I se uita prea arar în ochi. Bine, ea chiar credea că el nici nu-și dă seama – nu că-i ocolește privirea, ci că și-o pleacă; nu alunecos, furiș, femeiește, că nu era vicleană, ci bine, și frumos, și cald.
A venit seara când el i-a cerut socoteală: să-i zică așa, simplu și limpede, de ce nu își proptește privirea într-a lui. Vezi, el poate o judeca după clișeele alea din reviste și cărți deștepte, care zic că nu te uiți în ochii altuia de frică să nu te vezi pe tine, așa cum nu-ți place să te afli. O bănuia de egoism, poate. Că nu vrea și ea, proasta, să îl caute de necazuri? Că o interesează, oarba de ea, doar să se găsească/înțeleagă/salveze pe sine?! „Vaaaai, ce nefericită sunt, vaaaai, ce nevoie am de compasiune, vaaai, validează-mă, vai.“
Dar vezi că ea știa, de pe vremea când era vulpe în lan de grâu, că esențialul e invizibil pentru ochi. Că nu vezi limpede decât cu inima.
Foto: Costică Acsinte
Și îi mai plăcea să-i arate omului supunere de vremuri vechi: când muierea arăta respect fără umilință, admirație fără interese, iubire fără pretenții de răsplată sau reciprocitate. Că echipa om-femeie nu e un negoț de priviri, ci un dialog de suflete.
Femeia știa că dragostea arde până la os și străfulgeră, însă iubirea pune plante de leac pe răni și mâncare în blid și spune „nu contează“. Că dragostea te pârjoleşte și te face năuc, însă iubirea te ține de mână și te ține treaz și îți spune „e bine așa, mergi pe drumul tău, eu voi fi mereu la doi pași în spate. Când o să cazi, dacă pot, o să te prind, dacă nu, o să cazi pe moalele meu, nu-ți fie teamă“.
Femeia știa că bărbatul ei era verticala ei. Iar unei verticale îi urmărești, îi veghezi și protejezi înfigerea în pământ, nu avântarea la cer – de aia are grijă el. Și Dumnezeu.
Da, se poate trece peste orice prag ochi în ochi.
Dar numai inimă în inimă se pot trece vămile.
Tocmai mă plasasem cumincioară şi spăsită în plutonul consumatorilor de limfă, când citii ”lângă lângă lângă”.
Mărturisesc că eşti printre foarte puţinii oameni care n-au întrebat ce-i cu alea trei lângă.
De obicei întreb doar când nu ştiu!… de ex. ştiu de ce nu au virgula între ele – pentru că nu mai încape nimic altceva.