Erau tineri şi bucuroşi să fie părinţii gemenilor. Doi băieţi aveau şi semănau chiar mai mult decât seamănă îndeobşte gemenii identici. Norocul părinţilor a fost însă că băieţii aveau firi opuse încă din leagăn. Unul optimist, altul pesimist.
Când s-au născut, primul a ieşit pesimistul. N-a plâns, n-a mişcat, n-a sughiţat. S-a uitat în scârbă la doctor, care, de spaimă, era să-l şi scape, şi apoi la moaşă, căreia i-a-ngheţat sângele când a privit-o ăsta micu’. Mama nu l-a văzut bine, că era ocupată să-l nască pe-al doilea.
Optimistul a ţâşnit ca un crap de crescătorie, mare şi fericit. Tuturor li s-a părut că bebeluşul a chiuit, dar, din cauza nefirescului situaţiei, au tratat acest incident ca pe o halucinaţie auditivă.
După câteva ore, în care-au fost duşi, regulamentar, la parcarea de nou-născuţi, i-au fost aduşi mamei. Era fericită cu un ochi şi-o juma’ de inimă şi speriată cu celălalt, respectiv jumătatea complinitoare. Cum o să-i deosebească ea? I-a desfăşat, le-a căutat semne adjuvante pe trupuri, ce să mai, i-a-ntors pe toate părţile. Nimic.
Şi-a desfăcut cămaşa, i-a pus pe fiecare la câte un sân şi s-a pregătit să-i alăpteze. Unul a-nfipt în sfârc nişte ochi dezabuzaţi, iar ălălalt a râs cu toate gingiile. Mama a-nţeles că feldeinţele dumnealor au să facă diferenţa.
Şi tot aşa au şi crescut, unul nemulţumit continuu, iar celălalt cu fericirea la purtător. Acum aveau şapte ani şi venea Paştele. Părinţii s-au dus la o margine de oraş, la hypermarket, să le ia cadouri băieţilor.
Ca-ntotdeauna, au pierdut ore căutând prin rafturi, doar, doar vor putea să-l mulţumească măcar un pic pe geamănul pesimist. Măcar de data asta. De obicei, lua cadourile, le arunca şi lor, şi aducătorilor nişte priviri îngreţoşate, iar apoi le lăsa pe jos, călcând imperial-ostentativ peste ele.
Acum îi luaseră un trenuleţ electric, ştiau că şi-l doreşte, un elicopter cu telecomandă şi-o mulţime de jocuri deştepte. Când i-a venit rândul fratelui optimist, ce să vezi? Nu mai aveau niciun leuţ. S-au aşezat într-un colţ de magazin şi-au început să plângă. Ba chiar s-au gândit să-i dea din cadourile celuilalt, dar se temeau de el şi de dezamăgirile lui ascuţite.
Ajunşi afară, au văzut pe stradă o balegă aurie, mare şi aburindă. Şi-au zis c-o iau şi sacrifică un ambalaj din cadoul veşnicului nemulţumit, o pun acolo, încet, cu grijă, să nu se strice, şi au la dispoziţie o noapte, să inventeze o poveste verosimilă pentru optimist. Şi cum vin primii bani, cum se revanşează faţă de copil.
A doua zi, de dimineaţă, copiii se duc să-şi desfacă darurile şi să le cunoască. Pesimistul deschide, mai, mai să facă un atac de gălbinare, toate cutiile, atinge cu vârfurile degetelor cadourile, de parc-ar fi fost contaminate, le-aruncă pe jos, se ridică şi pleacă spre camera lui, cu nivelul de mizantropie din sânge crescut până spre deversare.
Pe hol, se-ntâlneşte cu frate-su, care-şi luase cutia şi dispăruse, dansând cu ea-n braţe. Acum alerga şi cânta fericit. Se opreşte, îl îmbrăţişează şi-l întreabă ce cadouri a primit. Pesimistul se uită la el hepatic şi-i zice:
– Nişte porcării, ca de fiecare dată. Ăştia nu sunt în stare să ia ceva ca lumea. Dar tu ce-ai primit?
– Un căluuuţ! Mie mi-au luat un căluuuţ, dar nu ştiu unde-a fugit. Mă duc să-l caut prin casă.
nemulţumitul din fire, n-are lecuire.
Cât de faaaain! Mulțam, doamna Ana!
Cu drag.
minunat
Foarte fain, m-a busit un pic si rasul
Păi, asta am şi scontat.
Place mult la Raj…
Ce fatza are calu ala din poza ! E baiat s-au fata ? ca nu vaz “”frana “”
Urasc caiii cas prea dotati…
Io-i iubesc, Raj. Mă sâmţesc mai mult cal decât om.
Cel mai mult imi place treaba mare de cal, balega aurie cum poetic a intitulato dna Ana, pe care o pup cu aplomb, clar , raspicat si fara drept de apel. Cand eram mic maica ma scula cu noaptea in cap, ca doara nu era sa ma scoale cu noaptea in cur si ma tremetea sa adun balega da cal ca sa tencuiasca cuptioru din spatele casei unde face poale in brau, ca doar nu era sa faca poale in cur. Si paine de casa facea si putea in tot cartieru a paine calda. Acuma si daca brutaria ii la parteru 1i bloc, nu mai miroase a paine ca aldata, poate din cauza de aditivi. Facutu painii era 1 ritual: imbaiatul de rigoare in prealabil, Tatal Nostru, 1 cap in gura mie, ca ma tineam de fustele ei. De Paste facea cozo si pasca. Tineam post si nu clampaneam cozonac decat dupa ce ma intorceam dela slujba de Inviere, unde coru canta Hristos a inviat din morti, dar preotu mai mult behaia din pricina ca era betiv si putincurvar, nu preacurvar, caci la Biblie scrie cai pacat sa fii preacurvar, dar nu scrie cai pacat sa fii putincurvar. Babele clevetitoare cantau si ele. Lu maica lu maica, de Inviere din cauza aplecarilor dese, matanii cumsarzice, i sa rupt elastecu la chiloti, din aia cu manecuta, ia luat repede si ia pitit si lumea radea si popa radea si a plecat acasa rusinata…
Io ma samtesc mai mult magar decat cal, dra Uc, sarumana dna Ana si dna Seva si dna Dana ! Pe domni ii salut in genuchi…
:)))
Dna Ana, domnu nu se supara ca va pup mereu ?
Nu, Raj. Habar nu are. E pupajul nostru.
La derbiurile astea cu cai se intampla multe accidente si propun ca la aceste sporturi sa fie cutii negre…
Sarut mana doamna ! Stiam povestea (nu mai stiu de unde) dar mi-a placut !
Stimabile domn Raj, intamplarea cu elasticul rupt al maicei lui maica mi-a adus in fata o pozna patita de mamaia mea pe cand eram copil.
Am un unchi cam zurliu care atunci, demult cand eu eram un copil,(el avand vreo 15 ani) a fost dus de mamaie la biserica sa-l spovedeasca taica popa. Poate se mai linistea ca prea era sprintar, spera biata de ea. S-a spovedit ultimul, cam fara convingere! A dat oul popii si a fugit afara. Popa, cam in varsta, se ridica cu greu de pe scaunel si cand sa paseasca spre altar hodoronc! buf cu fata-n jos!
-Grijania matii de copchil! am auzit popa blagoslovind. Mamaie, sa intre-n pamant, nu alta de asa pocinog ce patise de fata cu o multime de surate! Unchiu’ meu ii innodase sireturile la pantofi intre ele, asa, mai largut, dupa cum mi-a spus cand am iesit afara, razand cu gura pan’ la urechi!
Va salut cu plecaciuni!
Stimabil otz fi dv., dnu TIPSYNEL, io sunt inestimabil, asta asa ca parateza. Pocu blagosvenitor la care faceti referire, bine ca nu sia bagat falusu, caci pocu Gabriel dela noi si-a bagat, cand sa certat cu dascalu, subalternu sau.
Foarte dulce si educativa poveste.