N-avea mai mult de doi ani şi jumătate copila mea când a-nţeles că oamenii sunt de mai multe feluri. Sigur, felurile interne omeneşti a-nceput să le descopere ceva mai târziu şi se tot miră, aşa cum facem toţi, că tipul ăsta de descoperire nu se termină niciodată. Acum vorbim despre revelaţiile externe.
Eram cu Rada într-un hypermarket, în zona de tricouri pentru copii. Erau multe şi colorate, Rada scotocea şi se minuna, voia şi aia, şi ailaltă, apoi se răzgândea şi le punea-napoi, luând altceva. La un moment dat, pace. Păi, ce-i aia pace cu un copil atât de mic, într-un magazin? Era ceva suspect, aşa că m-am întors speriată.
Copilul meu stătea, cu ochii măriţi şi muţi, în faţa a trei domni foarte, foarte înalţi, şi foarte, foarte supli, îmbrăcaţi în costume negre, elegante, cu cămăşi albe şi pantofi Oxford. Fără cravate. Trei bărbaţi tineri, de culoare.
– Uite, mami, oameni negri!, a reuşit ea să zică şi-a-ntins mâinile spre acei domni extratereştri.
– Da, mami, oamenii sunt de mai multe culori, am încercat eu să dreg busuiocul cuvântului „negri“.
– Noi suntem oameni bej, ei sunt oameni negri. De ce sunt negri, mami?, a întrebat copilul, de parcă domnii extratereştri n-ar fi fost de faţă. Ei râdeau la unison şi-i făceau Radei semne că-i un copil foarte cool. Pe-atunci, ridicarea degetului prehensil nu-nsemna „Like“, ci chiar „Eşti mişto la faza asta.“
– Ţi-am zis, Rada, oamenii sunt de mai multe culori, numai că n-ai avut tu ocazia până acum să vezi decât oameni bej. Domnilor, vă rog să mă iertaţi, m-am adresat celor trei bărbaţi, copilul meu, după cum vedeţi, este pentru prima dată faţă-n faţă cu oameni de culoare.
Dar ei râdeau mai departe şi savurau curiozitatea fetiţei. Eu le-am mai spus nişte tâmpenii categorisibile în parcela politically correct, când am observat că unul dintre ei se apleacă mult, v-am zis că erau foarte înalţi, foarte aproape de copil. Şi-atunci am observat şi ce făcea copilul: îl luase de mână, îi freca podul palmei, vrând să-ncerce rezistenţa culorii. Şi freca straşnic.
– Mami, aşa sunt din fabricaţie, că nu se ia culoarea.
:))
Superb!
Foarte fain articolul. :))
Imi inchipui cum ai putea sa-i explici unui copil de varsta aia de ce oamenii sunt de alte culori, mai ales cand ea probabil a vazut sute de oameni albi, sa fi vazut unul de culoare, sau chiar 3, insemna ceva uimitor.
:((
Io pe timpu satisfactiei stagiului militar capatasem culoarea kaki. Ochisorii kaki, paru, kaki, memebrele si capu inferioare erau tot kaki, iar pin vene imi curgea sange kakiu. Chiar si pipiul matinal parca era kaki. Dealminterea si acuma dupa ce mau dat aia dela armata afara din cauza bauturii, io tot dupa regulamente militare imi ghidez existenta. Am piun prichici, RDM, RSI, RSGG, Manualul AG -7, Modul de pescuit cu grenada defensifa UZRGM, Armamentul tarilor din tratatu dela Varsovia. Nevastamea cica, arunca dracu tampeniile alea de carti, da`io iam zis ca daca dispare viun regulament, automat dispare si ea din casa si din viata mea. A zis ca bine, ca ea nu se pune cu nebunu. Aveti acordeon sau macar 1 tambal, dna Ana ?
Am uitat sa zic sarumana. Sarumana, caftanu si ochisorii aia frumosii apartinand atat dv. , cat si Radei !
Aaa, Sarumana lu mama, lu taica si lu fratioru dv. dnu Robertcare canta la 1 instrument. Sa vedem ceo manca la iarna…
Dna Lorena ii 1 specimen feminin tare frumos. Daca era urata, taceam dracu, nu mai ziceam nica, dar asa cum dracu sa tac ? Ca daia ii dau la gura asta de mancare toate bunatatile, ca sa vorbesc…
Am uitat sal salut pe dnu Narcis. Sa traiti !
Dna Ana, maine pot pt. ca sa va sun ca sa va zic sarumana si ca sunteti frumoasa ?
Te-aştept.