– Doamnă, săru’ mâna, iertați-mă că vă opresc, dați-mi și mie un leu sau doi, dacă vreți, vă rog. Nimeni n-a vrut să-mi dea, toată lumea m-a trimis la muncă. Mi-au zis că sunt tânăr, în putere, să-mi fie rușiune că cerșesc. Dar eu de la muncă vin, doamnă, numai că mi-au furat portofelul și-mi trebuie opt lei să iau microbuzul până acasă. Atâta trebuie să dau la șofer: opt lei.
– Domnule, haideți să ne uităm amândoi în portofelul meu, că, uitați, ne-am întâlnit taman acum, când am fost eu la cumpărături și știu că mare lucru nu mai am în el, dar vă dau tot ce am.
– Sunteți prima care stă de vorbă cu mine. Toți ceilalți m-au înjurat sau m-au trimis la muncă. Dar eu nu mai am portofel, nu mai am niciun ban s-ajung acasă și nu mă crede nimeni.
M-am uitat la el: un tânăr sub 30 de ani, înalt, blond, puternic. Rușinat de situația lui și amărât tare. Îi tremurau mâinile și se uita aproape numai în jos. Patru lei șaptezeci aveam în portofel, nu opt lei, cât avea el nevoie.
– Lăsați, doamnă, nu vă supărați că nu aveți mai mult, dacă se mai oprește cineva, ajung și eu acasă. Unde să vă caut, să vă dau banii?
– Nicăieri, domnule. Nu sunt bani, e o bucată de drum spre casă. Îmi pare tare rău că nu am opt lei. Dacă ne întâlneam acum zece minute, aveam.
Foto: Costică Acsinte
Am plecat gândindu-mă la felul în care se frământa omul, la cât de greu îi era. Mi-am amintit de o fostă colegă de serviciu care mi-a povestit cum odată nu avea bani să-și cumpere o cartelă de metrou și exact când și-a dat seama că nu are destui bani a văzut lângă talpa ei o hârtie de o sută de mii de lei vechi. Îi era și foame, și sete, așa că și-a luat și apă, și doi covrigi.
M-am gândit la multele dăți în care n-am avut un ban și n-am spus nimănui, dar nu de rușine, ci pentru că nu mai puteam deschide gura pur și simplu, la cum am făcut și foame în studenție, dar nu le-am spus nimic părinților, ca să nu creadă că mi-e greu la București. Îmi dăduse Diana, o prietenă, un borcan în care pusese mă-sa mărar cu sare, iar deasupra, ca să stea bine presat mărarul, pusese o piatră rotundă și albă. Am mâncat și mărar cu sare, cu lingurița. Nu mult, că era sărat. De fiecare dată, puneam frumos piatra la loc, să stea bine mărarul, să țină. Normal, de-atunci, leg mărarul de foame, așa că nu-mi trăbă nici gustul, nici mirosul lui.
L-am admirat pe omul ăla că a spus, eu aș fi fost în stare s-o iau la picior spre casă, atât sunt de proastă, că nu despre orgoliu e vorba aici, ci despre prostie în formă genuină, nealterată. Mai mulți prieteni mi-au povestit momentele lor în care n-au avut un leu în buzunar și nici pâine pe masă. Unii au cerut, alții au îndurat, dar niciunul n-a uitat.
Noi, năpădiți de cerșetoria care ne trage de mâneci și de pulpane peste tot, sufocați și excedați, nici nu mai avem puterea sau curiozitatea să ne uităm la om. Îngăduința de a-l asculta, nici atât. Cine n-a rămas măcar o dată fără un leu în buzunar să arunce primul piatra… Sau să-și îndrepte ochii de om către om.
o Doamne, cat de prosti suntem, sa nu cerem cand avem nevoie, ca doar e o lectie simpla si sincera, “cere si ti se va da, bate si ti se va deschide”, dar noi suntem prea “educati” ca sa ascultam lectia asta. Stiu cum e sa nu ai un ban in buzunar, si de aceea dau intotdeauna cate ceva , chiar cand am putin
Deseori suntem pacaliti de cersetori. Unii dintre ei au o bani mai multi ca noi, ii folosesc pentru viciile lor, rad pe ascuns de cei de la care primesc. Uneori se uita cu scarba la leul pe care il dam. Daca putem sa trecem peste toate astea si sa nu ne inraim, e bine. Daca din zece cersetori, doi dintre ei folosesc banii dati pentru asi astampara foamea atroce, e bine sa oferim. Un tip de pe la noi are un magazin alimentar in buricul targului. Zilnic, in fata magazinului venea o babuta sa vanza si ea cinci dovlecei si trei legaturi de leustean si patronul se ofusca ca-i face concurenta si a chemat politia comunitara s-o ia la intrebari. Ei s-au conformat. Primarul, un tip care in prezent este inchis pentru delapidare, ca orice primar adevarat care se respecta, a intervenit totusi si babuta nu a fost amendata. S-a mutat cu dovleceii ei cu tot , mai acatarii. Treceam zilnic pe acolo si-i ofeream o inghetata si un covrig, pe care le infuleca de zor. Creca avea un pic peste 25 de kile, cu tot cu scaunelul pe care statea. Iarna trecuta au gasit-o inghetata in casa si a ingropat-o primaria. Patronul asta de care va spuneam, e prostia , ignoranta, ingamfarea, rautatea intruchipate. Vorbea intr-o zi la telefon, probabil cu un furnizor si s-a recomandat “Domnu` Nelu Sellier”. N-a inteles de ce am izbucnit in ras si s-a uitat mirat la mine. I-am zis ca am vazut un film aseara si abia acum am inteles poanta. A rasuflat usurat si a zis ca si lui i se intampla mai mereu. Sarumana si buzduganu !
Azi la pranz a fatat pisica maidaneza ,adoptata. Fatarea s-a desfasurat in conditii excelente. Facusem focul in cabanuta si, ca niciodata nu a vrut sa stea pe scaunelul ei de langa soba, ci s-a urcat in pat. Am dat-o jos si iar s-a urcat de mai multe ori.Era nelinistitya, pantecul ii zvacnea si am inteles ca trebuie sa nasca. I-am adus de urgenta cutia de carton amenajata cu o paturica din lana si a acceptat imediat culcusul. Fatarea a durat 30 de minute si a adus pe lume trei pisoi. Si-a facut datoria pentru patrie. E la prima nastere si nu am vrut s-o castrez, m-am gandit ca e bine sa fie si ea mama. O voi duce totusi s-o castreze. Cand am adoptat-o nu eram pregatit cu mancare. Am avut niste resturi de paine tare, pesmet. Manca infometata , miorlaind de placere. Era amarata, prafuita, nu avea luciu. Acum are o blana neagra lucioasa si nu vrea mancare de pisici, ieftina, ci mai de calitate. E o printesa si-mi acorda clipe de liniste de neuitat. Cand o strig, percuteaza imediat si vine in bratele mele. Nu e ca alte pisici care te dezmiarda numai cand vor ele. Toata iarna a stat in cabanuta si i-am facut zilnic focul si-i duceam tot zilnic lapte spre disperarea Costicului, vecinul cel hain care a ramas la stadiul ca, pisoii trebuiesc inecati imediat in canal si ca daca pisica fura, trebuie ucisa imediat. Anul asta a taiat cu toporul piciorul unui catel. Ati auzit bine, l-a taiat ca la macelarie. Am anuntat imediat pe cei de la adapost, au venit si au luat cainele pe care ulterior l-au eutanasiat. Sarmanul Costica a fost marginalizat de cei din cartier si e foarte trist pentru ca-i place sa socializeze. Dumnezeul cainilor si pisicilor l-au pedepsit. Pe mine ma uraste mult si am intrebat-o pe fiica lui de ce ma uraste asa mult si ea mi-a spus ca il iert constant, d`aia ma uraste Uraste muzica cea clasica mai m ult decat ma uraste pe mine. Cateaua, cand aude muzica, se posteaza langa CD, ii place mult si Costica a observat. A zis la lume ca am prostit de tot si cateaua. Sarumana si vaca. Stiu ca nu aveti vaca, dar daca ati avea, as pupa-o.
Unde fuseși, omule? Tu nu știi că nu poci trăi fără tine?
Nici io nu pot pentru k sa traesc fara dv. Sa nu stie dnu Narcis ca ne beleste pe aman2…
Sau ne pupă. Tot pe amân2.
Adineaoarea mi-a zis dna Nora ca ati lansat o noua carte, dna Ana, drept pentru care va felicit deadevaratelea, din inima. Mi-a dat si poze si n-am recunoscut decat pe actrita cea mignona, Dorina Chiriac, o dulce si 1/2, talentata si extrem de curajoasa. Cand va intalniti , va rog sa-i spuneti ca un necunoscut o adora si ca am vazut-o intr-o piesa la Teatrul de Comedie, pin 99 sau 2000. Daca nu iubeste pisicile, spuneti-i ca o ador 99 nu suta la suta. Sarumana si desaga !
Îi spun, Raj. Mulțumesc mult. O iubesc pe Dorina.