Ana Barton
  • Căprării
    • Epicderma
    • Drumult
    • De la Ana la caiafe
    • Viituri de scriituri
    • Samizdat
    • Ospecioi
    • Copilege
  • Parcă eu știu cine sunt…
Ana Barton
Reading now
Gare Montparnasse 1895

Poartă la barieră

Sep 12, 2014
Acsinte aspersiune

Niţică aspersiune

Sep 11, 2014
Statuie

Statuia cu mâini de ciocolată

Sep 09, 2014
Tanti leana Acsinte

Gogoşi à la tanti Leana

Sep 06, 2014
Vifor

Timiditatea la cai

Sep 02, 2014
Purdey & Sons

Sunt sincer, Doamne, sincer…

Sep 01, 2014
Gangsterii lui Acsinte

Tu de ce nu ai copii?

Load more

Poartă la barieră

Samizdat de Ana Barton / 14 septembrie 2014
next
Use ← → keys to navigate
  • A+ A-

Nora învăţase o singură bucurie constantă. O descoperise relativ recent, cu vreo trei ani în urmă. Îşi amintea ca prin smog că-n copilăria ei auzise că pe băiatul copilului vecinilor de peste două case îl chema Noru. Nu-l văzuse niciodată, însă şi-l închipuise subţire, cu trup de aer, cu părul plin de picături rotunde.

Până acum trei ani, cum vă spusei, nimic nu-şi dorise mai mult decât să fi fost băiat, mă rog, bărbat, şi s-o fi chemat Noru. Era o distincţie imponderabilă şi răcoroasă-n numele ăsta. Plus o varietate satisfăcătoare de tonuri de gri.

Şi-ntr-o hai să-i zicem bună zi, că zilele cu revelaţii sunt bune, chit că revelaţiile-s dezastruoase, şi-a dat seama că, dac-ar fi fost bărbat, ar fi trebuit să-i placă femeile. Şi-atunci şi-a pus mâna-n cap, ca-n zicală. Problema cea mare nu erau celelalte femei, deşi ele contribuiau pletoric la disperare, ci ea însăşi. Cine naiba ar fi putut iubi, şi când se gânea la asta, o lua cu palpitaţii asurzitoare, una ca ea? O tumultuoasă bizară, că altfel nu-şi putea spune.

Toată viaţa se visase tren şi se hrănea cu ecartamente, cu pofta pe care-o văzuse numai la vegetarieni şi numai pentru avocado cu sare roz de Himalaya. Şi de-atâta alergătură pe şine, Norei i se-adunase un fel de pilitură de oţel pe pleoape, de-ai fi jurat că şi-a tatuat un machiaj permanent. Dar când eşti ciudat, ai şi-o uşurare: lumea-şi pune întrebări şi puţine, şi rare în ce te priveşte. Într-un fel, ajungi să-ntrupezi toată capacitatea de bizarerie a lumii.

Gare Montparnasse 1895

Dar iată că după câţiva ani de când începuse să-şi iubească starea de agregare, sau de aglomerare?, numită femeie, Nora înţelesese fix azi la sculare că n-a fost niciodată tren şi, mai rău, nici n-avea s-ajungă. Operase cu termeni din sisteme diferite tot timpul, iar simţirile-i fuseseră serios afectate, dacă nu chiar avariate.

Ea era doar şină. O şină. Una pe care mereu alergaseră trenuri la rând, cu viteze când mari, când de marfare, cu opriri demne de mândria şi experienţa unui mecanic-reper în profesie, dar şi cu frâne de-ncepător. Alea de-i aruncaseră scântei şi şpan în ochi şi-i scrijeliseră buzele.

Trenurile astea merseseră pe ea numa-ntr-o rână toată viaţa, cu mare grijă să nu deraieze sau cu nepăsarea aruncătorului cu capul înainte. Cum au apucat şi ele sau cum le-au fost zilele. Chestia asta cu ecartamentul, şine paralele carevasăzică, nu era altceva decât mitologie. Nu, n-ai pe nimeni nici în faţă, nici alături, să te stabilizeze, să-ţi oprească autofagia, să-ţi spele faţa cu apă la temperatura potrivită. Eşti singur ca oglinda lungă şi rece ca o frică.

Nora-şi ura momentele astea trianuale ale înţelesurilor. Numa’ bine că venea acum un tren decis şi hazardat într-o parte, aşa că s-a-nfoiat ca orice fier care nu doar tinde, ci şi reuşeşete să-şi depăşească admirabil condiţia, s-a-nfăşurat pe după ultimele două roţi ale vagonului final şi l-a forţat să-şi scrâşnească fuga fix la barieră. Stăteau acum amândoi, trăsniţi pe lung şi contorsionaţi ca-ndrăgostiţii capii de uimirea aflării reciproce, şi-şi trăgeau sufletele lucioase, înţelegând în sfârşit că, dacă n-ai o casă, eşti obligat să-ncepi să fii una.

Alte creierisme:

  • EcartamentEcartament
  • La mulţi ani, Tia Şerbănescu!La mulţi ani, Tia Şerbănescu!
  • Fâșie de omFâșie de om
  • Sunt metrou. Nu mă tratezSunt metrou. Nu mă tratez
  • Douășpe jumate, șapte fără zeceDouășpe jumate, șapte fără zece
Facebook109
Twitter0
Google+0
LinkedIn0
Pinterest0
Tags: ecartament, fier, indurare, om, otel, sine, viata

7 comentarii

  1. RRaj / 14 septembrie 2014

    Si io am momente trianuale. Undei tineretea mea cand aveam momente trizilnice ?

    Reply
    • Ana Barton / 14 septembrie 2014

      Raj, leşin. :lol: :lol: :lol: Pup-o pe Vali din partea mea. :)

      Reply
  2. RRaj / 14 septembrie 2014

    Io nu stiam ca exista sare roz. O fi pt. cucoane…

    Reply
  3. Nora / 14 septembrie 2014

    Prima oară citii “şiră”, nu “şină”. Mă luase cu frig pe ea.
    Noru sună japonez.
    Ce de lume se visează tren. ;)

    Reply
    • Ana Barton / 14 septembrie 2014

      Deh, Nora, oameni-fiare. ;)

      Reply
  4. Nora / 15 septembrie 2014

    Să știi că textul ăsta nu iese de ieri din mine. E un soi de rege-pescar. Cacumarveni, ești cam vinovată.

    Reply
    • Ana Barton / 15 septembrie 2014

      Mă duc să-mi trag una-n cap. Căcamaşa mă simt. Da’ nu de la tine vine. :)

      Tu iartă. Că n-ai încotro. ;)

      Reply

Spune-te aici: Anulează răspuns

COMANDĂ ONLINE










Articole recente

  • Bucurări
  • Tanti
  • „Am ostenit să trudesc pentru a nu visa”
  • Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Mihnea Boștină: „Mintea cea de pe urmă are memoria scurtă”

Categorii

  • Arte
  • Copilege
  • De la Ana la caiafe
  • Dialogos
  • Drumult
  • Epicderma
  • Fara categorie
  • Gânduri în picioare
  • Opinie
  • Ospecioi
  • Risipite
  • Samizdat
  • Viituri de scriituri

Comentarii recente

  • Primele trei litere în Cizmuliţe cu usturoi
  • Elena în Bucurări
  • bConnected în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Diana în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Elena în Tanti

Blogroll

  • acestblogdenervi
  • Casa jurnalistului
  • Catchy
  • Chinezu'
  • Dan Alexe
  • Deepseastories
  • Iulicika's Blog
  • Lorena Lupu
  • Marilena Guduleasa
  • Mircea Goia
  • Oraşul din palmă
  • Pistolul cu buline

Arhivă

  • decembrie 2020 (1)
  • august 2020 (1)
  • mai 2020 (2)
  • martie 2020 (1)
  • decembrie 2019 (3)
  • octombrie 2019 (1)
  • august 2019 (1)
  • iulie 2019 (1)
  • iunie 2019 (3)
  • martie 2019 (1)
  • februarie 2019 (1)
  • ianuarie 2019 (2)
  • decembrie 2018 (3)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (2)
  • septembrie 2018 (3)
  • august 2018 (2)
  • iulie 2018 (3)
  • iunie 2018 (3)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (1)
  • martie 2018 (4)
  • februarie 2018 (8)
  • ianuarie 2018 (6)
  • decembrie 2017 (8)
  • noiembrie 2017 (2)
  • octombrie 2017 (4)
  • septembrie 2017 (7)
  • august 2017 (6)
  • iulie 2017 (1)
  • iunie 2017 (7)
  • mai 2017 (9)
  • aprilie 2017 (10)
  • martie 2017 (4)
  • februarie 2017 (6)
  • ianuarie 2017 (8)
  • decembrie 2016 (5)
  • noiembrie 2016 (3)
  • octombrie 2016 (5)
  • septembrie 2016 (5)
  • august 2016 (10)
  • iulie 2016 (6)
  • iunie 2016 (8)
  • mai 2016 (9)
  • aprilie 2016 (10)
  • martie 2016 (11)
  • februarie 2016 (8)
  • ianuarie 2016 (13)
  • decembrie 2015 (7)
  • noiembrie 2015 (10)
  • octombrie 2015 (12)
  • septembrie 2015 (13)
  • august 2015 (11)
  • iulie 2015 (12)
  • iunie 2015 (12)
  • mai 2015 (10)
  • aprilie 2015 (12)
  • martie 2015 (21)
  • februarie 2015 (15)
  • ianuarie 2015 (20)
  • decembrie 2014 (18)
  • noiembrie 2014 (11)
  • octombrie 2014 (11)
  • septembrie 2014 (14)
  • august 2014 (18)
  • iulie 2014 (10)
  • iunie 2014 (16)
  • mai 2014 (24)
  • aprilie 2014 (29)
  • martie 2014 (7)
  • decembrie 2013 (4)

Etichete

ajutor barbat barbati bucurie bunica carte casatorie casă copii copil copilarie dragoste drum durere educatie familie femei femeie film frumusete istorie literatura lumina mama moarte oameni om parinti politica poveste prietenie profesori relatie relatii Romania scoala societate Spectacol speranta suferinta suflet tata teatru viata viitor
Copyright © 2021 by Ana Barton.