Ana Barton
  • Căprării
    • Epicderma
    • Drumult
    • De la Ana la caiafe
    • Viituri de scriituri
    • Samizdat
    • Ospecioi
    • Copilege
  • Parcă eu știu cine sunt…
Ana Barton
Reading now
ovidiu-moisin

Gustul mâinilor tale

Noi 12, 2016
img_5459

Unde se duc inimile cicatrizate când se duc?

Oct 29, 2016
pop_8489unu

Moartea nu are preferințe sexuale

Oct 15, 2016
12299114_10153603879615081_5179384634051682135_n

Învățătoarea mea, dragostea mea. Am regăsit-o după 36 de ani, pe Facebook

Oct 13, 2016
bach

Bach, ‘re-ați ai dracu’!

Oct 11, 2016
te_poster_ro_oficial

Sunt cine m-am lăsat să fiu

Oct 06, 2016
van-eyck

Limbul dintre pro și contra

Load more

Gustul mâinilor tale

Copilege de Ana Barton / 24 noiembrie 2016
next
Use ← → keys to navigate
  • A+ A-

Am văzut-o în mulțime. Freamătul ei mi-a atras privirea. Toți oamenii stăteau cuminți și ascultau, se uitau: se lansa o carte. Ea umbla printre ei, îi atingea, îi privea în ochi. Ei se dădeau la o parte, îi făceau loc, îi zâmbeau sau se mirau, unii înțelegeau, alții doar o lăsau să se manifeste. Eram departe de ea, nu mi-am dat seama decât că e… altfel.

Să fi avut 13-14 ani copila. Lansarea s-a terminat, m-am ridicat și m-am dus la autograf. Îmi așteptam rândul. Și-a apărut în fața mea, împreună cu mama ei. Mi-am dat seama că pe mama o știu de pe Facebook, din poze, acum o vedeam pentru prima oară în față. Fetița stătea liniștită cumva în spatele mamei. „Ce să fac, ce să nu fac?“ am întrebat-o pe mamă. „Nimic special. Dacă te vrea, te ia, dacă nu, te respinge.“. Și mama s-a întors, să ia autograf de la scriitoarea care tocmai își lansase cartea.

ovidiu-moisin

Foto: Ovidiu Moisin

Eu am rămas în picioare, în spatele ei, față în față cu fetița care stătea dreaptă și mă privea în piept. Nu m-am mișcat. O priveam în creștet. Avea cel mai plin de viață, de tumult, păr pe care l-am văzut vreodată. Era ca o orchestră părul ei negru. Deodată, mi-a luat amândouă mâinile, ușor le-a luat, fără să-mi strângă degetele. Stăteam una în fața alteia, cu toate mâinile noastre împreună. Și-a ridicat privirea și mi s-a uitat în ochi pentru câteva secunde, apoi și-a pus din nou privirea în pieptul meu. Mâinile noastre trăiau într-un fel separat de noi.

Mă gusta, făceam cunoștință. Mă primea. O gustam și eu, simțeam cum îmi intră prin mâini în minte și-n inimă. Cum cunosc pentru prima dată în viață un om prin mâinile sale, prin mâinile mele. Am apucat să mă gândesc că noi, poate, am uitat ce-nseamnă să fim împreună pentru că mereu căutăm să înțelegem, nu ne mai primim unii pe alții, ne decodăm. De-aia ne-o și fi atât de greu să ne iubim, ne omoară neînțelesurile, ne obosesc cumplit și nu mai ajungem, din cauza lor, la inimă. Brusc, fetița mi-a lăsat mâinile, dar a continuat să-mi privească pieptul. Nu m-am mișcat. Am văzut că, în dreapta mea, cineva filma întâlnirea asta a noastră, dar nu știu cine, n-am întrebat, am stat acolo, în fața ei. Mi-a luat din nou mâinile, dar nu i-am auzit întrebarea degetelor. Era doar o continuare. Am mai stat așa câteva minute și iar mi le-a lăsat. Pe urmă, mi s-a uitat în ochi, fix, câteva secunde. În timpul ăsta, fără să-și coboare privirea, mi-a găsit pentru a treia oară mâinile. Știa unde le lăsase, le cunoștea deja, le gustase, le-a găsit instinctiv. Am stat așa până mama ei a terminat de vorbit cu autoarea și s-a-ntors la noi. Ne-a găsit trăind din mâini, în picioare, pe o stradelă aglomerată dintr-un târg de carte.

Nu știu dacă ne vom mai întâlni vreodată, dar știu că este una dintre întâlnirile adevărate din viața mea. În care un sine mi-a căutat sinele. Nu, nu l-a căutat, am greșit, a pus mâna pe el, l-a gustat și l-a ținut în mâini. O întâlnire fără înțelesuri, curată ca un somn amniotic. Singura întâlnire din viața mea în care nu am știut cine sunt și nici nu am simțit nevoia să aflu. Mulțumesc.

Alte creierisme:

  • O îmbrățișareO îmbrățișare
  • Povestaşi pentru LucaPovestaşi pentru Luca
  • LegăturiLegături
  • Dar mie-mi dai?Dar mie-mi dai?
  • Bună, sunt Ioana. Mama lui LucaBună, sunt Ioana. Mama lui Luca
Facebook0
Twitter0
Google+0
LinkedIn0
Pinterest0
Tags: atingeri, autism, comunicare, copil, cunoastere, dialog, emotie, maini, oameni, ochi, societate, viata

4 comentarii

  1. Adrian / 25 noiembrie 2016

    Să ți pe cineva apropiat de mână este un reflex; dar nu și pentru mine. Eu sărut pe obraz și dau noroc din politețe. Probabil că am o fobie la sentimentalisme.

    Reply
    • Ana Barton / 29 noiembrie 2016

      Fetița are autism. Credeam că e limpede.

      Reply
  2. Io* - translucent Elf / 26 noiembrie 2016

    http://www.digi24.ro/video/emisiuni/digicult/digicult-26-noiembrie-14-30-620307

    Cursorul playerului la minutul 21 ca să vedeți o Duoamnă genuină, ™ , de la mamica iia de acasă.

    Reply
  3. Antoaneta / 18 februarie 2019

    Ce frumos Ana, ce bine ca ai înțeles.

    Reply

Spune-te aici: Anulează răspuns

COMANDĂ ONLINE










Articole recente

  • Bucurări
  • Tanti
  • „Am ostenit să trudesc pentru a nu visa”
  • Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Mihnea Boștină: „Mintea cea de pe urmă are memoria scurtă”

Categorii

  • Arte
  • Copilege
  • De la Ana la caiafe
  • Dialogos
  • Drumult
  • Epicderma
  • Fara categorie
  • Gânduri în picioare
  • Opinie
  • Ospecioi
  • Risipite
  • Samizdat
  • Viituri de scriituri

Comentarii recente

  • bConnected în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Diana în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Elena în Tanti
  • Primele trei litere în Pere târzii
  • Cristi în Pe vârful limbii…

Blogroll

  • acestblogdenervi
  • Casa jurnalistului
  • Catchy
  • Chinezu'
  • Dan Alexe
  • Deepseastories
  • Iulicika's Blog
  • Lorena Lupu
  • Marilena Guduleasa
  • Mircea Goia
  • Oraşul din palmă
  • Pistolul cu buline

Arhivă

  • decembrie 2020 (1)
  • august 2020 (1)
  • mai 2020 (2)
  • martie 2020 (1)
  • decembrie 2019 (3)
  • octombrie 2019 (1)
  • august 2019 (1)
  • iulie 2019 (1)
  • iunie 2019 (3)
  • martie 2019 (1)
  • februarie 2019 (1)
  • ianuarie 2019 (2)
  • decembrie 2018 (3)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (2)
  • septembrie 2018 (3)
  • august 2018 (2)
  • iulie 2018 (3)
  • iunie 2018 (3)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (1)
  • martie 2018 (4)
  • februarie 2018 (8)
  • ianuarie 2018 (6)
  • decembrie 2017 (8)
  • noiembrie 2017 (2)
  • octombrie 2017 (4)
  • septembrie 2017 (7)
  • august 2017 (6)
  • iulie 2017 (1)
  • iunie 2017 (7)
  • mai 2017 (9)
  • aprilie 2017 (10)
  • martie 2017 (4)
  • februarie 2017 (6)
  • ianuarie 2017 (8)
  • decembrie 2016 (5)
  • noiembrie 2016 (3)
  • octombrie 2016 (5)
  • septembrie 2016 (5)
  • august 2016 (10)
  • iulie 2016 (6)
  • iunie 2016 (8)
  • mai 2016 (9)
  • aprilie 2016 (10)
  • martie 2016 (11)
  • februarie 2016 (8)
  • ianuarie 2016 (13)
  • decembrie 2015 (7)
  • noiembrie 2015 (10)
  • octombrie 2015 (12)
  • septembrie 2015 (13)
  • august 2015 (11)
  • iulie 2015 (12)
  • iunie 2015 (12)
  • mai 2015 (10)
  • aprilie 2015 (12)
  • martie 2015 (21)
  • februarie 2015 (15)
  • ianuarie 2015 (20)
  • decembrie 2014 (18)
  • noiembrie 2014 (11)
  • octombrie 2014 (11)
  • septembrie 2014 (14)
  • august 2014 (18)
  • iulie 2014 (10)
  • iunie 2014 (16)
  • mai 2014 (24)
  • aprilie 2014 (29)
  • martie 2014 (7)
  • decembrie 2013 (4)

Etichete

ajutor barbat barbati bucurie bunica carte casatorie casă copii copil copilarie dragoste drum durere educatie familie femei femeie film frumusete istorie literatura lumina mama moarte oameni om parinti politica poveste prietenie profesori relatie relatii Romania scoala societate Spectacol speranta suferinta suflet tata teatru viata viitor
Copyright © 2021 by Ana Barton.