Ana Barton
  • Căprării
    • Epicderma
    • Drumult
    • De la Ana la caiafe
    • Viituri de scriituri
    • Samizdat
    • Ospecioi
    • Copilege
  • Parcă eu știu cine sunt…
Ana Barton
Reading now
Maria mea

Femeia care face focul

Sep 04, 2018
Șalvarii

Dar noi cu noi ce facem?

Aug 18, 2018
Sarah

Bătrânii noștri

Aug 07, 2018
Căruț

Am „parcat“ căruțu-n stradă…

Iul 16, 2018
Copiii care pleacă și cei care rămân

Copiii care pleacă și cei care rămân

Iul 13, 2018
Gărgăriță cu pălărie

„Nu mai simţisem de foarte mult timp că cineva crede în mine“

Iul 07, 2018
Gărgărița

Un leu, doi lei, trei lei. Pentru o femeie și fetița ei

Load more

Femeia care face focul

Copilege de Ana Barton / 17 septembrie 2018
next
Use ← → keys to navigate
  • A+ A-

Femeia din fotografie este bunica mea. Iar focul, ei, bine, focul îl face de când s-a născut, pentru că ea, cel mai probabil, n-a știut niciodată cum e să nu faci focul. Pentru că am trăit cu ea de la nașterea mea, am înțeles foarte târziu în viață ce înseamnă nimic. Lângă ea, nimicul nu exista.

Bunica mea era venetică. Așa li se zicea pe-atunci străinilor de-un loc, de un pământ, dar și refugiaților. Părinții ei veniseră din Grecia, ajunseseră aici înfometați și desculți. Ea le spunea părinților „mamica“ și „tatica“. Mamica a născut unsprezece copii, iar Maria era cea mai mică dintre fete, Spiros, dintre băieți. „Am trăit toți, era mare lucru, mamă, pe vremea aia nu-ți trăiau toți copiii pe care-i nășteai, erau timpuri grele, tifos, sărăcie, ca după război, mamă.“ Mamica avea grijă de copii și, în timpul liber, oare când îl găsea ea?, tricota și croșeta. Le-a învățat și pe fete, iar Maria a fost așa de talentată la asta, că a întrecut-o pe mamica. Tatica era cizmar, așa a putut să-și crească copiii. Dar a murit pe când Maria avea nouă ani, iar mamica i-a crescut mai departe din ce tricotau și croșetau ea și fetele mai mari. Care fete s-au măritat în următorii ani și au plecat din casă. Au plecat și băieții, mamica a rămas acasă cu Maria și a învățat-o și pe ea ce le-nvățase pe fetele cele mari. Tricotau și croșetau amândouă și-au reușit să trăiască din asta până când mamica s-a prăpădit, când Maria avea paisprezece ani. De-atunci, ea s-a-ntreținut singură, muncind ziua și noaptea. La școală nu s-a mai dus.

Era frumoasă Maria și-o curtau băieți bogați. „N-am vrut să mă duc slugă în casa nimănui.“ A curtat-o și Florea, tot un venetic, nu era bogat, chiar dacă mama lui avea o prăvălie cu de toate. S-a măritat cu Florea pe când ea avea șaptesprezece ani, iar el, douăzeci și trei. „Pentru că avea suflet bun și caracter. Eu nu m-am uitat la altceva.“ El a iubit-o cu patimă, a venerat-o, ea l-a iubit cu râs și cu o grijă continuu îmbrățișătoare. Le-a fost greu de la început, când s-au luat, abia se terminase alt război. Prăvălia mamei lui s-a dus, veniseră comuniștii la putere, el muncea, ea tricota și croșeta. Maria a născut doi copii, pe mama și pe fratele ei. I-a crescut, a ținut casa, când avea timp, „lucra“. A lucra însemna a tricota și croșeta, restul treburilor aveau numele lor obișnuite. Dacă n-avea timp, se scula mult înainte de răsărit, aprindea lampa cu gaz și lucra.

Maria mea

Când era mama foarte mică, iar ea era însărcinată cu unchiul meu, s-a întâmplat ceva urât în vecini. O copilă de etnie romă, de paisprezece ani, a rămas gravidă cu băiatul oamenilor la care muncea cu ziua. Iar ei au dat-o afară. Maria a vorbit cu Florea și cu soacra și-au luat-o la ei. Fetița care s-a născut se numește Maria. „Copil cu copil, mamă. Cum s-o lași, ce inimă să ai?“ Mai târziu, tot ei, bunicii mei, i-au ridicat o casă mică, o cameră și-o bucătărie la care au adăugat în timp alte două camere. Azi stă acolo fata cea mai mică a acestei femei despre care eu am crezut, când eram mică, că este sângele nostru. Nu era, dar a fost familia mea. Ea nu mai stătea de mult la noi, de când erau mama, unchiul și fata ei cea mare adolescenți, dar venea dimineața, la șapte, bea cafeaua cu bunică-mea, vorbeau despre ce au ele de făcut în ziua aia și pe urmă se-apucau de treburi. Erau tinere ele, Maria avea patruzeci și trei de ani când m-am născut eu, Coca nu-mplinise patruzeci.

Bunică-mea era groaznic de conflictuală, cum s-ar zice-n zilele noastre, adică știa ce vrea și spunea ce vrea. Și, dacă era nevoie, bătea cu pumnu-n masă. Cum a făcut de un Crăciun, când eram toți acasă, iar eu, la momentul ăla, singura nepoată. Și m-a certat tata. Am început să plâng. Ea s-a ridicat de pe scaun, și de la înălțimea ei mică, avea un metru cincizeci, a bătut cu pumnu-n masă, de s-au speriat toate paharele, farfuriile și tacâmurile, și-a strigat: „Eu pe ea o iubesc mai mult decât pe voi toți la un loc. Să nu te mai pună dracu’ să faci copilu’ să plângă la masă! Și să știi că pe copil nu-l înveți nimic cu plânsul.“ Sigur că i-a atacat pe toți, bineînțeles că a făcut o gafă, dar eu am aflat atunci din gura ei că mă iubește, a fost pentru prima oară în viața mea când mi-a spus cineva că mă iubește.

N-avea multe prietene, „nu există mulți prieteni, mamă, puțini și buni“, dar pentru alea pe care le avea se lupta ca o leoaică. Când una dintre ele a rămas văduvă și, după șapte ani de văduvie, i-a plăcut și ei un bărbat și bărbatului i-a plăcut ea, au ieșit vorbe. Și iar am auzit-o cum îi zice unei femei: „Tu judecă-te pe tine și judecă casa ta. Tu ai bărbat, ai cu cine te certa. Te-ai culcat tu șapte ani în plâns și te-ai sculat singură între pereți? Vezi-ți de viața ta.“

De la ea am învățat să fiu directă cu cei pe care-i iubesc. Cu cât iubea pe cineva mai tare, cu atât mai pe dreptelea îi vorbea. Și, curios lucru, nimeni n-a plecat de lângă ea. Bucăți îi făcea, apoi tot ea îi aduna de pe jos, îi punea la loc, bucată cu bucată, îi mângâia și-i sprijinea. Femeia asta făcea lumea din nou în fiecare dimineață.

„Să nu faci rău la nimeni, că te-nveninezi și-apoi te doboară pe tine răul și distruge și casa ta. Să nu aștepți să facă alții binele, să-l faci tu, chit că-l vede ori nu-l vede lumea. Tu să-l faci, că binele te trage după el și-i trage și pe alții. Și să nu taci, să nu suporți nedreptatea. Și-o să vezi c-ai să te culci în fiecare seară liniștită, chiar dac-ai mâncat pâine cu apă.“

Și altele, atâtea altele, pe care le-am mai scris și-n alte dăți, în alte locuri, pe care le-am dat mai departe, cum le dădea și ea. Sunt astăzi douăzeci de ani de când a plecat. „Să nu mă plângeți când oi muri, să-mi dați de pomană șnițel cu salată verde, cu multă lămâie și piper. Să nu-mi faceți mie colive, că n-am suferit coliva toată viața mea.“ Râdeam atunci, era atât de tânără când ne zicea vorbele astea.

Era atât de devreme când a plecat, avea doar șaizeci și opt de ani. M-am dus la Târgoviște, unde și-a trăit ultimele luni, în casa părinților mei, să sărbătorim toți cincizeci de ani de la căsătoria ei cu bunicul. Și, când am fost noi două în cameră, a scos de sub pernă ultima bluză pe care mi-a croșetat-o. „Vezi că e din două bucăți, o porți cu mâneci sau fără mâneci, cum vrei tu.“ Cum vrei tu – ăsta e miezul întregii ei învățături.

Cea mai frumoasă bluză

Și-apoi m-a rugat să stau pe pat, că are să-mi spună ceva. „Să n-audă ăștia, c-o să creadă c-am înnebunit. Îți spun numai ție. Azi-noapte, au venit aici mamica și tatica. Tatica stătea unde stai tu, mamica îmi stătea la cap. Ea mă mângâia pe frunte și pe păr, n-a zis nimica. El mi-a zis că m-așteaptă și că-mi face pantofi cu bretele. Avea părul mai lung decât îl purta el, mai știi că ți-am spus că albise-ntr-o noapte, când era tânăr și i-a ieșit în cale un câine mare și-a crezut că e lup? Eu o să mor zilele astea, că n-aveau de ce să vie mamica și tatica la mine, după atâta timp. Să nu le spui la ăștia, să nu-i sperii. Nu mi-e frică, îmi pare rău doar că n-am apucat să-ți văd și ție copiii. Îi creșteam eu, cum v-am crescut și pe voi, dacă eram sănătoasă. Dar nu mai sunt și s-a chinuit destul mă-ta cu mine. Te iubește mama mult, mult te iubește mama, fata mea, să te iubești și tu, mereu îți spun, de mică, dar tu nu te iubești pe tine. Pune mâna și te iubește și pe tine, mamă, că altfel nu e viață, e amar.“

Alte creierisme:

  • Ești copilul meu, fac ce vreau cu tineEști copilul meu, fac ce vreau cu tine
  • De Crăciun, harababurăDe Crăciun, harababură
  • Vidange moi, mon amour!Vidange moi, mon amour!
  • Doamna MargaretaDoamna Margareta
  • Am zis bine, Titi?Am zis bine, Titi?
Facebook0
Twitter0
Google+0
LinkedIn0
Pinterest0
Tags: barbat, copii, dragoste, dreptate, familie, femeie, frumusete, prieteni, societate, viata

10 comentarii

  1. Ema / 18 septembrie 2018

    Mi-ai rupt inima in doua pentru ca am avut si eu parte de acelasi foc, aceeasi parima si aceeasi iubire. M-ai facut sa imi aduc aminte scriind atat de frumos.

    Reply
    • Ana Barton / 18 septembrie 2018

      :)

      Reply
  2. Antoaneta / 19 septembrie 2018

    Sper ca ai ascultat-o și te iubești mult mult. Eu te iubesc de la Mamifer încoace, ca n-am cum sa nu te iubesc.

    Reply
  3. Ana Barton / 19 septembrie 2018

    Mă bucur mul că ți-a plăcut Mamifer. N-am ascultat-o prea mulți ani, doar de vreo câțiva am înțeles ce-a spus.

    Reply
  4. tereza / 20 septembrie 2018

    ce frumos… , mi-au dat lacrimile citind ràndurile dv. bunicii mei au murit cànd eram destul de micà. nu a fost timp sa stau cu ei si nici sà le simt màngàierile. nici nu và puteti imagina ce sentimente mà incearcà ori de càte ori vàd bunici alintàndu-si nepotii !

    Reply
    • Ana Barton / 24 septembrie 2018

      Vă îmbrățișez. :)

      Reply
  5. ROXANA / 21 septembrie 2018

    Minunată istoriară :) Numai învățături extraordinare pentru viață , de luat în seamă și practicate :)

    Reply
    • Ana Barton / 24 septembrie 2018

      Mulțumesc. :)

      Reply
  6. Manole / 23 septembrie 2018

    Pfuai, ce frumos, tu, Ană <3

    Reply
    • Ana Barton / 24 septembrie 2018

      Mulțămiescu-ți. :)

      Reply

Spune-te aici: Anulează răspuns

COMANDĂ ONLINE










Articole recente

  • Moș Nicolae
  • Mă românesc pe zi ce trece
  • Pere târzii
  • Nu-mi supăra friptura cu lacrimile tale
  • Revoluție

Categorii

  • Arte
  • Copilege
  • De la Ana la caiafe
  • Dialogos
  • Drumult
  • Epicderma
  • Fara categorie
  • Gânduri în picioare
  • Opinie
  • Ospecioi
  • Risipite
  • Samizdat
  • Viituri de scriituri

Comentarii recente

  • Ana Barton în Moș Nicolae
  • Victor în Moș Nicolae
  • Cristina în Moș Nicolae
  • Ana Barton în Moș Nicolae
  • Mihaela în Moș Nicolae

Blogroll

  • acestblogdenervi
  • Casa jurnalistului
  • Catchy
  • Chinezu'
  • Dan Alexe
  • Deepseastories
  • Iulicika's Blog
  • Lorena Lupu
  • Marilena Guduleasa
  • Mircea Goia
  • Oraşul din palmă
  • Pistolul cu buline

Arhivă

  • decembrie 2019 (2)
  • octombrie 2019 (1)
  • august 2019 (1)
  • iulie 2019 (1)
  • iunie 2019 (3)
  • martie 2019 (1)
  • februarie 2019 (1)
  • ianuarie 2019 (2)
  • decembrie 2018 (3)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (2)
  • septembrie 2018 (3)
  • august 2018 (2)
  • iulie 2018 (3)
  • iunie 2018 (3)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (1)
  • martie 2018 (4)
  • februarie 2018 (8)
  • ianuarie 2018 (6)
  • decembrie 2017 (9)
  • noiembrie 2017 (2)
  • octombrie 2017 (4)
  • septembrie 2017 (7)
  • august 2017 (6)
  • iulie 2017 (1)
  • iunie 2017 (7)
  • mai 2017 (9)
  • aprilie 2017 (10)
  • martie 2017 (4)
  • februarie 2017 (6)
  • ianuarie 2017 (8)
  • decembrie 2016 (5)
  • noiembrie 2016 (3)
  • octombrie 2016 (5)
  • septembrie 2016 (5)
  • august 2016 (10)
  • iulie 2016 (6)
  • iunie 2016 (8)
  • mai 2016 (9)
  • aprilie 2016 (10)
  • martie 2016 (11)
  • februarie 2016 (8)
  • ianuarie 2016 (13)
  • decembrie 2015 (7)
  • noiembrie 2015 (10)
  • octombrie 2015 (12)
  • septembrie 2015 (13)
  • august 2015 (11)
  • iulie 2015 (12)
  • iunie 2015 (12)
  • mai 2015 (10)
  • aprilie 2015 (12)
  • martie 2015 (21)
  • februarie 2015 (15)
  • ianuarie 2015 (20)
  • decembrie 2014 (18)
  • noiembrie 2014 (11)
  • octombrie 2014 (11)
  • septembrie 2014 (14)
  • august 2014 (18)
  • iulie 2014 (10)
  • iunie 2014 (16)
  • mai 2014 (24)
  • aprilie 2014 (29)
  • martie 2014 (7)
  • decembrie 2013 (4)

Etichete

ajutor barbat barbati bucurie bunica carte casatorie casă copii copil copilarie dragoste drum durere educatie familie femei femeie film frumusete istorie literatura lumina mama moarte oameni om parinti politica poveste prietenie profesori relatie relatii Romania scoala societate Spectacol speranta suferinta suflet tata teatru viata viitor
Copyright © 2019 by Ana Barton.