N-are greutatea
Dimineaţa, pe la cinci, îl auzeam cum se ridică, trosnindu-şi şalele, din pat. „Aoleu!“, zicea de fiecare dată şi tot aşa când se-aşeza-n pat, invariabil lovindu-şi-l de lada studioului. – Un’ te duci, îl întrebam sărind şi eu din pat. – La pâine, tată. – Mă iei? – Maria, îmbrac-o repede, c-o iau cu mine. […]
