Să presupunem c-am făcut o prostie. O greşeală. Nu contează de ce fel este, nici cât de mare. Şi cineva îndreaptă degetul spre ea, spunându-mi c-a văzut-o, c-a identificat-o ca fiind o greşeală şi că nu e-n regulă ce-am făcut.
Nici n-ajunge omul să-mi sugereze s-o repar, că eu îi şi sar în cap. „Eu“ ăsta e o convenţie, da? Iar omul poate fi părintele meu, copilul meu, fratele meu, partenerul meu de viaţă, colegul meu de serviciu, şeful meu, subalternul meu, vecinul meu, vânzătorul de la magazin, funcţionara de la poştă etc.
Important este că eu i-am greşit cuiva, iar dacă aş fi mai atentă un pic mi-aş da seama că mi-am greşit şi mie, tulburând apele în care trăiesc, muncesc sau mă aflu sporadic.
Foto: Costică Acsinte
Şi ce-aleg eu să fac atunci când omul îmi spune că-l doare sau îl supără ori numai îl irită greşeala mea? Să-i fac un reproş, să-ntorc lucrurile aparent în favoarea mea, să-l pun pe acel om în faţa tunului, să mă stropşesc la el, încercând să-mi ascund prostia şi să distrag atenţia de la ea. Ba chiar să-l fac pe el vinovat, numindu-l cauză a acţiunii mele.
Dau în om ca să-i închid gura, în omul care mi-a văzut greşeala, în omul pe care l-a deranjat atitudinea mea. Deşi, în mod normal, ar trebui să-i cer iertare.
El tace, dacă am noroc, dar nu tace pentru că l-am convins, ci pentru că-i este ruşine de ruşinea mea. Tocmai i-am arătat că sunt un om pe care nu se poate baza, o fiinţă volatilă, condusă, prost, cum altfel?, de orgoliul personal, vârful otrăvit de lance al oricui.
Eu am ales să mă dezbrac de puterea care este recunoaşterea greşelii, de minunea care este cererea iertării, eu am ales să fiu slabă şi, evident, agresivă, să-mi apăr imaginea oricum şifonată, în loc s-o primenesc, să mă primenesc, aşa cum cinstit ar fi fost. Cinstit şi, în consecinţă, puternic.
Dar cati oameni ati intalnit sa le fie rusine de rusinea dumneavoastra, doamna Ana ? Asta evident , in cazul in care ati dorit sa le inchideti gura, ca eu n-am dat de oameni de genul asta. Odata, taceam si eu , ca deh, imi era rusine de rusinea omului, dar bag sama ca , Domnia Mea (imi place singur sa ma domnesc, penca toti mi se adreseaza cu ma, ba, mai, bai, tudecolo, ma handicapatule!), deci eu nu ma invart prin cercuri selecte ca dv., ci printe ai dusi cu pluta, ca daca m-as invarti printe scriitori ca dv., toti mi s-ar adresa altcum. Toamna trecuta , 1 cornut, 1 vac de sex masculin nu mi-a acordat prioritate, era catpaci sa ma omoare si i-am zis ca imi cer scuze ca a gresit . El a gresit, nu eu careva sa zica (Stiu ca se scrie legat carevasazica, dar asa vrea u io sa scriu) Ei bine, daca manelistul a vazut ca mi-am cerut eu scuze, s-a dat la mine, drept pentru care i-am tras 1 pumn in sfecla. D`aia va intreb io, dna Ana: unde-i gasiti pe cei carora li se face rusine de rusinea lor ? Ca de dragul dv. imi vine sa intru in soc anafilactic, ca la pist. cu bul, la dra Nora am intrat azi in soc norafilactic…
Sărut mâna! Am avut o tresărire crezând că a revenit stimabilul Raj! Am văzut apoi data…