Ana Barton
  • Căprării
    • Epicderma
    • Drumult
    • De la Ana la caiafe
    • Viituri de scriituri
    • Samizdat
    • Ospecioi
    • Copilege
  • Parcă eu știu cine sunt…
Ana Barton
Reading now
DSC09884

Mami are satâraş

Apr 15, 2014
_MG_8027

Să-ţi spun…

Apr 14, 2014
Perla

Aruncătorul de mărgăritare

Apr 13, 2014

Scufiţa… albastră

Apr 12, 2014
La tara

Frica de foame

Apr 11, 2014
Gunka Vergulescu

Dragoste oarbă

Apr 10, 2014
Ana-fusta-ei-de-fata-Narcis-Pop

Urâtă şi proastă

Load more

Mami are satâraş

Epicderma de Ana Barton / 16 aprilie 2014
next
Use ← → keys to navigate
  • A+ A-

Se făcea că eram cinstiţi. Că nu mai visam s-acoperim şi nici să vindem imagini. Şi nici oglinzi proaspete. Era vis în vis, ca să se mai disipeze durerea până la a nu o mai simţi, nu limitrofă nesimţirii.

Se făcea că nu mai ascundeam satâru’-n poale şi nici nu-l mai diminutivam. Că aveam o criză de imponderabilitate şi nu mai simţeam frica, nici apăsarea, nici nevoia. Pe-ale nimănui.

Şi recunoşteam că suntem crude, că durem când ne-ncearcă nevolnicia şi cutremurăm când ne cuprinde. Şi suportam să făţuim asta, eram ignifuge, deşi autoextincţia prin combustie pare singura formă onorabilă de vieţuire, ştiu, scurtă şi eficientă, în astfel de situaţii.

De-aia puteam să căutăm în noi, să scoatem şi să punem pe masa cinstită cât rău poate face o mamă copiilor ei. Şi cât de mult timp. De fapt, tot timpul. Ode mamelor noastre, ode nouă, de la ieşiţii din noi, atârnătorii pentru care tremurăm de grijă. Osanale naturale.

Creştem din dragostea şi din păsarea lor neîntreruptă şi, da, sfinte sunt mamele şi-şi merită venerarea. Dar sunt sfinţi luptători şi taumaturgi, nu doar rugători. Adesea, se luptă cu noi şi, când cred ele că suntem prea mici, oricând ar fi asta, ne luptă pe noi, în locul nostru.

O mamă te poate îngenunchea aşa cum nimeni altcineva n-o poate face. Iertaţi-mă, taţilor… Voi nu puteţi decât să daţi cu dalta mare în locuri mici, să curgă sânge greu de sare, dar mai mult, niciodată. Nu, n-o să vă dau explicaţii psihologizante, o să vă spun, ţărăneşte, că aşa-i lumea făcută şi de-aia se poate ca mama să te facă zeu ori târâtoare. C-un gest frugal de pleoapă, nu cu mai mult.

DSC09884

Foto: Irina Ionescu-Homoriceanu

Mă-nchin în faţa mamei mele ca la achiropiite. Şi azi, aşa cum am făcut mereu. Nimic n-o poate prăvăli pe ea din locul închinării. Însă văd fricile supte deodată cu laptele ei, duc şovăirile mele născute din neîncrederile şi temerile ei, cad sub neputinţele mele pulsând din tăiş. Mirosul meu de om le ştie bine. Şi se doboară lor.

Trăiesc nedezlipirea copilului meu cu frică. Ştiu că i-am dat. Ştie şi ea. Dar mai ştiu şi cât am săpat în ea cu satâraşul meu, mereu dezinfectat, cu mâner incrustat şi teacă moale, de mătase. Şi ştie şi ea. Mă recunoaşte cu recunoştinţă şi mă apleacă aspru, cu oţel tânăr, moştenit. Văd cum îi creşte lama.

Şi îndrăznesc azi către tine, cetitorule. De ţi-ai durea cu pârjol făcătoarea, nu-i spune de răni şi nu-i arăta locurile. Iubeşte-o făţiş, ca să-şi uite satârul departe. Însă pruncului tău arată-i drumul cinstit prin care să te prăbuşească atunci când degetele ţi se-ncruntă pe plăsele şi-ţi vine frică de scoatere, că aia nu e poftă.

Arată-i copilului tău cum şi unde să dea, atunci când îi greşeşti. Învaţă-l să te ruşineze şi să te clatine. Cum să te-nfrunte şi, mai ales, să te înfrângă. Arată-te în slăbiciunile tale toate, ca să piară-n pustietăţi spaimele care sculptează nepriceput oameni. Ca să fie viu.

Alte creierisme:

  • Nervii nervilor noștriNervii nervilor noștri
  • O dragoste. O frumusețeO dragoste. O frumusețe
  • Unde se duc inimile cicatrizate când se duc?Unde se duc inimile cicatrizate când se duc?
  • Cei doi saciCei doi saci
  • PovestePoveste
Facebook545
Twitter0
Google+0
LinkedIn0
Pinterest0
Tags: atentie, bucurie, copil, dragoste, durere, frica, grija, icoana, lapte, lumina, mama, satar

9 comentarii

  1. Florina / 16 aprilie 2014

    Divin!

    Reply
    • Ana Barton / 16 aprilie 2014

      Mie mi se pare cam… satâros. ;)

      Reply
  2. Monica / 16 aprilie 2014

    Povestea asta ne taie cordonul ombilical cu grația iubirii. Frumoasă mamă ești! Frumos îți crește copilul!

    Reply
    • Ana Barton / 16 aprilie 2014

      A, nu, Monică! Sper că sunt normală: uneori acceptabilă, alteori opusul. :) Copilul, care se luptă cu mine şi-n somn, nădăjduiesc să crească cinstit, să nu se-ascundă de sine. Iar dacă pentru asta tre’ să-şi ascută lama pe mine, so be it! ;)

      Reply
      • Monica / 16 aprilie 2014

        Așa va crește, că i-ai pus în suflet libertatea de a fi așa cum este ea. :)

        Reply
        • Ana Barton / 16 aprilie 2014

          Doamne-ajută!

          Reply
  3. vlad / 17 aprilie 2014

    … nu te iert. Te trezesc la realitate, ai zis o tampenie. Lumea nu e impartita asa simplu intre mame si tati. E impartita intre cat si in ce fel se implica fiecare. Ai facut o generalizare aberanta, dar banuiesc ca semnificativ mai multe cititoare decat cititori, prostiile astea trec neobservate ba chiar aplaudate

    Reply
    • Ana Barton / 17 aprilie 2014

      Eu te iert. Ai citit deasuprist şi-ai preconceput rapid. :)

      Reply
    • Reb / 16 iunie 2016

      Vorbiți… vorbe. :) Ca să nu spun altceva. Un tată nu va mângâia niciodată așa cum o face o mamă și spun asta din prisma copilului care am fost, nu a mamei care sunt. Și probabil ai cordonul ala ombilical care te-a ținut legat de EA, nu de EL, are un cuvânt de spus. Naturii nu i te poți pune de-a curmezișul. :)

      Reply

Lasă un răspuns către Ana Barton Anulează răspuns

COMANDĂ ONLINE










Articole recente

  • Bucurări
  • Tanti
  • „Am ostenit să trudesc pentru a nu visa”
  • Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Mihnea Boștină: „Mintea cea de pe urmă are memoria scurtă”

Categorii

  • Arte
  • Copilege
  • De la Ana la caiafe
  • Dialogos
  • Drumult
  • Epicderma
  • Fara categorie
  • Gânduri în picioare
  • Opinie
  • Ospecioi
  • Risipite
  • Samizdat
  • Viituri de scriituri

Comentarii recente

  • bConnected în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Diana în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Elena în Tanti
  • Primele trei litere în Pere târzii
  • Cristi în Pe vârful limbii…

Blogroll

  • acestblogdenervi
  • Casa jurnalistului
  • Catchy
  • Chinezu'
  • Dan Alexe
  • Deepseastories
  • Iulicika's Blog
  • Lorena Lupu
  • Marilena Guduleasa
  • Mircea Goia
  • Oraşul din palmă
  • Pistolul cu buline

Arhivă

  • decembrie 2020 (1)
  • august 2020 (1)
  • mai 2020 (2)
  • martie 2020 (1)
  • decembrie 2019 (3)
  • octombrie 2019 (1)
  • august 2019 (1)
  • iulie 2019 (1)
  • iunie 2019 (3)
  • martie 2019 (1)
  • februarie 2019 (1)
  • ianuarie 2019 (2)
  • decembrie 2018 (3)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (2)
  • septembrie 2018 (3)
  • august 2018 (2)
  • iulie 2018 (3)
  • iunie 2018 (3)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (1)
  • martie 2018 (4)
  • februarie 2018 (8)
  • ianuarie 2018 (6)
  • decembrie 2017 (8)
  • noiembrie 2017 (2)
  • octombrie 2017 (4)
  • septembrie 2017 (7)
  • august 2017 (6)
  • iulie 2017 (1)
  • iunie 2017 (7)
  • mai 2017 (9)
  • aprilie 2017 (10)
  • martie 2017 (4)
  • februarie 2017 (6)
  • ianuarie 2017 (8)
  • decembrie 2016 (5)
  • noiembrie 2016 (3)
  • octombrie 2016 (5)
  • septembrie 2016 (5)
  • august 2016 (10)
  • iulie 2016 (6)
  • iunie 2016 (8)
  • mai 2016 (9)
  • aprilie 2016 (10)
  • martie 2016 (11)
  • februarie 2016 (8)
  • ianuarie 2016 (13)
  • decembrie 2015 (7)
  • noiembrie 2015 (10)
  • octombrie 2015 (12)
  • septembrie 2015 (13)
  • august 2015 (11)
  • iulie 2015 (12)
  • iunie 2015 (12)
  • mai 2015 (10)
  • aprilie 2015 (12)
  • martie 2015 (21)
  • februarie 2015 (15)
  • ianuarie 2015 (20)
  • decembrie 2014 (18)
  • noiembrie 2014 (11)
  • octombrie 2014 (11)
  • septembrie 2014 (14)
  • august 2014 (18)
  • iulie 2014 (10)
  • iunie 2014 (16)
  • mai 2014 (24)
  • aprilie 2014 (29)
  • martie 2014 (7)
  • decembrie 2013 (4)

Etichete

ajutor barbat barbati bucurie bunica carte casatorie casă copii copil copilarie dragoste drum durere educatie familie femei femeie film frumusete istorie literatura lumina mama moarte oameni om parinti politica poveste prietenie profesori relatie relatii Romania scoala societate Spectacol speranta suferinta suflet tata teatru viata viitor
Copyright © 2021 by Ana Barton.