Nu ştiu cum e cu nuiaua de Moş Nicolae. Nici cu pupatul copiilor numai în somn. Amândouă îmi sunt străine.
Aveam aproape patru ani când, în dimineaţa de 6 decembrie, m-am repezit la cele trei perechi de cizme şi ghete, pregătite de cu seară. Stăteam şi mă uitam nemişcată. Nu-mi venea să cred, dar nici să m-apropii. Vedeam ieşind din ele o căpăţână de usturoi, o ceapă, o ridiche neagră şi o sfeclă roşie. Parcă şi o bucată de fitil de lampă şi un ciucure de lână ţigaie. N-am rezistat. M-am hotărât să caut în străfunduri. Am găsit acolo o punguţă cu mămăligă rece, una cu marmeladă, alta cu orez cu lapte şi ultima cu murături. Plus un măr şi un cartof copt. Le treceam dintr-o mână într-alta şi le evaluam. Ceva nu părea în regulă. Nu eram dezamăgită. Doar uimită.
A ieşit el, bunicul meu, din cealaltă cameră şi a venit la mine. „Ia uite, ce de cadouri ţi-a adus Moşu’! Dacă mai aveai ghetuţe, ţi le-ar fi umplut şi pe-alea. Hai, îmbracă-te. Mergem undeva. Când eşti gata, adu-mi şi mie paltonul.“ Am fost gata repede, m-a ajutat ea, bunica mea, şi i-am luat paltonul de pe marginea fotoliului. Dar era prea mare şi prea greu şi mă-ncurcam în el. Încercam să-l potrivesc în aşa fel încât să-l pot lua în braţe şi, în timpul strădaniilor mele, din buzunarele lui au început să cadă mulţime de ciocolate, napolitane, o portocală, o banană şi două mandarine. Ba şi o punguţă de zahăr candel. L-am văzut cum râdea şi m-am dus repede drept în braţele lui.
Am plecat amândoi prin zăpadă până la casa veterinarului, doctoru’ Barză. Mi-a zis să-l aştept pe băncuţa de la poartă. Aşa am făcut. La un moment dat s-au deschis porţile cele mari şi pe ele a ieşit un cal alb, trăgând o sanie uriaşă. Ne-am urcat amândoi şi ne-am plimbat… de unde să mai ştiu eu cât? Aşa, preţ de-o viaţă mică şi perfectă. Cât să n-o pot uita şi nici amesteca. Şi fiindcă, la întoarcere, le-am spus şi celorlalţi copii despre asta, el a vorbit cu un cunoscut de-al lui care avea o căruţă şi ne-am legat cu toţii (eram mai mult de 20 de copii) săniile de ea şi unele de altele şi ne-a tras căruţa prin zăpadă câteva ore.
Ştia omul ăsta cum să te facă să te simţi cel mai fericit copil din lume. Şi bunica la fel. Ca nimeni alţii. Nu se săturau ei niciodată să facă risipă de bucurie. Erau doi oameni de ştiinţă. A fericirii. Când mă gândesc, uneori, la depărtarea depărtării, parcă simt că nu-mi mai e teamă. Sau nu atât de tare. Acolo mă voi întâlni cu ei. Cu bunicii mei. Iar unde sunt ei nu poate fi decât foarte bine. Am probat.
Fragment din Mamifer, Editura Herg Benet, 2015.
să îţi fie în ceas bun vestit, Ană!
Amin, amin, amin! Şi-ţi mulţumesc cu inima! Şi vă…
Daca scrisul tau vine din suflet probabil ca e tare frumos acolo, inauntru.
Vine de peste tot.
despre bunici, numai cu dragoste!
Citind te-am îmbrățișat fetița mică si ti-am dat câte un pupic pe obrăjori.
Mulțumesc.
Foarte frumos povestit,aș fi vrut și eu să povestesc despre bunicii mei,dar sinceră să fiu,ei nu credeau în datul cadourilor de Moș Nicolae deși auzisem de la copii ! Îmi era indiferent ptr. că știam cât mă iubesc bunicii mei ! Cînd mergeam împreună cu bunicul la „Coparativă” magazinul sătesc unde era de de toate,chimicale,cuie,ulei „zacăr” iar bomboanele se serveau la vrac.Bunicul meu spunea :dă și lui nepoata mea un cornet de bomboane spirtoase! Iar pe drum înapoi spre casă,cu orice sătean ne întâlneam și era întrebat cine-s eu ? Spunea cu o mândrie,de-i străluceau ochii…Este nepoata mea de la București , a lui fimea Floarea ! O întrece și pe Maria a lui Ghiță( o rapsoad/ă/cântăreață, ce cânta la nunți) Când bea câte un pahar,mă punea să-i cânt ! Aproape că plângea…dar și când îl supăram,nu mă amenința cu nuiaua ci cu bastonul ! În viața lui nu m-a atins,dar îl arunca după mine când fugeam ! Știam că este supărat,că se înroșea la față,era poreclit în sat„ câine roșu” ! Acesta era bunicul meu ! Când s-a prăpădit,Dumnezeu să-l odihnească în pace, am întrerupt școala să pot să mă duc sâi fac cele 6 săptămâni de cărat apă la 2 săteni și zi de zi să mă duc la cimitir să îl tămâiez ! Era o iarnă cumplită,băgai un picior,scoteai altul prin troieni,mai cădeam în troieni,dar tămâia o băgam în hăinuță,să nu cadă,să se stingă…
Sevaaaaaaaaaaaaa, ce frumos povestești! Te sărut, m-ai făcut praf cu tămâia din hăinuță.
Am lacrimat, vorbesc f. serios. Va pup cu mult drag, dna Seva !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Mare pisiker tataitzul, dna Ana ! E cel pe care thocmai lati vizitat ? Ca miati spus la telefon nokia, ca va duceti in vizita. M-ati induiosat detot, dna Seva. Totusi, corect e comparativa, nu coparativa. Ca asa zicea taica lu maica dela Neamt…
Nu, Raj. Bunicii care m-au crescut nu mai sunt în lumea asta.
Se aprochie si Craciunul. Cand eram mititel, se chema Mos Gerilaq. De unde si zicala: Mos Gerila, Mos Gerila, pe la noi sa nu mai vii, ca te bag in pizda mati si ma pis pe jucarii…
O știu, o știu.
Ana,Raj,vă pup pe amândoi ! Raj,așa spunea tataia al meu„coparativă,zacăr” din zona Mizil-Prahova ! Și mamaia mea„ fujea ”de-i nu-i mai vedeai „chișerele”că și după ea arunca cu bastonul ! Odată i-am zis lui tataia,să fi avut 10 ani ? Auzi tataie,ce-ar fi dacă te aș lovi cu bastonul ?Garantez că nu îți va place ! A spus vorbele astea la mulți săteni : Eu nu mai dau în Lina,că mie frică de Antița,așa mă striga el,nu Sevastița !
Sau cam dus demult batranii de genu lu tataia dv., respectiv tataia meu, dna Seva, sarumana si borcanele. Dna Ana, dnu Narcis pleaca azi in faptu diminetii dacasa ? Ca vreau sa va un ca sa va declar iubire periodica. Joiu, nu, nu pot pt. ca sa va iubi, cai zi rezervata lu Vali a mea, asa ii in graficu meu. Io ca fost militar dat afara din cadru armatzai pe motive bahice, ma ghidez numa dupa licheni, musuroae de furnici, steaua polara si grafice. Stiati ca dra Nora sia cumparat cizme din piele noi ? Din ce bani ? Nui treaba mea, dar totusi. Ieri am baut un tzoi cu tarie si am dat judecati de valoare la dna Petronela. Noi mai bea ! Sarumana si baticu !
Io voiam ca dv., nu dra Nora sasi cumpere cizme noi. Sper sa calce intrun cacat cu ele …
Raj, de ce mă calomniezi?
Nu mi-am luat cizme noi.
Partea a doua însă, cea cu căcatul, se poate rezolva.
M-am nascut cu “darul” de a uita. Are multe neajunsuri dar si vreo doua avantaje.
Unul dintre ele e ca am citit textul asta ca si cum a fost prima oara. Si dau sa scriu
si eu despre cat e de frumos dar mai intai citesc comentariile. Am ramas masca!
Asa ca o sa-ti multumesc ca am simtit din nou acelasi lucru. Pe data viitoare!