Voiam să vă spun că lanţul trofic la pere este foarte interesant. Aşa l-am visat eu.
Era odată o pară care avea un copil. Para-mamă, în fiecare dimineaţă, îşi trimitea copilul-pară să ia mâncare.
Perele mâncau nişte buline galbene, cu aromă de pere, dar era o condiţie: perele mâncau doar pere, nu aveau voie să se amestece cu alte fructe, de exemplu, merele ar fi trebuit să mănânce doar mere. Adică, mai clar, copiii-pere mergeau să ia mâncare şi dacă doi copii-pere sau doi copii-mere se întâlneau, se mâncau între ei. Aşa se întâmpla la toate fructele.
În principiu, dacă o mamă, un tată sau copiii-pere se întâlneau cu o altă familie de pere, se mâncau. De aceea se numesc pere canibale.
După ce copilul a scăpat nevătămat de la moarte şi nu a fost mâncat de un alt copil-pară, i-a adus mamei lui buline galbene. Când mama a înfulecat cu plăcere bulinele, a rămas gravidă. Tot timpul când o mamă de un fruct anume mânca buline care făceau parte din gustul ei, rămânea gravidă.
Acesta este lanţul trofic la fructe, din cel mai frumos vis al meu într-o dimineaţă de iarnă. Alaltăieri l-am visat.
Deh, Zozu. Mi-a zis aşa: „Mami, m-am lăsat şi de scris, uof!“ Tre’ să m-apuc iar.
Să se apuce, să se apuce.
Vai de noi, Nora, când s-o apuca.
Da’ mie.