Ana Barton
  • Căprării
    • Epicderma
    • Drumult
    • De la Ana la caiafe
    • Viituri de scriituri
    • Samizdat
    • Ospecioi
    • Copilege
  • Parcă eu știu cine sunt…
Ana Barton
Reading now
Marita still 2

Marița

Dec 03, 2017
ca_20140212_007

Te lăsăm acolo și plecăm

Dec 02, 2017
1 (4)

Hei, Hamlet! Da, tu, tu…

Noi 14, 2017
Țară ca aici

Vreau o țară ca aici

Noi 07, 2017
romulus_boicu_cto-4525

Atrocități încântătoare

Oct 30, 2017
Colectiv

Undevaii

Oct 29, 2017
Rada by Moisin

Adolescent, adică nici mic, nici mare

Load more

Marița

Arte de Ana Barton / 5 decembrie 2017
next
Use ← → keys to navigate
  • A+ A-

De câte ori nu ni se-ntâmplă să vrem să intrăm în sufletul unui om? Poate nu neapărat să fim mici, cât să fim necorporali, ca să ne putem plimba nestingheriți prin sufletele oamenilor și să înțelegem noi ceea ce ni se pare că nici ei nu înțeleg și de-aia nu ne înțelegem unii cu alții. Dar ăsta e un vis, nu știu dacă unul frumuos, n-ai de unde ști ce găsești în inima omului, cum n-ai de unde ști nici ce găsești prin inima ta, deși ai mai mereu impresia că te știi ca-n palmă.

Marița te duce de mână în sufletul unei familii, pentru că și familiile au suflet. El le conține pe cele ale membrilor săi, dar nu se confundă cu ele, sunt doar niște cămăruțe ca oricare alte cămăruțe ale oricărei alte inimi. Marița e o mașină veche, o Dacia 1300, în care îngheți iarna și te coci vara. Dar în filmul regizorului Cristi Iftime – „Marița“, cum altfel să-i fi spus? – nu e loc pentru niciun colț de vară, în filmul lui ninge, bate vântul, câteva mere îngheață neculese într-un pom.

Vara din „Marița“ sunt oamenii, personajele atât de veridice pe care le creează. Adrian Titieni e Sandu, tatăl a cărui absență e o prezență cumplit de apăsătoare, tatăl căruia i se iartă toată indiferența, toată risipirea, toate nefacerile. El e atât de rar între copiii lui, încât povestea veche, biblică, se răstoarnă și Sandu devine tatăl risipitor.

Fiecare dintre băieții lui, adulți acum toți, e afectat altfel de lipsa acestui tată care nici măcar nu-și amintește care dintre ei era pe bancheta din spate cândva, când a condus el beat. Noroc că-și amintesc copiii. „M-o divorțat mă-ta“ le zice băieților, de parcă s-ar fi scuturat cineva de el ca de o scamă. Și, sigur, nu are nicio răspundere în treaba asta.

Marita still 2

Pare să nu vrea nimic, deși din gură le știe pe toate, merge cu viața cum merge praful cu vântul sau cum merge Marița cu zăpada, cu gheața, cu gropile, cu zloata. Sandu e înăuntrul tuturor – sfâșietoare scena în care, la plecare, mama băieților, divorțată de foarte mult timp de el, îl urmează la mașină, dintr-un reflex de viață și de dragoste care nu are legătură cu timpul, cu durerea, cu despărțirea –, Sandu e o bucată din fiecare, chiar dacă niciunul dintre ei nu e nici măcar o fărmâmă din Sandu. Din sufletul lui. Dar Sandu nu e rău, el e numai un rătăcitor perpetuu, un om în afara sa și în afara oricui altcuiva, un inadaptat la sine și la oricine altcineva, un zburător bătrân și domesticit în parte de doamna Melania – poate nu ultima din mulțimea amețitoare de partenere vremelnice –, un rol de cinci minute în care Victoria Cociaș efectiv strălucește.

Sandu nu vrea nimic de la sine și nimic de la nimeni, iar asta îi face pe băieții lui să nu vrea să-i semene fiindcă acest tată i-a durut mereu și încă îi doare, însă în obstinația fiecăruia de a nu fi ca tata se pierde fiecare pe sine puțin sau mai mult fiindcă se descentrează atunci când își caută reperul în afara lor. Unul e iresponsabil, cel mic, unul e fluid, evaziv în relația lui sentimentală, iar cel care are soție și copil e un tată și un soț care se străduiește să fie perfect, să compenseze prin exces ceea ce i-a lipsit. El este totuși cel căruia frații îi datorează primirea cu brațele deschise a tatălui risipitor. El a iertat ca să poată fi fericit, dar râde prea mult și prea des pentru un om fericit.

Marita still 1

„Marița“ e un film-capsulă. Te trage înăuntru încet, ți-e frig acolo, ți-e cald când ieși din ea și intri-n casă, ți-e acasă când înțelegi că acasă e omul, cu toate neajunsurile lui de om, că iubirea nu e niciodată limpede, că n-are cum fi, că e peste bucurie, peste greșeală, peste reproș, peste… om.

Alte creierisme:

  • Mi-ar plăcea să fiu o vază într-un film de Cristi PuiuMi-ar plăcea să fiu o vază într-un film de Cristi Puiu
  • În filmul ăsta, cine nu sunt încă sigur o să fiuÎn filmul ăsta, cine nu sunt încă sigur o să fiu
  • Sunt cine m-am lăsat să fiuSunt cine m-am lăsat să fiu
  • Și serafimii sar garduriȘi serafimii sar garduri
  • „Nu știu cum să spun ca să nu jignesc“„Nu știu cum să spun ca să nu jignesc“
Facebook0
Twitter0
Google+0
LinkedIn0
Pinterest0
Tags: Adrian Titieni, Alexandru Potocean, amintiri, Ana Ciontea, Bogdan Dumitrache, Cristi Iftime, familie, film, societate, timp, viata, Victoria Cocias

Spune-te aici: Anulează răspuns

COMANDĂ ONLINE










Articole recente

  • Bucurări
  • Tanti
  • „Am ostenit să trudesc pentru a nu visa”
  • Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Mihnea Boștină: „Mintea cea de pe urmă are memoria scurtă”

Categorii

  • Arte
  • Copilege
  • De la Ana la caiafe
  • Dialogos
  • Drumult
  • Epicderma
  • Fara categorie
  • Gânduri în picioare
  • Opinie
  • Ospecioi
  • Risipite
  • Samizdat
  • Viituri de scriituri

Comentarii recente

  • bConnected în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Diana în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Elena în Tanti
  • Primele trei litere în Pere târzii
  • Cristi în Pe vârful limbii…

Blogroll

  • acestblogdenervi
  • Casa jurnalistului
  • Catchy
  • Chinezu'
  • Dan Alexe
  • Deepseastories
  • Iulicika's Blog
  • Lorena Lupu
  • Marilena Guduleasa
  • Mircea Goia
  • Oraşul din palmă
  • Pistolul cu buline

Arhivă

  • decembrie 2020 (1)
  • august 2020 (1)
  • mai 2020 (2)
  • martie 2020 (1)
  • decembrie 2019 (3)
  • octombrie 2019 (1)
  • august 2019 (1)
  • iulie 2019 (1)
  • iunie 2019 (3)
  • martie 2019 (1)
  • februarie 2019 (1)
  • ianuarie 2019 (2)
  • decembrie 2018 (3)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (2)
  • septembrie 2018 (3)
  • august 2018 (2)
  • iulie 2018 (3)
  • iunie 2018 (3)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (1)
  • martie 2018 (4)
  • februarie 2018 (8)
  • ianuarie 2018 (6)
  • decembrie 2017 (8)
  • noiembrie 2017 (2)
  • octombrie 2017 (4)
  • septembrie 2017 (7)
  • august 2017 (6)
  • iulie 2017 (1)
  • iunie 2017 (7)
  • mai 2017 (9)
  • aprilie 2017 (10)
  • martie 2017 (4)
  • februarie 2017 (6)
  • ianuarie 2017 (8)
  • decembrie 2016 (5)
  • noiembrie 2016 (3)
  • octombrie 2016 (5)
  • septembrie 2016 (5)
  • august 2016 (10)
  • iulie 2016 (6)
  • iunie 2016 (8)
  • mai 2016 (9)
  • aprilie 2016 (10)
  • martie 2016 (11)
  • februarie 2016 (8)
  • ianuarie 2016 (13)
  • decembrie 2015 (7)
  • noiembrie 2015 (10)
  • octombrie 2015 (12)
  • septembrie 2015 (13)
  • august 2015 (11)
  • iulie 2015 (12)
  • iunie 2015 (12)
  • mai 2015 (10)
  • aprilie 2015 (12)
  • martie 2015 (21)
  • februarie 2015 (15)
  • ianuarie 2015 (20)
  • decembrie 2014 (18)
  • noiembrie 2014 (11)
  • octombrie 2014 (11)
  • septembrie 2014 (14)
  • august 2014 (18)
  • iulie 2014 (10)
  • iunie 2014 (16)
  • mai 2014 (24)
  • aprilie 2014 (29)
  • martie 2014 (7)
  • decembrie 2013 (4)

Etichete

ajutor barbat barbati bucurie bunica carte casatorie casă copii copil copilarie dragoste drum durere educatie familie femei femeie film frumusete istorie literatura lumina mama moarte oameni om parinti politica poveste prietenie profesori relatie relatii Romania scoala societate Spectacol speranta suferinta suflet tata teatru viata viitor
Copyright © 2021 by Ana Barton.