Zicem că nu ne plac manelele. Şi nu ne plac… toate. Unele, mai ales cele care sunt reinterpretări ale folclorului urban vechi şi românesc, sunt chiar foarte, foarte frumoase. Iată, pun un link pe care, dacă mergeţi, găsiţi o combinaţie între o trupă rock şi un taraf, ambele celebre.
Respingem însă, pe bună dreptate, kitsch-urile zilelor noastre. Însă mă tem că unele dintre mesajele lor au invadat subconştientul colectiv. Cel la care am ales să mă refer astăzi este conceptul de duşman, perpetua raportare la un agresor cu minimum şapte capete şi tot atâtea limbi de foc.
Lumea a ajuns să se simtă-ncolţită mai tot timpul, agresivitatea creşte ca Făt-Frumos, într-o zi cât firescu-n zece, iar lupte grele se dau pe toate fronturile de comunicare. Îndrăznesc să cred că măcar o parte dintre spaimele astea au legătură chiar cu mesajele acestei subculturi pe care, de altfel, n-o consumăm, dar nu suntem majoritari cei care nu. Dar nu am o convingere, e doar o supoziţie.
Însă-n ce priveşte următoarea chestiune, chiar am o temere… naţională. În sensul demografic al expresiei. Toată ziua, plimbăm prin vălul palatin corpii cavernoşi ai cuvântului care desemnează ceea ce cronicarul povestea că-n caz de abuz se pedepseşte prin tăierea şi darea lui la răţe.
Fie că-i folosim la suduit, fie servesc agrementării unui discurs privat sau chiar public, corpii ăştia cavernoşi mi-e că se vor… demonetiza în timp. Şi nu prea lung. Bărbaţi şi femei, de-a valma ori separat, sunt deţinători de gland falnic, permanent erect, numai bun de-ameninţat pe cineva sau chiar, ascuţit bine la vârf, de-mpuns ori, poate, de sfârtecat.
Desigur, sunt numai vorbe, însă este posibil s-ajungem să-i bagatelizăm funcţiile clasice. Care funcţii să nu mai ştie cum să se manifeste. De nu ne-om potoli noi când ne vor fi doar moi dimineţile, zilele şi nopţile, să nu-mi ziceţi mie Ana. 
Deşi i-am putea da şi-acum măcar o vacanţă mică. Să se odihnească bine, frumos, să nu ne pască pieirea ca naţie de la atâta pomenire. 
Gata, nu mai zic. Să mi se usuce între doo uluci dacă mai pomenesc de ea, că mă stricai de tăt. Și ce frumos gânguream când am apărut. Numa` dom Raj e de vină, căde-i-ar ștuțu de la vidanjă pe unghia mare care-i iese din șlapi, lua-și-ar izmenele cu fața-n spate
Nu mai blăstăma, că te mânc!
Zdob și Zdup să își câștige popularitate… IMITĂ PERFECT STILUL LUI VIORICA DE LA CLEJANI…și A LĂUTARILOR CLEJANI !
http://www.bing.com/videos/search?q=viorica+de+la+clejani+youtube&FORM=VIRE13#view=detail&mid=CDCF8F768713945C38C5CDCF8F768713945C38C5
Cel puțin Viorica de la Clejani,amestecă acele nestemate ale folclorului nostru cu o alură lăutărească,cât de cât respectă tradiția…pe când grupul rock,acesta reinterpretează,cuplându-se cu un taraf…cine pe cine se lansează…
exact cum Irina Loghin era cu Fuego ,dezgustător ! Și acel gen de folk„Nu mor caii când vor câinii” ori maramureșanul acela slăbănog Ilaș,care parcă mai are un pic și are orgasm pe scenă !
Rectificare,cu scuzele de rigoare…am greșit numind pe alt cântăreț pe…Ilaș…
am vrut să spun Radu Ile… acesta este folclor ? Cu papițele prin păpușoi ? nd îl văd la TV. îmi vine să spar Tv.eul !
http://www.bing.com/videos/search?q=radu+ile&FORM=VIRE1#view=detail&mid=3904E49BDD236177F4233904E49BDD236177F423