Am zis bine, Titi?

Tanti Sofica se măritase de tânără cu nea Titi. La șaișpe ani, c-așa se luau oamenii pe vremea aia. Era o femeie frumoasă, cu părul roșu, cu dinți înalți, drepți și parcă mai mulți decât ai restului lumii. Când râdea, te cuprindea. Așa ziceau bărbații. Femeile ziceau că parcă te-nghite.

Tanti Sofica era croitoreasă. Știa să facă de toate, și simple, și complicate, dar pentru alea complicate i se dusese ei vestea, de veneau cocoanele cele mari să le facă rochii, turbane și corsete. Mare artistă era ea. Casa lor era caldă și veselă, parcă o țesuse femeia de la ușă până-n pod. Lemn și pânzeturi fine.

Nea Titi era contabil. Pleca devreme la birou, la prânz, venea, mânca, se-așeza un pic în pat, cu o carte. Pe la două, pleca iar la birou. La patru fix, încuia și venea acasă, unde stătea în fotoliul lui preferat până la cină, tot cu o carte. Tanti Sofica nu-l deranja niciodată. Cosea la mașină sau de mână și mai arunca din când în când un ochi spre omul ei. Tare mult îl mai iubea ea, cu cărțile lui cu tot.

Foto: Costică Acsinte

După ce mâncau amândoi de seară, nea Titi îi povestea ce-a citit în ziua aia. Tanti Sofica asculta atentă și zâmbea mic, mulțumită că are un bărbat care știe așa de multe și căruia-i plac lucrurile frumoase. Vorbea Titi al ei cum nu auzise ea pe nimeni, nici femeie, nici bărbat, oricâtă școală ar fi avut, ba chiar să fi fost și din vreo familie veche, boierească, ori din vreuna bogată, de negustori mari. Era fericită Sofica. E drept că nu de tot fiindcă nu le dăduse și lor Dumnezeu un copil, iar asta pe Titi îl amăra tare, îl făcea să se simtă nesigur pe el, nu destul bărbat. Știa ea, chiar dacă el nu spunea nimic. O femeie simte. Ca să-l bucure, Sofica învăța multe cuvinte de la el și căuta să-i arate asta de câte ori putea ea.

Și putea și când erau singuri, dar mai ales când aveau musafiri, sâmbăta seara aveau cel mai des, aproape în fiecare sâmbătă. Sofica făcea multe feluri de mâncare și cel puțin trei feluri de prăjituri, iar masa arăta ca o împărăteasă care se pregătește să se ducă la bal, atunci când soseau musafirii. Titi era tare mândru că nevasta lui era o gospodină desăvârșită, ba mai mult, o artistă nu numai la rochii, ci și la prăjiturile cu multe etaje și la sosurile albe. Era bucuros și mândru de nevasta lui și așa mai uita că nu au și ei măcar un copil.

La întâlnirile astea din casa lor, nea Titi juca bridge cu prietenii, cu bărbații adică, iar tanti Sofica stătea la o bârfă lungă cu soțiile prietenilor. Care nu erau prietenele ei, că vorbeau numai despre copii, greutăți, cât de nesuferiți sunt bărbații lor, cât de greu e traiul. Sofica se simțea mereu vinovată lângă ele. Ea n-avea copii, n-avea greutăți, ea muncea de dimineață până seara, cum făceau și ele, numai că seara, bărbatul ei îi spunea povești, n-o certa, cum făceau ceilalți bărbați. Iar ea nu era-ntreagă din cauza asta.

După bridge, femeile și bărbații se-adunau la un loc și vorbeau unii cu alții, puneau plăci la gramofon, mai și dansau câteodată. Nea Titi vorbea mult despre ce citea, iar prietenii lui, femei și bărbați, îl ascultau, doar era gazda, dar se vedea că nu-i interesează prea mult. După un sfert de oră, începeau să caște. Nea Titi observa și-l apuca din nimic un fel de bâlbâială. Atunci, intervenea tanti Sofica și spunea ea mici nimicuri, să-nveselească un pic atmosfera. Din când în când, strecura un cuvânt din ăla de-l găsise Titi prin cărțile lui, dar lumea făcea ochii mari, că nu-l știa. Unii îl și silabiseau pe mutește, din vârfurile buzelor. După ce arunca ea cuvântul necunoscut, se oprea puțin și-l căuta pe nea Titi din priviri. „Am zis bine, Titi?“, îl întreba mereu, apăsând pe fiecare dintre cuvintele întrebării, să le-audă și să le-nțeleagă bine toți.

Nea Titi închidea ochii, de satisfacție, surâdea și-o aproba cu mișcări lente ale capului, de sus în jos. Tanti Sofica îi zâmbea ramburs și nimeni n-a înțeles niciodată că secretul fericirii lor de familie fără copii era că ea îl valida pe el în timp ce, în public, îi cerea mereu lui s-o valideze pe ea. Nimeni dintre cei mari n-a-nțeles, dar unul dintre copii mi-a povestit mie, iar eu, ție.