Iată că sunt aproape 13 ani de atunci. Oamenii ăştia erau prietenii prietenilor, în epoca prefeisbucărească, aia-n care oamenii considerau că-s prieteni numai dacă se cunoşteau de-adevăratelea. Vremuri revolute, ce să mai.
Aveam copil mic, iar francezii ăştia aveau şi ei trei fetiţe. Prietenii noştri comuni ne-au adus împreună de mai multe ori, aşa că-n scurt timp ne-am apropiat bine, bine. Şi, la un moment dat, doamna-mi spune: „Am o mulţime de haine de la cea mai mică, pe unele le-au purtat toate trei, nu-ţi mai spun că sunt câteva pe care le-am primit de la sora şi de la cumnata mea, purtate de fetele lor. Dar sunt într-o stare foarte bună. Sper să nu te simţi jignită de oferta mea, c-am văzut câţiva români serios ofensaţi de o astfel de propunere. Sincer, nu-nţeleg unde-i insulta, eu vreau să ţi le dau din toată inima. Sunt frumoase şi, cred, de folos.“
Sigur că le-am primit şi eu cu bucurie, i-am spus că nici eu nu găsesc sursa ofensei. După câteva luni, francezii mei, profesori în România, au primit un contract în Guyana şi-au plecat. Iar eu îmi aminteam des de ei, iar când Rada s-a făcut mai mare, am început să-i povestesc, arătându-i şi hăinuţele: „Asta-i de la fetiţa cea mare, asta de la mijlocie, iar asta de la mezină. Toate veneau şi se jucau la noi, cu tine, iar tu râdeai şi băteai din palme, că-ţi plăcea să vină ele-n vizită.“ Iar Rada-şi aminteşte acum de nişte oameni pe care nu i-a mai văzut de când avea un an. Poveste din ţesătură. Lână, in, bumbac. Nimic sintetic.
Foto: Costică Acsinte
Dau şi primesc haine de când mă ştiu. Şi mă bucur de asta tot de-atunci. Nu ştiu cu ce-aş putea compara plăcerea că o rochie de-a mea stă cu mult mai frumos pe altcineva şi c-o poartă cu drag. Aşa fac şi eu cu ce primesc. Am o prietenă în nordul ţării care mi-a trimis prin curier nişte minunăţii. Am simţit toată dragostea din djellabalele şi eşarfele ei. Plus din cardiganul croşetat. Altă prietenă mi-a spus în detaliu ce-a pus deoparte pentru mine şi speră că-mi va plăcea. În răstimp, văd hainele mele cum îmbracă alte trupuri.
La moartea unui om foarte drag, bunicul fetiţei mele, soţia lui alegea hainele de dat. Am pus mâna pe şapca lui preferată, cu urechi „rabatabile“, şi i-am zis: „Te rog frumos, pe asta vreau s-o port eu.“ De-atunci, în fiecare toamnă şi primăvară, merg cu ea pe cap şi ne-amintim de el. De cum mâncam numai noi doi peşte, că restul familiei nu se-atingea, de cum ne uitam împreună la fotbal, de cum m-a muşcat ciobănescul lui carpatin, când soţul meu încerca să mă-mprietenească, prin hrănire din palmă, cu animalele, iar câinele de nouăzeci de kilograme a trecut doi colţi prin mâna mea, ca două capse printr-o coală, iar el, omul cu şapca mişto, tehnician veterinar, mi-a zis: „Te dezinfectez, îţi urmăresc rana, mâine mergem la urgenţă. Ai încredere, ştiu ce fac.“ Iar a doua zi de dimineaţă, fiindcă erau Floriile, mi-a pus în palma străpunsă un lanţ de argint, cu pandantiv filigranat: „Uite, ăsta e de la noi, de ziua ta.“ Dar eu am ştiut că e şi-o mângâiere pentru muşcătura câinelui lor.
Şi merg aşa pe stradă, cu şapca mea, şi-mi amintesc de botezul fetei mele, o zi de februarie-ngheţată. Când ne-am întors acasă, el a venit la mine şi la fiul lui şi ne-a zis, în timp ce „despachetam“ copilul: „Vrei să faci copil? Facă-l-ai! Da’ să ai cu ce să-l creşti.“ M-a durut atunci, a fost ca o palmă de neîncredere, dar am înţeles, în timp, că avea dreptate.
Acum, mi-am pus la blugi o curea textilă pe care a purtat-o tatăl meu când avea douăzeci de ani, aia pe care, când o vede, zice: „Îţi place aşa mult?“ Da, tată, şi nu-i doar asta. Când o port, sunt cu tine, cum sunt şi cu mama când îmbrac tot ce-mi cumpără ea. Pentru că tot port. Tot, tot. Poate fiindcă nu ştiu să mă dezleg de nimeni drag. Şi nici nu vreau să-nvăţ vreodată.
Şi eu am purtat hainele verişoarelor mele mai mari.
Erau frumoase şi aproape noi, fetele creşteau repede.
Iar acum dăruiesc, de ani buni, hainele Iuliei.
Erau deja două genţi mari cu hăinuţe de copil. Nu-mi prea venea să mă despart de ele.
Într-o bună zi, le-am dus unei familii cu trei copii, despre care aflasem că sunt săraci rău. Mama le-a primit şi nu mi-a zis nimic.
Am plecat cumva dezamăgită.
După luni bune, am întâlnit-o pe stradă. M-a privit adânc şi mi-a zâmbit scurt. Nu ştiu dacă mi-a mulţumit vreodată cineva atât de intens. Doar din privire.
Manu,
Io stiu ce sa mai inteleg ? Adica , vreau haina ta, te vreau pe tine, inteleg in ceia ce ma priveste ca doresc continutu din interioru hainelor. Ma apuca iar nadusala…
Nevastamea mia zis co sa arunce izmana mea albastra. Motive ? 1000 + 1. Ba cai rupta in cur, ba cai demodata, ba ca o am inainte de marea revolutie din dec. 89, ba ca cu aceasta izmana am fost la matracuci, ba cai decolorata. Iam interzis categoric sa comitza acest act reprobabil. Izmana e plina de amintiri; cu ea am cunoscut actuala si pe fosta nevasta, iar cand am lepadato periodic, a venit pe lume dupa 9 luni, actuala noastra fica cu care ne mandrim mult…
Io haine dela mort nu port, cami este frica. Doar palaria dela Vasile, 1 care sa sinucis pe calea ferata romana. Doar palaria a scapat teafara, cu tot cu capu dilauntru…
Cei aia cardigan crosetat, dna Ana ? 1 fel de macrameu ? Soacramea inca face macrameuri, impleteste ciorapi din lana ca sai port io in ernile geroase . Imi da cate 1 per. la 2 sapt. Io le iau ca sa nu se nacajeasca si le dau la oamenii mei ca sa le tzaie de cald in cismele de cauciuc. Unii au cisme rosii cu sigla psd ca sa ma faca de rahat, ca doara leam asigurat echip . de lupta impotriva rahatului…
Dna Ana, sa mai tacdracu 1 timp ? Poate va fac de ras in ochii pretenelor dv. Or zice unde dracu lai gasit pe diliul asta ? Dv. spunetile cas normal la cap, doar ca bantui pe blogu dv. ca sa nu ma mai duc la carciuma din coltz. Am luat otararea ca de la 31 dec. ac sa ma inscriu la alcolicii cunoscuti, ca aicea noi nu santem anonimi, ne stim intre noi…
Genial! Ma ofer sa conduc acest grup, desi nu beau. Chestie de ficat sensibilos, plus c-asa-i cand esti construit din piese! Deci, domnu’ Raj, astept ca sa ne cunoastem virtual, nu virtuos! <3
Dna Manu, a facut bine verisoarele dv. ca vau dat hainutele lor, ca alminterea nu mai cresteau repede (verisoarele) Hainele opresc din crestere cand raman mici. Acestea nu da drumu corpului sa creasca, parae din cusaturi 1 timp, dupa care crapa pe trunchi, ceea ce duce la cresterea cu greutate…. Io penca am purtat o caciula cu tzuguiul plat, cand eram mititel, capu meu si acuma ii plata, ceea cemi convine de minune pentru ca pot sa car pe cap caramizi….
Pe capu meu plat car orice, mai putin baxuri cu bere, caci berea din pett face baltac-baltac, ceea ce se poate interpreta. Or zice unii cami baltacae creerii in cap, adica ca acestia stau lejer in cutia craniana…
Dna Ana, de lu Vali a mea ii place sa poarte pijamalele mele ? Ce, ea nare pijamalele ei ? Io nu pot pentru ca sai port nadragii dela pijama penca ma strange la bijuteriile de familie. As putea sa dorm cu rochitzoiul ei de noapte, dar daca mi se ridica poalele peste noapte ?
Sa va traeasca Iulia, Dna Manu. Sa va bucurati de ea, sa fiti sanatoasa , iar peste ani sai cresteti copiii !!!
1 al VII-lea simt imi spune ca dra Uc nu doarme goala, cai pudica…
Daaa
Io as vrea sa ma muste cainele lu domnu Becali. Miar pune 1 teanc de euroi in mana, ca parere de rau…
Dna Ana, dna Seva vrea sal puyie in varfu bradului pe dom Sandu, pe post de glob. Credeti cai bine ?
Nare decat sal puie motz pe dom. Sandu in varfu bradului pa post de glob principal. Nui treaba mea cum isi impodobeste lumea bradu, chiar daca ar fi vorba de mama dnului Fuiego…
Raj, mulţumesc! Şi ai tăi! Numai de bine să auzim!
Mi se pare, Raj, sau ai intrat aşa, în emoţia sărbătorilor?
Sarumana ! Normal cam intratara in emotia sarbatorilor, ca doara nu era sa intru cu popoul in varfu bradului, adica tras in teapa ca dom Sandu…
Superb, Ana..asa sint si eu, ma bucur de tot ce primesc si ma bucur sa vad ca tot ce daruiesc cu dragoste , e purtat cu bucuria celui care nu se gandeste decat frumos la dar !!!
Raj, să nu care cumva să taci!
Ana, vreu si eu o rokie de la tine. Ma-nclin, ca sa-mi amintesc. De scrisu -ti.
Nu credeam posibil ,ca o persoana pe care nu o cunosc { personal }, sa-mi aduca o stare de liniste ,de bine si de bucurie. Dar vad ca viata este plina de surprize . Ma bucur ca te-am descoperit .Domu’ Raj sa scrie ,ca o face ” unicat ” :)))
Mulţumim.
Raj, vină de-ţi ia pupăturile. .)
Mi- aduc aminte când eram mică că am cunoscut la mare nişte francezi. Noi, trei fete. Ei, trei băieți. Am vorbit cu ei ani mulți după ce am stat o vară de hârjoneli. Până ce scrisorile nu au mai venit. Dar am primit de la ei nişte haine care miroseau genial. Am şi acum acel miros în nas. Apoi, în ’92 am lucrat pentru o firma umanitară franțuzească. Am regăsit mirosul hainelor. Am cărat cu camioanele lor, prin toată țara, tone de haine şi alimente. Tot de la ei am primit haine pentru nepoții mei. Am avut o perioadă când nu dădeam haine. De ce?! De zărghită. Acum dau cu o bucurie mare că cineva se bucură şi le poartă.