– Bună seara! Sunteți liber?
– Bună! Da, sunt. Unde mergem?
– Delea Nouă nr. 48.
– Nu știu unde e.
– Nici eu, domnule. Cum facem?
– O găsim noi, că nu suntem tâmpiți.
– Fără GPS?
– Fără. Sau, dacă vreți, vă las la un taxi. Dacă găsim, că e vineri și vinerea ăștia se duc să bage-n ei și s-asculte manele.
– E prin zona Hala Traian, atâta știu.
– A, atunci ne descurcăm noi. O dibuim.
– Dar poate întrebați prin stație.
– Nu, doamnă. Trebuie să mă descurc. Eu cum mai învăț, dacă nu învăț singur?
– Corect.
– Nu suport tehnologia. Ăștia stau toată ziua cu capu-n computere și se miră că fac Alzheimer la 45 de ani. (Aici am tresărit, că eu tocmai am împlinit 43 și-n ultimii cinci ani am cam stat cu capu-n computer, recunosc. Dar poate se echilibrează cu ce-a fost înainte, când n-am vrut s-aud de el, poate am o șansă.)
– Aveți dreptate, domnule, tehnologia ne omoară. Conduceți de mult?
– De 11 ani. De la 18.
– Atât de tânăr și nu suferiți tehnologia…
– Păi, da, să stai tu pe jocuri, pe prostii, în loc să citești o carte. (Iar m-a lovit, m-apuc de citit, la naiba!)
– Citiți mult?
– Când am timp, da. Și am, că-mi fac.
– Ce citiți, adică ce vă place cel mai mult?
– Cartea care m-a dat peste cap a fost „Puterea prezentului“. Eram într-o noapte de tură, tocmai când mă despărțisem de nevastă-mea, și-aveam niște gânduri urâte. Am luat o clientă și, când a coborât, mi-a făcut cadou cartea. Și ce credeți? Acolo erau subliniate cu roșu toate gândurile mele alea urâte. Nu mi-a venit să cred. Doamnă, nu m-am gândit că poate fi atât de simplu: omul când îi e rău se gândește la trecut și când îi e bine se gândește la viitor. Da’ prezentu’?! Toți uităm de prezent și trece viața pe lângă noi. Uite că ne-am luat cu vorba, da’ strada noastră unde e? Da, corect, eu trebuie s-o găsesc.
– O găsim noi. M-ați convins cu cartea, o s-o caut și eu.
– Așa să faceți și în general să citiți mai mult, că vă face bine, vă ține creierul treaz, nu vă-mbolnăviți, învățați niște lucruri, nu vă prostiți de tânără.
– Aveți dreptate, o să recuperez cât pot timpul pierdut și prostit.
– Eu nu zic să nu fumați o țigară, să nu beți o cafea, că om sunteți, mai aprinzi o țigară, mai bei o cafea, trece o depresie. Dacă e mai mică, trece. Depresii de-alea zilnice, de are toată lumea, te mai cerți acasă, te mai supără la muncă…
– Alcool?
– NU! Aia în niciun caz!
– Nu beți nimic?
– Niciodată! Tata a fost alcoolic, soacră-mea e alcoolică și din cauza ei mă despart. Fără băutură!
– Clar, fără. Cărți, țigări, cafea.
– Da, dar țigara și cafeaua cu măsură.
– Cărțile, nu.
– Nu. Cât cuprinde. Și să fiți bună, doamnă, nici la aia să n-aveți măsură. Uite, eu am luat azi un om în cârje, l-am dus tot orașul, n-am vrut să-i iau bani. Săptămâna trecută, am luat un cuplu cu un copil mic și i-am dus până tocmai în Prelungirea Ghencea, vă dați seama cât?
– Da.
– Și așa frumos își vorbeau și se iubeau și-l pupau și pe copil și-l iubeau, că nu le-am luat nici lor bani. Eu fac bani destui, șase milioane pe zi, am doi copii de crescut, dar am și-un suflet. M-am bucurat să-i văd fericiți, am zis să le dau și lor ceva la schimb pentru că m-am bucurat de ei. Opaaaaaaaaaaaaa! Uite strada noastrăăăăăă! Am ajuuuns! Suntem cei mai tari din București.
Hai să-ț zâc Io* reversul: amu ceva ani îmi zâce muma la o copchilă la care-i făceam tot felul de drăcii de teme sau cine mai știe ce căcățișuri mai avea de reparat: „NU OBOSI MINTEA CĂ SE CONSUMĂ”.
Prima oară n-am băgat înseamă șotia, că m-am obicinuit de mult timp s-o fac pe-a niznaiul atunci când nu-mi convin slovele. Da după ce o mai repetat de vreo două-trei ori chestia, m-am prins la poantă * că omuleața chiar grăiește serios. Așa că am sigilat și Io* episodul într-un mod conclusiv irevocabil: sunt unii megieși de gintă umană care cred că mintea e ca un borcan de magiun: cu cât mănânci mai mult din el cu atât se isprăvește mai repede.
Morala?
„Io* nu strivesc corola de minuni a Lumii!”
O las așa intactă, ca să fie amuzant Spectacolul Lumii.
–-
p.s. De aiasta mă punea pe mine să-i fac temele la copchilă! Ca să nu-i consume mintea la țâncă și să-mi fack Io* pagubă la neuroni și circumvoluții. Aham!