Joi, mi-am zis că nu se mai poate cu asimetria şi cu hand-made-ul, aşa că mi-am făcut frumos programare şi m-am dus să-mi pensez sprâncenele. Le fac eu pe toate acasă, şi nu le fac chiar prost, dar la pensatul sprâncenelor chiar nu sunt pricepută.
Am ajuns la cabinet cu cinci minute înainte de ora stabilită cu doamna Gina, dar ea încă nu se eliberase, aşa c-am aşteptat un pic în anticamera care era, de fapt, salonul de manichiură. Acolo, am admirat mâinile pricepute ale foarte tinerei manichiuriste, plăcerea evidentă cu care-şi făcea treaba şi, mai ales, creativitatea.
Am admirat-o-n sinea mea şi, cum nu mi se pare normal să nu-i spui omului că-l apreciezi, i-am şi zis-o franc. Îmi amintea de o altă fată frumoasă şi extraordinară profesionistă, fata de la Târgovişte, Ana, cea care mi-a dat prima „palmă“, despre care am scris aici.
Foto: Anastasia Jurescu
Pe manichiuristă n-am întrebat-o cum o cheamă. Doar i-am spus că fata mea are o plăcere, un talent şi-o creativitate în materie de pictat unghii pe care nu le-am mai văzut la vreun alt copil de vârsta ei. Şi că-şi doreşte o struţo-cămilă care m-a cam pus pe gânduri: să facă facultatea de Drept, iar apoi să se facă manichiuristă.
Manichiurista a râs, a ridicat ochii spre mine şi mi-a dat cel mai năucitor răspuns: „Doamnă, important e să facă meseria cu drag. Orice meserie. Ca să nu simtă oboseala, să nu-şi dea seama că e o muncă meseria ei, ci o plăcere. Credeţi că eu câştig mai puţin decât oamenii care lucrează în birouri? În niciun caz! Şi mai e ceva: eu lucrez numai cu cine-mi place. Nu mă bate nimeni la cap, nu trebuie să suport şefi greţoşi şi colegi invidioşi, bârfitori, care vor să te vadă plecat, să-ţi ia locul. Primesc aici numai pe cine vreau eu şi sunt mereu bucuroasă de clienţii mei, că mi-i aleg eu. Iar ei mă recomandă altora şi uite-aşa abia fac faţă cererilor, nici nu se pune problema să stau degeaba sau să nu-mi fac banii. La ce mi-ar trebui un birou? Fac ce-mi place, trăiesc foarte bine din asta şi sunt fericită.“
A fost a doua mea „palmă“. Abia azi m-am dezmeticit din ea.
„primesc aici numai pe cine vreau eu…” ??? eu mă ridicam și îi mulțumeam,să aveți o zi faină și eu aleg pe cine las să-mi spele unghiile… ! Ce tupeu ?
da, da ce tupeu, maiculitza! auzi la ea, sa isi permita sa refuze sa presteze la toti meltenii si joitzele din sat.
Ferice de cei care şi-au găsit adevărata pasiune şi fac şi un ban din ăsta. Îmbinatul pasiunilor cu munca e de multe ori un lux.
Eu chiar stiu sa le vin de hac sefilor gretosi. De fapt, sefii gretosi sunt neprofisionisti de regula, habar n-au de nimic, se tin mereu de sedinte. Am ripostat mereu cand a fost vorba de sefi gretosi, dar m-au si taiat dela prime
Un singur om am intalnit la serviciu, pe vremea cand lucram la armata. Tantza. Freca hartiile si nesul intr-un birou de logistica. Cica era referent. Asa se recomanda la nunti, inmormantari, botezuri si divorturi. Intr-o zi am ciocanit sfios la usa si nu mi-a raspuns. Am repetat de cateva ori bataile, ca imi era teama sa n-o supar, ca zicea ca are mult de lucru. Mi-a raspuns intr-un tarziu sa intru, dar mai intai m-a apostrofat ca daca cumva am batut in usa cu pula, ca prea batusem anemic. Am intrat si linia de zor cu rigla, un tabel si era extrtem de absorbita de munca ei. Am dat sa ingaim ceva si ma pus la punct s-o las in pace ca ea munceste cu capu. Ce dracului muncea cu capu, nu stiu, ca linia un tabel. I-am zis totusi ca ceea ce face e foarte important pentru unitate, pentru Statul Major al Fortelor Navale, pentru Ministerul Apararii in ansamblu si de ce nu, chiar pentru NATO, ca doar ce intrasem. I-am mai zis ca a slabit mult, ca avea mania kilogramelor in +. Nu slabise, dimpotriva. dar puteam sa-i zic ca se ingrasase ?. A lasat tabelul deoparte si m-a intrebat daca nu beau cateva pahare de vin bun de Rasova, de la tac-su, ca aveau podgorii. Am zis ca nu pot sa refuz o asa cucoana fermecatoare. Am mai stat pret de vio cinci pahare si am plecat. Mancasem niste branza de oaie cu ceapa si parca era pacat sa beau apa dupa masa.
Asta-i treaba cu Tanta. Colegii n-o suportau si chiar nu puteam sa-i inteleg, cum sa nu suporti o dama referent cu un asa vin bun ? Era rea, clevetitoare, naparca, dar toate astea paleau in fatza butoaielor de vin rosu de cea mai buna calitate. Cand pleca la popota, cand umbla teleleu prin unitate sau cand se ducea sa se pise, Tanta pleca dupa ea cu niste dosare si registre mari dupa ea, ca noi putorile sa bagam de seama ca ea e singura din unitate care punea osu la munca. In toamna asta, de Ziua Armatei , am fost toti pensionarii si activii la Cioara, ca asa e denumit generic monumentul din oras, un vultur parca, cu o cruce in cioc si am pupat-o dragostos pe Tanta, care e activa, nu pensionara si nu cred ca va iesi vreodata la pensie. Colegii pensionari m-au apostrofat la ce dracu am pupat scorpia, daca eu nu mai beau de ani de zile. Le-am zis ca o fac in amintirea vremurilor cand mancam branza, costita cu ceapa si ca de fapt eu abia acum ii multumesc pentru vinul cel bun si rosu, prin modul cum ma port cu ea. Sarumana si sprancenele !
Nu uitati sa vanturati varza, ca alminterea se baloseste. Situatia in Europa nu-i deloc roz, sunt atentate comise de ISIS si ar fi pacat ca varza sa faca floare, sa nu iasa bine. Cei care nu ati pus varza, n-o vanturati, caci nu e cazul. Iar sarumana !
lucreaza cu cine-i place, da:), de acord, poa sa renunte oricand la clientele carcotase , cele care o apreciaza vor veni mereu si vor aduce si altele
Gandim la fel, iubim la fel, dra Uc, sarumana la dv. si la iubi alu dv. Va rog sa cititi pana aici, ca deacuma urmeaza vorbe porcoase care nu fac cinste unui intelectual de talia domniei mele. Deci: sai fut in bot pe carcotasi, pe sefii afurisiti care au o placere sadica sa fie sefi. Mie 1 numi place sa fiu sef. Am lucrat 1000 de ani in armata si nam samtit nicicand nevoia sa fiu. sef. Cand eram ofiter de serviciu, era bucuria soldatilor, nu ca ias fi lasat de capu si pula lor, dar nui bateam aiurea la cap. Cu mine nu se trageau de sireturi, ci cu colegii mei care se mai dadeau in stamba in ale sefiei. Poti sati faci treaba fara sa fii gigi duru. In +, cum reacu sa te respecte subalternii cand tu puti a bautura ? Daca tot ai baut dracului 1 pahar in + si racanu teo samtit, spunei dea dreptu ca ai baut 1 paar de vermut si ca problemele se vor rezolva maine. Subalternu, soldatu nu te va judeca gresit, dimpotriva. Io 1 nu suport sefii afurisiti, clientii afurisiti, drept pt. care ii fut in bot cu pula mea cea mare. Acuma iar puteti citi dra Uc, caci nu mai vorbesc urat, numi mai baca si respectiv numi mai scot, ca daca nuti bagi, nai ce sa scoti, doar la pacanele bagi bani si scoti p…la. Acuma puteti sa cititi dv. ce urmeaza , dna Ana, iar randurile unde am vorbit ca la usa cortului, sa nu cititi. Deci: deschid si io tvul si de cine dau ? de dna Ana la TV 2, caci io fiind un comunist, nu ma uit decat la TV1, 2, Discaveri, History si Manele TV, unde gasesc manele de cea mai buna calitate, pe primu loc situanduse Neculai Guta, caruia ii apreciez in mod deosebit dintii si cele 11 neveste pe care le babardeste pe rand in vederea procrearii. Susnumitu are vio 18 copii. LA TV 2 erati frumoasa si cu rochie lunga, dna Ana si am aflat ca cantati singura pin casa si va plangeti ca va fuge matzele. Io 1 cred ca matele prefera manele, nu traviata dv. D`aia fuge. Sarumana si contra basu !
Gigi duru are viun remediu?
Da, ignorarea asidua, poate ingaduinta. Asta dak vrei sa-l ofti. Io ii mai pentram in cav. bucala cu penisu, ca sa ma exprim hacademic. Sarumana
multumesc
hahaha, m-a intrebat sefa de etaj cate tigari am fumat eu azi. Io: 3. Ea: unde?, Io: m-am orientat!, Colegele nefumatoare i-au raspuns in cor: m-au vazut afara, in fatza portii! :))))) Ieri i-am spus sefei ca io fum in continuare, ca ma las kand vreau io, nu cand vrea altii
Buna Ana,
Te-am urmarit in emisiunea “Arta fericirii” si mi-a placut foarte mult! Iti multumesc!
Mulţumesc mult, Adriana.