De când se ştia, fusese singur cu sângele. Crescuse la circ, din dragostea unei familii de clovni. Îl învăţaseră meserie, îi dăduseră pâine, culcuş şi drumuri, dragoste de animale şi păsare de oameni. Lui îi plăcea mai mult şi mai mult decât orice să facă jonglerii cu trei portocale, iar în ziua-n care şi ultimul dintre părinţii lui de inimă şi adăpost a trecut peste viaţă, s-a hotărât să ia calea nicăierii.
A luat cu sine trei portocale, desaga şi-a pornit pe cărarea dinspre piciorul drept. A mers până către ostenire, printr-o pădure, şi-a dat de-o mănăstire. A cerut sălaş, pită şi apă. Apoi, a venit dimineaţa, cu păsări şi cântece. Nu erau mulţi călugări acolo, majoritatea vârstaţi pe frunţi şi-albiţi sub culioane.
A cerut vedere la stareţ şi-a pus rugă să rămâie ca ajutor la treburile cele de fiecare zi. A primit. Îi plăcea să vieţuiască printre părinţii cei bătrâni, fiindu-le de folos frăţesc. În sinea lui, se minuna de nevoinţele lor şi de vieţuirea cea îmbunătăţiţă. Dar mai mult tăcea peste zi, iar seara, în chilie, scotea portocalele de-acum uscate şi le mai învârtea-ntre ele. A pus rod de pom în livada mănăstirii, iar copacul a odrăslit degrabă. Părinţii s-au bucurat de culoare şi de rotund. Dar întâi, de florile albe şi de bucuria lui de om tânăr.
Apoi, a venit veste că se află pe drum o icoană făcătoare de minuni, chiar una achiropiită, adică, aşa cum spune tradiţia, nefăcută de mână omenească. Şi monahii şi-au îndreptat ochii de la Psaltire, au căutat spre bucuria cea mare a celui care primeşte îndurare şi s-au pregătit s-o primească.
Atunci când a venit alaiul, se aşezaseră toţi într-un şir negru cu plete albe şi lungi, cu bărbi-fuioare. Ultimul era fratele circar. Şi porneau părinţii, când ajungeau în faţa icoanei aşezate în locul împărătesc din faţa altarului, a se închina şi a cere dragostea lui Dumnezeu pentru lume, a-şi spune nevoinţele, dar şi nevredniciile, a se povesti întru cunoştinţă.
În cel tânăr începură a creşte neîncrederea şi teama. Ce va putea el să spună când îi va veni rândul, el, trăitor de puţină vreme printre sfinţii rugători, unii postitori ca pustnicii, alţii făcători de condace şi icoase, iar alţii vindecători de suflete şi trupuri cu deznădejdi. Şi cum se-apropia rândul său, cum creştea spaima inimii lui tinere.
Însă, ca-n toată vremea de când se ştia pe lume, avea cu el trei portocale. Le pusese-n haina lungă de cu zori, după ce le alesese fragede şi grăscioare, mai să trosnească. Le tot căuta, numărându-le cu gândul.
Şi-i vine rândul în faţa minunatei icoane. Deschide gura şi voieşte a rosti, însă niciun sunet nu-i iese din gâtlejul speriat. Pune mâna dreaptă pe inima stângă, apasă-ncet şi-n ochii minţii îşi vede-atunci buzunarele. Scoate cu tremur portocalele şi-ncepe a le juca-ntre ele, întâi mai rar, apoi, din ce în ce mai repede, până la iureş.
Şi-atunci, înaintea feţei lui de clovn cu portocale fericite, Pruncul săltă de bucurie în braţele Maicii Sale, râse cu poftă mare şi-ncepu a bate des şi ritmic din palmele-i micuţe şi dumnezeieşti.
Din volumul Mamifer, Herg Benet Publishers, Bucureşti, 2015.
o bijuterie de scriitura frumoasa si rotunda ca o portocala
Mulţumesc, Mihaela.
E o amintire dintr-o citanie veche, din vieţile îmbunătăţiţilor.
Ana, uita-te la mine putin. Nici nu mi-am dat seama atunci ce ti-am spus, mi-a aratat Dana, mai dupa aia, un screen-shot. Asa-i, te-am invinovatit, dar nu constient: nu stiam ce fac. Poate nu mai e nevoie de zagaz … a durut si aici, in partea astalalta, rau de tot.
Paşte fericit!
Amin!
Cum sa se bucure cineva de rotund, dna Ana ? Iar nu scriti pentelesu mieu. Io daca am 1 ceas de forma patrata, pot sa ma bucur de patrat ? Cami place tare mult ceasu meu. Va urez sarbatori linistite ! Spunetile prietenilor dv. ca unu Raj le ureaza sarbatori frumoase. Sa nu le ziceti cas inept, asta tre so stim doar noi 2.
Le-am şi spus, Raj! Hristos a înviat!
Sa nu uitati, dna Ana. Gasiti dv. ceva frumos sa le ziceti, ca din partea mea…. Dra Uc, va pupu iar.
Urbi et orbi
Care puteț’, bucurați-vă.
Care nu puteț’, nu vă întristați.
Pax vobiscum!
Ei Ana dragă,
dacă Pruncul Iisus Cristos a bătut din palmele micuțe dumnezeiești…la vederea jongleriilor cu portocale….eu una,tot datorită unor portocale,am decis să iau calea pribegiei ,a emigrației din România ! Să fi fost prin1985/1986,când îți sfâșiai hainele la coadă la Alimentara,stăteai la coadă cu 5-6 ore înainte,neștiind ce va aduce camionul pe la prânz ! Locuiam la bloc și la parterul blocului din față,o alimentară. Avea un țarc,un spațiu mic înconjurat în spatele Alimentarei…în fine…mai mulți copii printre care și fiica mea de vreo 12 ani,decid să sară gardul să fure portocale….țoți au sărit f. repede cu excepția fiicei mele,care a fost prinsă de poale de câtre vânzători… vine o vecină să îmi spună că fiica mea este ținută ostatică la Alimentara…ce rușine ? ! I-am făcut morală,spunându-i : nu așa te cresc Gina… iar fiul meu de 9-10 ani,odată plângea în barbă când a văzut un copil mâncând o banană…nu se găsea neam nimic,Alimentara era pustie…eram taximetristă,și câteodată un client îmi oferea o portocală…„nu o mâncați doamnă ? Nu,nu pot să mânânc atunci când conduc…dar în gând mi-am zis : la copii o duc ! ”
Mamă bună ce ești tu, Seva! Paști fericit, draga mea dragă, dragii mei dragi!
Mulțumesc Ana,să ai parte de bucurii, Paște minunat,alături de cei dragi inimii tale,frumoasă femeie !