Aseară, la lansare, s-a-ntâmplat un lucru care m-a dat peste cap. De fapt, un gest. O doamnă a venit la autograf. I-am scris pe carte, la pagina 100, unde-i textul meu, m-am ridicat, ne-am pupat, am dat să m-așez pentru următorul autograf. Doamna mi-a luat dreapta și mi-a pupat-o. N-am avut nici când să-mi dau seama ce se-ntâmplă, darămite s-o retrag. Am rămas tâmpită, m-am uitat la ea și-am așteptat să spună ceva. A zis atât: „Mâna aia care scrie.“
Am apucat să simt undeva în stomac că vine o viitură de lacrimi și-am zis că trebuie să le-ndes cu ceva înapoi. M-am uitat disperată spre Dan C. Mihăilescu, era în stânga mea și văzuse scena, și l-am întrebat despre mâinile lui. I-am spus amândoi doamnei că mâinile noastre spală vase, podele, frământă aluaturi și ce mai găsesc în cale. Ca să vă spui drept, am trăit acel stânjenitor moment când ți se dă ceva la care nu te-ai fi așteptat niciodată, ceva ce oricum nu meriți.
Și mi-am adus aminte de timpurile în care stăteam într-un cămin studențesc, în Tei. Era în 1993 și-mi luasem și serviciu. Nu intrasem la facultate, iar pe vremea aia nu te duceai cu dosarul unde voiai tu. Nu intrai, așteptai anul următor. Eu munceam, învățam și așteptam. Avusesem însă grijă să mă mărit. Cu un student la Istoria artei, așa că stăteam într-un cămin studențesc, de familiști. La etajul unu. Erau câteva camere, cu uși, ferestre și prize. Chiuvetele și toaletele erau comune.
Foto: Narcis Pop
Femeia de serviciu le spăla în fiecare dimineață. Erau multe, multe chiuvete. Unele, mari, în față, iar altele, mici, pe două rânduri, să-ncapă toată lumea. Numai toaletele erau doar cinci. Când veneam și eu seara de la serviciu, aveam loc berechet să-mi spăl mâinile, dar de toalete era bine să nu m-apropii. Așa c-am început să le spăl pe toate cinci în fiecare după-amiază. Mi-am luat instrumente specifice, dezinfectanți și detergenți și mi-am găsit slujbă part-time pentru fiecare seară. Normal, neplătită. Sâmbăta și duminica, spălam dis-de-dimineață, că doamna avea și ea weekend, ca tot omul. Și-apoi plecam la muncă. Lucram într-o galerie de artă, așa că eu n-aveam weekend. Era bine așa. Ce ne făceam, dacă ne suprapuneam cu programul?
Vecinii mei, când m-au văzut că spăl wc-urile, au zâmbit condescendent sau amuzat. Fiecare, după stare. S-au obișnuit repede. Eu speram că asta îi va determina să fie nițel mai atenți. Well, ei n-au înțeles decât că au și ediție de seară la femeia de serviciu. Așa c-am spălat eu ce-am spălat, dar m-am și săturat la un moment dat. Am scos clanța de la ultimul wc și-am luat-o-n cameră. Chiar nu se mai putea. Vecinii au scris pe ușa acelui wc „Corpul diplomatic“. Cu vopsea roșie, artistic, mișto, că doar era căminul Academiei de artă. Iar eu, când aveam musafiri și voiau ăștia la toaletă, le dădeam clanța și-i îndrumam așa: „Ultima, pe stânga, scrie pe ușă Corpul diplomatic“. Bine, asta când era bec la baie, că de obicei nu era. Și ziceam doar „Ultima, pe stânga“.
Așa că mâna aia care…
Bravo tie Anâ!Ma tot uimești!
Bravo tie Ană!Ma tot uimești! Ce om frumos ești!
Nu om normal?
Gestul doamnei a fost cu siguranță copleșitor dar sigur ești singura vinovată de a fi ajuns la sufletul dumneaei, si nu numai. Referitor la alte îndeletniciri ale mânuțelor noastre, am trăit experiente asemănătoare. Nu in Tei, in Regie. Doar că eu, Ană, nu sunt atât de bună ca tine si mi-am curățat doar la locul faptei. Și da, după o vreme mi-am luat și clanța la pachet.
Vai, două clănțărese!
Ioi, abe amu auz ci fain era să fi studinte la facultetă țivilă.
Aveai privilegiul să-ți iei clanța când voiei (upsss, ce-o îșât! sorry! n-o fost cu intenție!)
Mai nashpa o fost di ciia ce ș-o irosât tinerețăle prin școalile Army-ei.
Aclo, dacă făcei vro șotie în timpul zilei, canonul îndătinat era plantonul 2, cumulat cu o porție consistentă de frecat weceurile alea turcești, smălțuite.
În pizda mamei lor de nenorociri că erau așa de împuțâte și pline de piatră depusă, încât nici cu picamerul nu reușeai să le dezbârni.
Norocuțu’ celor de la transmisiuni care aveau în dotare acumulatori cu plumb și, pe cale de consecință, aveau și stație de încărcat acumulatori unde se găsea din belșug acid sulfuric de conțentrație 98%
Dară despre aist subiect îi blasphemye de grăit, că trebe să ne mai aprindem o mahoarcă și să așteptăm, cu paciență, părerea unui specialist în bude, closete, căcători și vespasiane – da, Doamnelor și Domnilor, avem deosebita onoare de a vi-l prezenta (în așteptare) pe Inegalabilul, Nemaipomenitul, Extraordinarul RAJ!
(aplauze, urale din tribune, ovații, chiote isterice, leșinuri la lingurică și bikini azvârliți pe scenă de doamnele și domnișoarele extaziate până la lubrefiere de ipotetica epifanie a Zeității Magnei Cloaca).
p.s. Ma’am, de fiștecare dată când te văd într-o poznă cu nicoțiana în mânuri, îmi aduc aminte ce ne ordona comandantul de pluton când eream prin liceu, deci n-aveam voie să fumă, în scopul creșterii și dezvoltării armonioase:
STÂNGI ȚÂGARA, CAPORALI!
În spiritul celor scrise de tine, în urmă cu ceva timp spuneam următoarele:
povestea mâinilor sau breviar chinestezic
dac-am fi măcar un pic mai oneşti
cu propriile noastre mâini,
geografie a întregii fiinţe,
am afla că
ţinem viaţa-n palmă
şi că
mâinile noastre nicicând nu mint.
nu demult am aflat că
am cinci inimi:
una, în piept,
restul, în fiece palmă
şi-n talpa piciorului.
unde te afli tu?
în fiecare inimă, pe rând,
şi-n toate laolaltă.
câţi oameni, atâtea amprente,
ar spune înţeleptul.
există mâini cu degete prelungi,
după cum
există mâini muncite, de pălmaş,
mâini de-artist, de pianist,
mâini de firav prunc,
de magician, de senior,
mâini care-nvaţă şi se-nvaţă,
mâini de femeie, mâini de bărbat,
mâini albe, negre, roşii, galbene, mulatre.
indiferent însă de toate acestea,
te văd prin ochii
din buricele mâinilor mele.
atunci când mâinile mele te cunosc
se-amestecă cu mâinile tale,
simt, adulmecă,
grăiesc în locul meu,
spun despre tine
tot ce cuvintele nu pot s-o facă.
fiinţa mea e în mâini,
la fel cum
viaţa ta e în mâinile mele.
mâini întrebătoare, sfioase, mirate,
mâini lascive, dar şi blajine,
mâini ce caută Calea, Adevărul, Viaţa.
mâini de înger,
mâini de fecioară,
mamă, soră, iubită.
mâini împreunate a rugăciune,
mâini care durează, înveşnicesc,
mângâie, alină, tămăduiesc,
mâini care seamănă, dar şi culeg,
mâini care mângâie
mătase din păr, dar şi frenetice gânduri,
mâini necunoscute, de profet şi de erou,
mâini pe creştet, mâini în poală,
mâini dojenitoare, măiastre,
mâini adunate pe-o carte.
mâinile lui Iisus, Leonardo, Dostoievski,
Albinoni, Maria Magdalena, Ioana d’Arc,
Maica Tereza şi Marlene Dietrich,
mâini care-aduc lumină
sau seamănă negru-ntuneric,
mâini umede, mâini rumene,
zgribulite de ger,
mâini căuş, cu apă de băut
şi lapte de stele din Calea Lactee.
mâini graţioase,
a căror fragile-ncheieturi
acaparte de brăţări aurite
aşteaptă să fie îndelung sărutate,
mâini ce susţin un pod arcuit în palmă,
o coloană a infinitului
sau o scoică-ghioc
în care şopteşte marea şi-aleanul.
mâini întinse a prietenie,
mâini care ţin la piept
prunci, vise şi flori,
mâini străpunse de piroane,
mâini care frâng pâinea-n două,
mâini ce eliberează parfum,
dar şi tăioase ghilotine,
mâini care alunecă pe corzi,
pe penel, pe trup de vioară,
mâini care şterg ochi plânşi, trişti, amari.
mâini de politruci şi de curtezane,
mâini învineţite, uscate şi reci,
mâini trase pe roată.
mâini neprietene,
care urăsc, rănesc,
mâini urâte, rele,
mâini de soldat cu degetul pe trăgaci,
mâini care-nfierează, condamnă, acuză,
mâini încremenite în formă de pumn.
mâini care trag clopote
şi scot apă din fântână,
mâini care iubesc, uluiesc.
mâini care strâng în palmă mâini,
mâini care vin, mâini care pleacă.
şi-ntre toate-acestea
diafană, mâna ta, iubito,
pe care ţi-o cer.
Mulțumesc, Florin.
Un’i mamuța șeitanului îmblă Raj aista, cî-l dau apsent lanoapti la apelul bocancilor?
O zî – nu-i. A dooa zî iar nu-i.
La pașopt de oare trebe să fie declarant desertator de la cazarma blogului. (c-așai regula îndătinată la pașoptiști)
Steteam zâlili astea șî mă zgâiam în mintea gândulu’ oari un s-o pitulat Raj- Cavalerul Sfintei Vidanje?
Ș-am agiuns la singura ipoteză logică:
Raj îi UN VERITABIL PATRIOT.
Adicătelea tărășănia îi cauzată de situația escepțional (de împuțâtă) de la Parij și din Briusel.
Prima dată mo bântuit gându că Raj s-o-nfricoșat și nu mai îndrăznește să circule, zâua namiaza mare, piulițele și coclaurile nostram regionem. Da’ ma’ apoi mi-am contrazâs sângur teza, construind o antiteză fundamentată pe tăria indubitabilă a caracterului escepțional al Raj-ului: Iel ieste un veritabil luptător neînfricat, la carele nu-i tremură izmenele celea albastre la ruptura curulu’ atuncea când Hollande – Resboinicul Față Palidă din Mali decretează stare de emergență în Frankreick și-n condominii.
Noooo!
Nici prin cap să nu-i treacă nimănuia așa ceava prin gând, că Raj îi viteaz și neînfricat aidoma lu donchihote atuncea când o vrut să-și împresioneze Dulcineea Deltoidoboso, calchiind oiștea lui Jeremiah-Valachul răpezindu-se cu Lancia înspre un Windmill părăsât încă de pe vremea caizilor mauri.
Apăi, inga așa, pe cale de consecință a deducției logice, element sinecuanon a philosophiei științei, o rezultat că Raj ievită să mai iasă cu Mândra și Aspectuoasa lui Vidanjă dotată cu poampă Demag Wittig grație, datorită și mulțumită la înălțătorul sentiment patriotic ce-l macină pe Raj de trei ori pe zi și o dată la amiază
Adicătelea, mai pe șleau, Raj ÎI UN PATRIOT ce trebe pominit în Pantheonul Heroes-ilor neamului ( asta numa după ce o să deie colțu’) din cauza că iel protejează întreaga popolație a Bucureșcilor încontra vreunui prezumtiv atentat terrorist al zurliilor cu mințile scoțând miros de ferodou religios ars.
Păi, cam are direptate Patriotul ca, în scop preventiv, să nu se mai plimbe cu autospeciala pe drumurile din Bucale.
Vă daț sama ce ninorocire se poate întâmpla dacă Doamni ferește îi pun Daeshii o boambă sub Vidanja plină?
Pfuiii! Nici nu vreau să-mi închipui cum ar puțî Bucureștiul în care s-o-mprășchiet vro 14 tone de armă biologică de cea mai pură esență (concentrație 99.8%) și cu o diagramă a pierderilor alcătuită din 100 morți pe o rază de 1 km în primele 30 de minute, 90% victime pe o rază de 5 km în primele 2 ore și 80% citizeni ultrascârbiți, stuchindu-și pe jos desgustul olfactiv și papilar, în primele 24 de ore de la cataclism.
Asta trebe să fie treaba cu lipsa lui Raj.
Băietu amu e rădicat cu tot cu vidanjă de cei de la SeReI și-i adăpostit bine în buncărul antiatomic din subsolul Dormitorului Parlamentului.
Îs tari curios când o să apară, să ne povistească impresiile luia de asediu.
Abeaștept.
geniaaaaaal. sublim.
…era un camin cu studenti basarabeni….nu?
În parte, da.
Scriere deosebita. Maini obisnuite. Comentarii si, si.
Ce ma indigneaza e ca si acum trebuie sa creem locuri pe care sa scriem “Corpul diplomatic” si sa luam clanta la purtator. De ce oare?
Si Raj, domnul Raj pe unde-o fi?
Icesa is, dnule TIPSY. Sluga ! Dna Ana,dnu IO* mo insultat. Mo facut indubitabil. Daca nu eram educat , ii ziceam ca ba pea mamei dansului. Sluga, dnule IO* ! Io cand pot pt. ca sa pup mana aia cu care scriti si fruntea cu care ganditi, dna Ana, sarumana si zulufii ? As dori sa stie tota lumea ca az am vorbit cu dv. la tel.nochia si ca datorita mie au scapat cele 3 matze de batae, ca thocmai le otanceatzi. Io daca eram in locu dv., luam toate clantele ca sa sw cace pe ei aia, iar io personal imi puneam pempersi cu cristale svarovschi sa se ofti dujmanii. Rectific: sarumana cu care scriti si ati spalat closete !
Locotinente (r) Raj, Io* nu te-am insultat, ci te-am complementat direct în sensul că ț-am rădicat mingiuca la fileu ca să poț’ matali să întri c-o scriitură bestială, carele să deie cu roatele în sus tăte Lamborghinurile din Bucale și tăte nuliparele ;i nuligestele din sud-estul Oiropei
Amu nu trebe să mi-o iei în nume de răi, că ideea erea de alertă de tip RED CODE Ceava cam cum țâpă Adda în Lupchii:
„Iesi afara, mai ciobane, ca ne da lupii tarcoale
Ca ne da lupii tarcoale
Apara-ne, mai ciobane, ca ne da lupii tarcoale
Ca ne da lupii tarcoale”
#ieșiafarămăilocotinente
Dna Ana, dnu IO* mo facut cioban. Bine, mai intai mama ma facut cioban. Ce, noi ciobanii nu suntem utili ? Cine sa pazeasca oilele, caprele, vacili ?
Esti minunata ,de aceea te iubesc !