ţi le-am vândut şi ţi le-am îndesat cu voinţă. Azi le arăt pe unde să plece, că-mi pare mai greu de aflat pe unde să te dai afară decât pasul sprinten al ajungerii. Pe mine mă găseşti în carne. Dar să nu mă cauţi cu grijă. Mai bine vino să rupi şi să sfâşii. Vezi să nu mesteci. Înghite întreg. Se vor duce toate deasupra ochilor şi se vor aşeza în locurile lor. Ştiutele. Mi-ai secat albiile reci şi limpezi, unde-mi trăiam, ca toată lumea, împletiturile de vagi prinţese. M-ai întinat şi-a început să-mi placă mult să am miros de om. Azi şi de azi nu te mai vreau. Nu ca stăpân, nici soare, nu mângâietor. Te vreau târfar pentru că asta eşti. Şi o să curg spre tine ca o târfă.
Fragment din volumul Prospect de femeie, Editura Herg Benet, 2014
Mi se pare cam…scrasnit si cam tusat si cam frant si cam sarat, dar nu strapezit. Poate ca e doar adevarat
Si io am miros de om, dna Ana. Fimea stie cand is acasa, cica miroase a “tata”. Io nam abar cum candesc, sper ca nu urat si mai sper ca nu a cacat, ca stiti ca cu cacatu ma ocup. Aia 3 din poza e mafioti, dna Ana.
Io pe orizontala mea dorm, dna Ana. Ca doara nu erea sa dorm pe verticala. De felu meu is 1 tip vertical, nu molusca… Si dra Uc w verticala cand e treaza si orizontala cand face nani…
Ce bou is, Dupa “se vor aseza in locurile lor”, io citisem stiuletele in loc de stiutele. Chiar ma miram ce va venit cu stiuletele, dna Ana, ca pana acum natz pomenit de stiulete, castraveti, banana.
Mor de râs!
Eream tener si tupeist, acuma is tupe numa pa blog. Opresc io o codana de moravuri semiusoare si-i zic: cocoana cand te vaz, automat is in erectie si uite ca chiar acuma mi se prelinge lichidu seminal pe picioare pana in ciorapi. Cucoana cica haide sa neo punem nebunule. Tamplarea e pura si adevarata, aveam vio 19 ani, eream frumos ca un cadru cu paru balai-aramiu, carliontat, fara cosuri.
nu exista amenintare mai mare pentru un barbat:”Te vreau târfar pentru că asta eşti. Şi o să curg spre tine ca o târfă.” cu alte cuvinte: uita te la mine si gandeste te la tine! genial scris, genial!
Mulțumesc, frumoasă nebună a marelui oraș. Mi-e dor de tine, de râsul tău de panteră neagră.