Ana Barton
  • Căprării
    • Epicderma
    • Drumult
    • De la Ana la caiafe
    • Viituri de scriituri
    • Samizdat
    • Ospecioi
    • Copilege
  • Parcă eu știu cine sunt…
Ana Barton
Reading now
img_5459

Unde se duc inimile cicatrizate când se duc?

Oct 29, 2016
pop_8489unu

Moartea nu are preferințe sexuale

Oct 15, 2016
12299114_10153603879615081_5179384634051682135_n

Învățătoarea mea, dragostea mea. Am regăsit-o după 36 de ani, pe Facebook

Oct 13, 2016
bach

Bach, ‘re-ați ai dracu’!

Oct 11, 2016
te_poster_ro_oficial

Sunt cine m-am lăsat să fiu

Oct 06, 2016
van-eyck

Limbul dintre pro și contra

Sep 24, 2016
botina

… și o botină, dar nu prea fină

Load more

Unde se duc inimile cicatrizate când se duc?

Arte de Ana Barton / 12 noiembrie 2016
next
Use ← → keys to navigate
  • A+ A-

Pentru că sigur au un loc al lor. Poate un câmp auriu, cicatrizat și el pe ici, pe colo, poate o linguriță de nor alb, de munte, ori poate au marea lor cea mare, cea mai mare, cicatrizată în adâncuri, caldă și roșie la țărm. Sau poate locul inimilor cicatrizate e-n inimile noastre pletorice, neapărat la un perete distanță de cocoloașele alea din noi care nu simt nici frigul, nici căldura. Să nu se-atingă, să nu se-amestece.

Filmul lui Radu Jude, produs de Ada Solomon, are același nume cu cel al cărții din care s-a născut, „Inimi cicatrizate“ de Max Blecher. Fiindcă am citit cartea lui Blecher, m-am dus la film în cunoștință de cauză, știam foarte bine cam ce m-așteaptă. Fiindcă sigur a visat multă vreme cartea lui Blecher, Radu Jude a ales să insereze în film fragmente din carte, în momente în care secvențele căscau în spectatori crevase mari și-adânci. Dintr-odată, îți apăreau în fața ochilor cuvintele scriitorului, așternute cu alb pe negru, parcă pulsând în buricele degetelor tale, parcă fugind de tine, de el, de ele.

img_5459

Mai mult decât al ăsteia-n care ne zbatem, acesta este filmul lumii celeilalte, în fiecare secundă personajele stând cu un picior aici și cu unul dincolo. Dar parcă ăla de dincolo e mai stabil, iar cel de-aici, șovăitor și fragil. Însă frumusețea acestui film în asta stă: în șovăire și-n fragilitate. În a lua clipa cu amândouă mâinile, cu disperările și cu miracolele ei mici și covârșitoare în același timp, în a aboli sisteme, de la ăla moral la ăla politic, în a cotropi milimetri de suflet, un țesut fraged și albastru, în a cânta cu ochii și a urla cu mâinile în timp ce bați cu pumnii-n ghipsul întărit ca groparii cuie-n coșciug.

inimi-cicatrizate-still

Și frumusețea mai e în ghipsul moale în care te-nvârt doctorii, felcerii și asistentele, ca niște olari bătrâni cât lumea, ca niște artiști ai morții și nădăjduitori ai vieții în același timp, în zidurile care dau spre marea cicatrizată, în piciorul amputat de care râzi – „Mi-am dat jos piciorul.“ –, în satinul roșu al rochiei care cade peste șoldul îngustat, ajustat cu lemn și fier, în sărutul mai viu ca viața, în privirea îndepărtată și aaproapetoateiubitoare, în sfințenia medicului grobian, în graviditatea avansată a infirmierei celei tinere de la sanatoriul de tuberculoși, în soarele care nu pleacă nici când plouă, nici când ninge, nici când vine noaptea haită la el, în împăcarea cu viul și-n îndrăgostirea de moartea care va să vie curând.

inimicicatrizate-cover-ro

Iar spațiul ăsta dintre viață și curând, teritoriul ăsta cu gargui vii și-nfometați, e însăși, cum tot Blecher a numit-o, irealitatea imediată. Poate, mai degrabă, ar fi trebuit să mă-ntreb, la fel de retoric, unde rămân inimile cicatrizate când rămân? Pentru că ele nu pleacă, de fapt, nicăieri. În lumea lor cicatrizată nu este venire, nu este plecare. Nici viață nu este, nici moarte, deloc. Mișcarea asta care ne e atât de obișnuită, încât nici nu o mai percepem, se mută cu totul în interior, atunci când învelișul se pregătește să se dea jos de pe om.

Nu e un film greu, e doar o capodoperă, o simplă, unică, demantelantă capodoperă. Care nu-ți răspunde la nimic, căreia nu-i pasă de așteptările tale mărunte, de cinefil, care nu te-ncarcă nici măcar pentru o secundă cu vreo coadă de-ntrebare. Și care, în același timp, este apoteoza reflexivității. Și, deopotrivă, un antifon pentru ființă, pentru om. Care e dincolo de aici și dincolo de dincolo.

Foto: Vlad Bâscă, Hi Film Productions

Alte creierisme:

  • Cum nu ne pasăCum nu ne pasă
  • Sunt cine m-am lăsat să fiuSunt cine m-am lăsat să fiu
  • A + A = LOVEA + A = LOVE
  • Pe muchia lumiiPe muchia lumii
  • Ce să mă doară?Ce să mă doară?
Facebook0
Twitter0
Google+0
LinkedIn0
Pinterest0
Tags: Ada Solomon, boala, bucurie, dragoste, durere, film, inimi cicatrizate, lumina, Max Blecher, moarte, Radu Jude, sanatate, Șerban Pavlu, speranta, tinerete

2 comentarii

  1. Io* - translucent Elf / 12 noiembrie 2016

    Inimili cu cicatrici se duc taman aclo unde se duc norii când se duc sau unde se duc barbații macioi când pleacă cu găleata cu gunoi și devin entități evanescente.
    Adicătelea nu se duc nicăirea, sunt tot aici, numa că se încappucciază c-un văl translucid, care le protejează de vorbăiala și atingerea vătămătoare a megieșilor și pizmașilor, mai stau oleacă să se minuneze de neînțelesul spectacol al Lumii, după care, dobânditoare sezinare fiind ale inelului Arabelei, sucesc pe inelar giuvaericala cu puteri magice ș-apoi devin transparente ca un ochi de apă nencepută, în care te uiți de o parte și-n partea cealaltă îți vezi Sinele curat, fără vătămări, fără regrete și fărăsentimente.
    Inimile cicatrizate sunt MEREU printre noi dar, atingîndu-și starea sublimă de împlinire, indiferent de Cale, ele devin noncognoscibile și impeceptibile.

    Reply
  2. Adrian / 22 noiembrie 2016

    Inimile cicatrizate sunt neîmplinirile ce-și lasă amprenta pe viața fiecăruia. Important este, ce alegem pentru a umple golul; nu în încercarea derizorie, de a cosmetiza neputința, ci pentru a atinge pacea.

    Reply

Spune-te aici: Anulează răspuns

COMANDĂ ONLINE










Articole recente

  • Bucurări
  • Tanti
  • „Am ostenit să trudesc pentru a nu visa”
  • Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Mihnea Boștină: „Mintea cea de pe urmă are memoria scurtă”

Categorii

  • Arte
  • Copilege
  • De la Ana la caiafe
  • Dialogos
  • Drumult
  • Epicderma
  • Fara categorie
  • Gânduri în picioare
  • Opinie
  • Ospecioi
  • Risipite
  • Samizdat
  • Viituri de scriituri

Comentarii recente

  • Primele trei litere în Cizmuliţe cu usturoi
  • Elena în Bucurări
  • bConnected în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Diana în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Elena în Tanti

Blogroll

  • acestblogdenervi
  • Casa jurnalistului
  • Catchy
  • Chinezu'
  • Dan Alexe
  • Deepseastories
  • Iulicika's Blog
  • Lorena Lupu
  • Marilena Guduleasa
  • Mircea Goia
  • Oraşul din palmă
  • Pistolul cu buline

Arhivă

  • decembrie 2020 (1)
  • august 2020 (1)
  • mai 2020 (2)
  • martie 2020 (1)
  • decembrie 2019 (3)
  • octombrie 2019 (1)
  • august 2019 (1)
  • iulie 2019 (1)
  • iunie 2019 (3)
  • martie 2019 (1)
  • februarie 2019 (1)
  • ianuarie 2019 (2)
  • decembrie 2018 (3)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (2)
  • septembrie 2018 (3)
  • august 2018 (2)
  • iulie 2018 (3)
  • iunie 2018 (3)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (1)
  • martie 2018 (4)
  • februarie 2018 (8)
  • ianuarie 2018 (6)
  • decembrie 2017 (8)
  • noiembrie 2017 (2)
  • octombrie 2017 (4)
  • septembrie 2017 (7)
  • august 2017 (6)
  • iulie 2017 (1)
  • iunie 2017 (7)
  • mai 2017 (9)
  • aprilie 2017 (10)
  • martie 2017 (4)
  • februarie 2017 (6)
  • ianuarie 2017 (8)
  • decembrie 2016 (5)
  • noiembrie 2016 (3)
  • octombrie 2016 (5)
  • septembrie 2016 (5)
  • august 2016 (10)
  • iulie 2016 (6)
  • iunie 2016 (8)
  • mai 2016 (9)
  • aprilie 2016 (10)
  • martie 2016 (11)
  • februarie 2016 (8)
  • ianuarie 2016 (13)
  • decembrie 2015 (7)
  • noiembrie 2015 (10)
  • octombrie 2015 (12)
  • septembrie 2015 (13)
  • august 2015 (11)
  • iulie 2015 (12)
  • iunie 2015 (12)
  • mai 2015 (10)
  • aprilie 2015 (12)
  • martie 2015 (21)
  • februarie 2015 (15)
  • ianuarie 2015 (20)
  • decembrie 2014 (18)
  • noiembrie 2014 (11)
  • octombrie 2014 (11)
  • septembrie 2014 (14)
  • august 2014 (18)
  • iulie 2014 (10)
  • iunie 2014 (16)
  • mai 2014 (24)
  • aprilie 2014 (29)
  • martie 2014 (7)
  • decembrie 2013 (4)

Etichete

ajutor barbat barbati bucurie bunica carte casatorie casă copii copil copilarie dragoste drum durere educatie familie femei femeie film frumusete istorie literatura lumina mama moarte oameni om parinti politica poveste prietenie profesori relatie relatii Romania scoala societate Spectacol speranta suferinta suflet tata teatru viata viitor
Copyright © 2021 by Ana Barton.